Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:24 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suspectii jafului „Carpatica“ vor in libertate

ro

17 Aug, 2010 00:00 1163 Marime text
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa vor judeca, joi, recursul formulat de Nicuşor Manta şi Radu Lucian Apostol împotriva arestării lor preventive. Cei doi bărbaţi sunt suspectaţi că au comis jaful armat de la Banca Comercială „Carpatica“. Manta şi Apostol au mai cerut şi în trecut instanţei de judecată să fie cercetaţi în stare de libertate, motivând că acuzaţiile aduse de poliţişti nu sunt verosimile. Reamintim că, în dimineaţa zilei de 29 mai 2009, doi bărbaţi având feţele acoperite cu cagule au pătruns în sediul unităţii bancare, de unde au furat aproape 70.000 de lei. La momentul producerii jafului, în bancă se aflau mai multe persoane, printre care şi un paznic. Poliţiştii spun că cei doi infractori s-au folosit de un pistol ca să o determine pe casieră să le dea banii. La câteva zile după eveniment, oamenii legii au efectuat mai multe percheziţii domiciliare simultane la diferite adrese din municipiul Constanţa, dar şi din Năvodari. În casele celor doi suspecţi s-au găsit trei pistoale cu bile de cauciuc, două bastoane cu electroşocuri, aproximativ 42.000 de lei şi mai multe documente având antetul Băncii „Carpatica“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii