Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:38 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traficanti de minori din Ialomita arestati la Constanta

ro

19 Feb, 2003 00:00 905 Marime text
Procurorii constanteni au arestat, ieri, doi barbati acuzati de trafic de minori. Jenica Gheorghe, in varsta de 49 de ani, si Berinel Raducan, de 28 de ani, ambii din Ialomita, au recrutat in luna iunie 2002 o minora care prezenta un handicap locomotor la piciorul drept. Mihaela Badea, de 15 ani, locuia la Grupul Social Peninsula din localitatea Navodari si a fost pacalita ca va fi dusa in Franta, pentru efectuarea unui tratament. Fata a fost transportata in localitatea Barbulesti, unde cei doi i-au procurat pasaportul. Deoarece indivizii se aflau de mai mult timp in vizorul politistilor, acestia au actionat in baza unei informatii si, exact atunci cand traficantii voiau sa paraseasca tara, au fost retinuti. In urma audierilor care au avut loc la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta s-a stabilit ca cei doi barbati intentionau sa o duca pe minora in Franta, unde urma sa cerseasca in folosul lor, motiv pentru care anchetatorii au dispus arestarea preventiva pentru o perioada de 30 de zile a acestora. De asemenea, procurorii au mai descoperit ca Gheorghe si Raducan au mai fost trimisi in judecata pentru fapte similare de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Ialomita, dar in stare de libertate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii