Teodosie, dat exemplu negativ de Politie
Teodosie, dat exemplu negativ de Politie„Când un înalt ierarh este acuzat de fapte de corupţie, cu probe indubitabile, puse la dispoziţia parchetului şi televiziunilor publice de către doi ziarişti cu iniţiativă de la cotidianul «România Liberă», lucrurile iau o întorsătură gravă", afirmă Marian Saragea, redactorul şef al publicaţiei Poliţiei. Totodată, acesta a precizat că, prin acest fapt, gradul de încredere al Bisericii Ortodoxe Române este pus sub semnul incertitudinii. „Vorba aceea, mai treacă meargă, daca era vorba de un popă dintr-o oarecare parohie, fie ea de la ţară, ori de la oraş", spune Saragea. Mai mult, acesta adaugă „dar când Înalt Preasfinţia Sa Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, negociază împreună cu subordonaţii superinstruiţi înscrierea la Facultatea de Teologie după şase luni a lui cutare «X»-ulescu şi hirotonisirea la tainele sfinte ale preoţiei prin luarea de mită («Cât de bogat eşti?») e prea de tot, dacă nu strigător la cer". „Asemenea decădere morală a unor «pastori de suflete» nu poate fi acceptată tacit", este de părere autorul articolului. Totodată, acesta nu neglijează nici aspectul legal al problemei: „dat fiind că iertarea nu este cuprinsă în niciun articol din Codul Penal (...), Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa efectuează cercetări în dosarul penal nr. 991/P/2009 faţă de Arhiepiscopul Tomisului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la fals intelectual".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp