Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:35 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traversarea neregulamentara, principala cauza a evenimentelor rutiere

ro

24 Feb, 2006 00:00 997 Marime text

Specialistii IPJ s-au pronuntat asupra dinamicii accidentelor

Datele existente indica numarul accidentelor rutiere grave ca avand o relativa constanta in ultima perioada * Analiza urmarilor evidentiaza o augmentare a gravitatii consecintelor, procentul persoanelor decedate in accidente rutiere crescand de la aproximativ 22% in 2002 si 2003, la 30% in 2004

Ca urmare a numarului ridicat de accidente rutiere cu consecinte grave si deosebit de grave, specialistii Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta au realizat un studiu privind dinamica accidentelor rutiere. Pe baza rezultatelor oferite de cercetare, Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii se bazeaza atat pe campaniile de prevenire a accidentelor cat si recomandarile agentilor de circulatie. Studiul cauzalitatii accidentelor rutiere cu urmari grave s-a fundamentat pe cinci categorii de cauze posibile, actiunile iresponsabile ale conducatorilor auto, actiunile si reactiile eronate ale conducatorilor auto, alte cauze ce tin de conducatorii auto, pietonii, insuficientele tehnice si cauze datorate altor conducatori. Prelucrarea datelor a evidentiat faptul ca accidentele rutiere cu urmari grave se produc cel mai frecvent din cauza pietonilor, traversarea neregulamentara constituind in 68,8% din cazuri principalul factor. Urmeaza apoi conducerea imprudenta a conducatorilor auto, in 17% din cazuri. Intr-un procent de 8,4%, evenimentele rutiere se produc din cauza neacordarii prioritatii pentru pietoni. Nici viteza neadaptata la conditiile de drum (8,3%), neacordarea prioritatii vehiculelor (6,5%) sau imprudenta copiilor (6,4%) nu reprezinta cauze de ignorat. Datele existente indica numarul accidentelor rutiere grave ca avand o relativa constanta in ultima perioada insa analiza urmarilor evidentiaza o augmentare a gravitatii consecintelor, procentul persoanelor decedate in accidente rutiere crescand de la aproximativ 22% in 2002 si 2003, la 30% in 2004. Informatiile privind consecintele evenimentelor rutiere indica faptul ca daca incidentul se produce din vina conducatorului auto, prin actiunile sale iresponsabile, in 60,3% dintre cauze, cel aflat la volan scapa nevatamat. In situatia in care cauza se asociaza pietonului, procentul in care conducatorul auto este nevatamat se ridica la 98,8%. In cazul conducatorilor auto cu varste cuprinse intre 18 si 24 de ani, cele mai frecvente cauze ale accidentelor sunt nerespectarea distantei intre vehicule, 41,7% si viteza neregulamentara, 35,5%. Pentru soferii cu varste cuprinse intre 25 si 34 de ani, cauzele cele mai frecvente sunt prezenta pietonilor pe partea carosabila, 52,4%, imprudenta adolescentilor si a copiilor, 44,1%, adormirea la volan, 38%, traversarea neregulamentara a pietonilor, 37%, iar viteza neadaptata la conditiile de drum si viteza neregulamentara, 35%. Conducerea sub influenta alcoolului reprezinta cea mai frecventa cauza pentru categoria conductorilor auto cu varste cuprinse intre 45 - 54 de ani.Sfaturi ca de la agent de circulatie la pieton si conducator autoPe baza informatiilor relevate de studiul specialistilor din IPJ, Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii recomanda pietonilor circulatia doar pe trotuar, traversarea drumurilor publice doar prin locurile special amenajate si semnalizate prin indicatoare sau marcaje, traversarea doar pe culoarea verde a semaforului, iar in lipsa acestuia pe la coltul strazilor si doar cu o asigurare prealabila. Politistii spun ca acolo unde nu exista amenajate trotuare sau poteci laterale deplasarea sa se faca numai pe partea stanga a drumurilor, cat mai aproape de marginea acestora, iar in conditii de vizibilitate redusa sau intuneric sa fie folosita imbracamintea de culoare deschisa. In ceea ce ii priveste pe conducatorii auto, oamenii legii spun ca acestia nu trebuie sa subestimeze dificultatile impuse de conditiile meteo. Pe drumul alunecos trebuie pastrata distanta fata de autovehiculele care circula in fata, iar viteza de deplasare trebuie redusa. In aceleasi conditii de vreme nefavorabila, stergatoarele de parbriz trebuie actionate din timp. Se recomanda ca inainte de urcarea la volan sa fie verificata starea tehnica a masinii, sa fie luate masurile de siguranta in trafic, atentia la drum fiind esentiala.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii