Trei luni de inchisoare cu suspendare pentru agentul Dobre de la Politia de Frontiera
Trei luni de inchisoare cu suspendare pentru agentul Dobre de la Politia de Frontiera
01 Dec, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1022
Marime text
Procesul in care inculpat este agentul Cristian Liviu Dobre din cadrul Politiei de Frontiera Constanta s-a aflat, ieri, pe rolul Tribunalului Constanta. Magistratii au continuat cercetarile judecatoresti, in cadrul sedintei fiind audiat un martor propus de aparare. Adrian Stoica este agent in cadrul Politiei de Frontiera lucrand la PPF Agigea Sud. Acesta a relatat faptul ca in noaptea de 10 spre 11 iulie a fost de serviciu la PPF Basarabi si a avut cateva neintelegeri cu Victor Leanca, denuntatorul din acest dosar, care a insistat sa intre in Zona Libera desi acest lucru era interzis. Martorul a mai spus ca Leanca avea o fire colerica si ca era foarte agresiv. Conform actului de inculpare, Cristian Liviu Dobre a fost trimis in fata instantei de catre procurorii din cadrul Parchetului National Anticoruptie - Serviciul Teritorial Constanta, fiind acuzat de luare de mita. Barbatul a fost reclamat anchetatorilor de Victor Leanca, soferul unui tir care a spus ca politistul i-a solicitat 500.000 de lei pentru a nu-i mai prelungi sederea in Zona Libera. In alta ordine de idei, atunci cand a fost audiat, Dobre a sustinut ca nu este vinovat de fapta de care este acuzat si ca cei 500.000 de lei descoperiti asupra sa reprezentau de fapt o amenda aplicata soferului respectiv pentru ca nu avea toate documentele solicitate asupra sa. Acest fapt a reiesit si din declaratiile denuntatorului, Victor Leanca, date in fata judecatorilor care a spus ca nu a dat banii cu titlu de mita, ci sub forma unei amenzi. Mai mult, chiar si martorii audiati pana ieri nu au spus nimic concludent din care sa reiasa ca Dobre ar fi luat spaga. Tot ieri, magistratii au considerat incheiate cercetarile judecatoresti. In urma concluziilor finale, reprezentantul PNA a solicitat condamnarea inculpatului in timp ce avocatii apararii au cerut achitarea clientului sau. Cu toate acestea, in urma deliberarilor, judecatorii au stabilit ca Dobre este vinovat si au dispus condamnarea acestuia la trei luni de inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei. Sentinta nu este definitiva, iar cei doi avocati ai apararii au declarat ca o vor ataca la Curtea de Apel Constanta.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii