Surse Femeia care s-a sinucis de Ziua Îndrăgostiţilor ar fi fost băută
Surse: Femeia care s-a sinucis de Ziua Îndrăgostiţilor ar fi fost băutăTragedia avut loc în urmă cu două zile, pe strada Ecoului, din Constanţa. Elena Liliana Hristodorescu s-a aruncat de la fereastra apartamentului în care locuia, iar surse apropiate anchetatorilor spun că femeia s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. În apartament, oamenii legii au mai descoperit şi un bilet de adio din care nu se poate înţelege mai nimic, dat fiind că scrisul este indescifrabil. Potrivit unui site de plasare a forţei de muncă, Elena Liliana Hristodorescu era manager în cadrul SC Top Office SRL Constanţa, iar în trecut a ocupat postul de manager zonal al SC Austral Trade SRL. De asemenea, femeia a lucrat şi pentru SC Dacris Impex SRL. Femeia a absolvit Universitatea „Ovidius" Constanţa, cunoştea la perfecţie limba engleză şi vorbea fluent italiana. Părinţii Elenei Hristodorescu au domiciliul în localitatea Lumina, unde, cel mai probabil, va avea loc înmormântarea. De menţionat că Elena Liliana Hristodorescu era iubita profesorului Alexandru Mincu, fiul fostului rector din cadrul Universităţii Ovidius, Marin Mincu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp