Tavanul bibliotecii poate cădea peste consilierii CJC (galerie foto)
Tavanul bibliotecii poate cădea peste consilierii CJC (galerie foto)Chiar de plouă sau nu, în timpul şedinţelor de Consiliu Judeţean Constanţa (CJC) picură în sala bibliotecii, unde se adună consilierii să voteze proiecte importante pentru judeţ. Din pic în pic, bucăţile de plafon pe unde apa şi-a croit drum au început să se desprindă de tavan. Acestea conţin şi obiectele de iluminat, care au în componenţa lor tuburi cu neon ce oricând pot fi scurtcircuitate de apa ce trece pe lângă firele electrice. Să nu mai punem la socoteală pericolul care stă deasupra consilierilor la fiecare şedinţă. Coincidenţă sau nu, dacă ar fi să cadă, un plafon îi „turteşte“ pe consilierii PDL şi celălalt pe cei de la PNL. Poate că, pe lângă finanţarea livezilor pe care le va face în fiecare curte şcolară şi selecţiile pentru practicarea rugby-ului în clasele primare, consilierii judeţeni ar fi bine să aloce bani şi pentru repararea tavanului, spre binele colectiv.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp