Terenuri la Valu şi Poarta Albă Agentul Delicoti, de la Rutieră, scos de sub urmărire pentru mită
Terenuri la Valu şi Poarta Albă: Agentul Delicoti, de la Rutieră, scos de sub urmărire pentru mităMai exact, poliţistul era acuzat că ar fi primit de la Mihai Ababei, prin intermediul lui Nicu Cercel, suma de 1.500 de euro, în cursul lunilor martie - aprilie 2008. Ababei era cercetat într-un dosar privind un accident rutier pe care l-a provocat pe data de 15 martie 2008, iar dosarul cu pricina era instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, procurorii investindu-l pe Delicoti cu soluţionarea acestuia.
Demersuri la Medicina Legală
În acest context, în schimbul banilor primiţi, agentul de poliţie ar fi urmat să „aranjeze" actele dosarului. În fapt, poliţistul urma să facă demersuri la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Constanţa în vederea eliberării unui buletin de analiză toxicologică în care să fie precizată o valoare a alcoolemiei sub limita legală pentru ca fapta să constituie contravenţie. Astfel, în 2008, procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa l-au acuzat pe Delicoti că ar fi pretins de la Mihai Ababei suma de 1.500 de euro şi au cerut arestarea lui, pentru luare de mită. Totuşi, două instanţe, respectiv Tribunalului Constanţa şi Curtea de Apel, au respins propunerea de arestare, considerând-o nefondată. Astfel, faţă de poliţist s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, pentru 30 de zile. Între timp, pe parcursul desfăşurării anchetei, măsura a expirat, iar agentul de poliţie a fost cercetat în libertate şi fără interdicţii. La aproximativ doi ani de la izbucnirea scandalului în presă, procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa au decis să-l scoată de sub urmărire penală pe agentul Delicoti. Motivul? Buletinul de analiză toxicologică al lui Ababei a indicat oricum o valoare sub limita legală, astfel încât fapta lui a fost considerată contravenţie şi nu infracţiune. În aceste condiţii, Delicoti a scăpat de propriul dosar penal, Ababei şi Cercel fiind totuşi în continuare anchetaţi pentru dare de mită.
17.000 euro datorie la Porsche Leasing
În declaraţia de avere completată pentru anul 2009 şi afişată pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române, agentul Laurenţiu Delicoti preciza că deţine jumătate dintr-un teren intravilan de 640 de metri pătraţi, situat în comuna Valu lui Traian, suprafaţa fiind dobândită în 2008, în urma unei licitaţii. Totodată, familia Delicoti avea şi un teren intravilan de 250 mp în comuna Poarta Albă, suprafaţa fiind dobândită în anul 2005, în baza Legii „15". Foarte interesant, Laurenţiu Delicoti a menţionat o datorie de 17.000 de euro la Porsche Leasing România, contractată în 2006 şi scadentă în 2012. Poliţistul nu a menţionat venitul anual pe care l-a realizat şi nici pe cel al soţiei, limitându-se la a-şi trece doar numele său şi al soţiei în rubrica special destinată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp