Trei minori duşi la arestare
Trei minori duşi la arestare
Magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis în parte solicitarea şi au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 10 zile, faţă de suspectul A. A., în vârstă de 17 ani, iar faţă de M. N., de 17 de ani, instanţa a dispus luarea măsurii de obligare de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Cel de-al treilea suspect, în vârstă de 13 ani, este cercetat în stare de libertate, având în vedere vârsta, care potrivit dispoziţiilor legale în materie nu atrage răspunderea penală. Minorul arestat în această cauză a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Constanţa. Precizăm că la data de 15 aprilie, ora 16.30, lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, au fost sesizaţi cu privire la faptul că, unei femei în vârstă de 65 de ani, din Constanţa, i-a fost smulsă poşeta, în timp ce se deplasa pe strada Ştefan cel Mare în apropierea intersecţiei cu strada Avram Iancu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp