Tabara deznadajduitilor

Peste 90 de persoane locuiesc in conditii inimaginabile in zona Palas

Toti cei care locuiesc aici au fost evacuati in 1999 din caminele de la CET * Alungati de societate, ei nu au avut alta solutie decat sa se refugieze la marginea orasului * De trei ani, ei traiesc in baraci improvizate, fara apa, lumina si caldura * Din cauza conditiilor improprii, acestia s-au imbolnavit de tuberculoza pulmonara * Directoarea Spitalului de Pneumoftiziologie din Palazu Mare a declarat ca singura modalitate ca ei sa fie consultati este sa vina la clinica avand trimitere de la medicul de familie (!)

Mai mult ca sigur ca nu exista om care sa nu aiba vreo nemultumire in privinta vietii sale. Unii se plang de lipsa banilor, de faptul ca nu au o locuinta mai spatioasa, se cred napastuiti de soarta din cauza ca nu isi permit sa petreaca vacanta pe Coasta de Azur. Exista insa oameni pentru care a avea lumina in casa reprezinta culmea luxului, pentru care incalzirea centrala nu reprezinta altceva decat un foc facut din cartoane, care au pierdut notiunea a ceea ce inseamna "apa curenta". De multe ori, acestia nu au nici o vina pentru situatia in care se afla, fiind pur si simplu respinsi de societate.Cartierul Palas este cunoscut pentru constanteni ca o zona rau famata. Pozitionat la iesirea din oras, mai mult decat sumbru ca aspect, un cuvant de spus in aceasta directie avandu-l si cimitirul aflat in zona, cartierul Palas este de foarte multe ori un loc de refugiu pentru cei respinsi de societate din diferite motive. In apropiere de Liceul CFR Palas, din bulevardul I.C. Bratianu se face o straduta la stanga, care da intr-o alta strada, numita Muntii Tatra. Un nume predestinat de altfel, pentru ca imaginea care se infatiseaza in fata celor care ajung intamplator acolo este una ca dupa razboi: o suprafata de pamant, destul de intinsa, pe care se puteau vedea, dupa cum ar spune un arheolog, "trei sau patru nuclee de locuire", respectiv colibe si darapanaturi de care oamenii din preistorie ar fi fost extrem de mandri. Cine vine pentru prima data aici poate crede ca zona este nelocuita. Lucrul cel mai tragic este reprezentat insa de faptul ca aceste cocioabe, in anul de gratie 2002, sunt locuite de oameni. In momentul in care reporterii ZIUA si-au facut aparitia, au fost inconjurati pe data de copii si femei, iesiti din "casele" din jur, curiosi sa vada cine ii viziteaza. De indata ce au aflat ca este vorba de presa, fiecare a inceput sa isi spuna oful. Astfel am aflat ca ei toti, in jur de 90 de persoane, traiesc in zona respectiva, numita "La corturi", din 1999. A fost un adevarat soc sa aflam ca atatia oameni au putut sa isi duca zilele, in conditii greu de imaginat, timp de mai bine de trei ani. "Inainte am locuit in caminele de la CET", ne-au spus femeile. "Am fost cu chiria la zi, eram oameni seriosi, cu serviciu, dar am fost alungati. Ne-am judecat, intr-o prima faza am castigat, dar pana la urma tot am fost evacuati", ne-a declarat Maria Cincilescu, in varsta de 44 de ani. Un lucru demn de retinut este faptul ca, in ciuda greutatilor in care se aflau, toti oamenii "de la corturi" incercau sa isi pastreze o urma de demnitate, sa isi prezinte situatia fara sa se injoseasca. "Nu avem lumina, nu avem apa, nu avem caldura, nu avem nimic", a mai declarat Maria Cincilescu. "Sunt nespalata de nu stiu cand, cred ca am o luna de cand nu am mai putut sa ma spal", a adaugat aceasta. "Traim in conditii mizerabile, avem copii pe care nu ii putem ingriji, carora nu avem ce sa le dam de mancare", a intervenit si Marita Condurache, in varsta de 48 de ani. De la aceasta am aflat ca are trei copii. Cel mai mic este o fetita de cinci ani, care, cu inocenta copilariei, incerca sa intre in vorba cu noi. Urmau apoi un baiat de 11 ani si inca o fata, de 15. Sotul Maritei era la munca. "Lucreaza ca zilier, pentru 30, 40 sau 50 de mii de lei pe zi", spunea femeia. "Banii nu ne ajung niciodata, de cele mai multe ori luam paine din tomberoane, ca sa avem ce da la copii, pentru ca ei cer, ei nu pot sa inteleaga situatia", a mai spus femeia.

Zona de lux de la cocioabe

In asa-numitele case este un frig cumplit, desi iarna inca nu si-a facut simtita din plin prezenta. Peretii sunt din foi de tabla si cartoane. Cine a putut face rost de cativa chirpici a mai peticit pe la colturi, intr-o incercare nereusita de a-si salva copiii de curent si frig. Nu exista cocioaba in care sa nu ploua, in ciuda cartoanelor, a foilor de tabla sau chiar a cofrajelor de oua puse pe acoperis. "Cocioabele le-am ridicat intr-o singura noapte, chiar cand am ajuns aici", a spus Maria Cincilescu. "Le-am ridicat care cum am putut si cum ne-am priceput mai bine", a afirmat femeia. Desi saracia este lucie pentru toata lumea, pana si in acest caz se poate observa o inegalitate, in sensul ca exista o asa-numita "zona 0". Este vorba de colibele care dau spre strada Muntii Tatra si care au lumina de la... stalpul de iluminat public de pe marginea drumului. Restul cocioabelor zac in intuneric pana dimineata, cu exceptia rarelor cazuri cand "locatarii" fac rost de un capat de lumanare. Si termenul de incalzire reprezinta pentru ei o minune. Incalzirea se face cu cartoane sau cu bucati de smoala, in cele mai fericite cazuri. Nu exista apa curenta, iar cuvantul "toaleta" si-a pierdut de trei ani orice inteles. Singura sursa de apa, pentru toate cele noua familii care insumeaza in jur de 90 de persoane, o reprezinta o teava iesita din pamant din care picura apa. Oamenii ii sunt recunoscatori lui Dumnezeu pana si pentru asta. "De aici facem mancare, de aici bem, cu apa asta spalam vase si ce mai avem", ne-a spus Lina Spiridon, care are sapte copii. Mizeria este insa crunta din toate punctele de vedere. "Sunt foarte multi sobolani, am avut si dihori, serpi nu mai spun. Ne e teama sa stam cu usile deschise ca sa nu ne trezim cu ei in casa", spune Natalia Miron. Efectiv am avut un soc in momentul in care am aflat ca femeia din fata noastra are numai 37 de ani. Sotul i-a murit in urma cu un an si jumatate, de tuberculoza pulmonara, chiar in cocioaba in care locuieste si acum cu cei sase copii ai ei, toti bolnavi de TBC.

Satul tuberculosilor

Pneumonia pulmonara reprezinta spectrul cu care se confrunta toti cei care locuiesc "La corturi". Am aflat cu stupoare ca nu exista persoana din cele 90 care isi duc traiul aici care sa nu fie bolnava de TBC, foarte multi fiind deja in faza cronica. Copiii sufera cel mai rau, din cauza ca sunt mai sensibili. Adultii ne-au spus ca au mai fost vizitati si de autoritati si de reprezentanti ai unor asociatii non-guvernamentale si, cu toate acestea, situatia nu li s-a schimbat. Li s-a promis ca vor fi luati de aici, ca li se vor da locuinte, cat de modeste, ca vor fi tratati, ca cei mici vor putea merge la scoala. Unii dintre copii mai merg la scoala, dar cei mai multi nu mai pot merge din cauza mizeriei, a lipsurilor si a faptului ca sunt bolnavi. Si cum un rau nu vine niciodata singur, toti sunt ingroziti de faptul ca in primavara vor fi alungati pana si de aici. "Terenul acesta este licitat, urmeaza sa fie construita aici o biserica", ne-a spus Natalia Miron. "Ieri au fost aici oameni care au venit sa vada terenul si sa faca masuratori si ne-au spus ca in martie vom fi alungati de aici". Ce se va intampla cu aceste suflete, numai Dumnezeu mai poate sti.

Ce spun autoritatile

Pentru a vedea daca nu se poate face ceva pentru a veni in ajutorul acestor nefericiti, am incercat sa luam legatura cu cei care ar putea interveni. Contactata telefonic, Eugenia Munteanu, director general in cadrul Directiei pentru Protectia Copilului (DPC) Constanta, ne-a declarat ca a auzit de situatia celor de pe strada Muntii Tatra. "Noi nu putem interveni decat numai in cazul copiilor. Chiar daca sunt bolnavi, noi ii putem interna intr-un centru de plasament unde sa ii izolam si sa ii tratam. Asta nu este insa o solutie, pentru ca dupa tratament nu putem decat sa ii ducem inapoi la parinti si totul s-ar relua. Ar trebui pus la punct un program impreuna cu Directia de Sanatate Publica, pentru se putea face ceva pentru toti cei care locuiesc acolo". Tot Eugenia Munteanu a declarat ca nici internarea in Spitalul de Pneumoftiziologie din Palazu Mare nu este o solutie, intrucat nu sunt suficiente locuri disponibile. In incheiere, directoarea a promis ca o echipa din cadrul DPC va fi trimisa la fata locului pentru a vedea ce se poate face. In schimb, directoarea Spitalului de Pneumoftiziologie din Palazu Mare, Vera Pall, a declarat ca singura modalitate ca acestia sa fie controlati si tratati este sa vina la clinica avand trimitere de la medicul de familie (!). "Noi nu avem ce face, nu putem sa ne deplasam pana acolo cu aparatele". La sugestia noastra cum ca ar putea trimite macar o echipa de medici pentru un control, directoarea s-a aratat extrem de amuzata de idee, spunand ca acest lucru ar fi ca si cand un chirurg s-ar deplasa pentru operatie la domiciliul bolnavului. "Ajunge faptul ca investigatia si tratamentul sunt gratuite, noi nu avem posibilitatea sa facem control la fata locului. In plus, pentru problemele cu care se confrunta, exista Primaria care trebuie sa se ocupe de asta". Intre timp, nenorocitii din baracile de pe strada Muntii Tatra continua sa isi duca traiul de pe o zi pe alta.