Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:20 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Trofeul Techirghiol" la sah

ro

14 Jul, 2010 01:56 3119 Marime text
Techirghiol_primar_Adrian_S.jpgClubul Sportiv „Victoria" Techirghiol a organizat în perioada 5 -12 iulie, cu sprijinul Primăriei Techirghiol şi al primarului Adrian Stan, cea de-a XX-a ediţie a Turneului Internaţional de Şah „Trofeul Techirghiol".

Directorul turneului a fost maestrul internaţional Mircea Pavlov, antrenor emerit. Ediţia jubiliară s-a desfăşurat în nouă runde, în sistem elveţian, rezultatele acestui turneu contând în clasamentul general ELO şi a reunit un număr de 84 participanţi din Serbia, Germania, Bulgaria şi România.

Evenimentul a fost structurat pe două secţiuni: turneul A a fost rezervat juniorilor cu vârste cuprinse între 8-14 ani, iar turneul B s-a adresat seniorilor cu vârsta până în 60 ani. Datorită numeroaselor solicitări, organizatorii au făcut posibilă participarea într-o secţiune specială, a veteranilor, mai exact a jucătorilor de şah de peste 60 de ani.

După încheierea tuturor rundelor, clasamentul la juniori a arătat astfel: pe locul I s-a clasat reprezentantul CS „Victoria" Techirghiol - Daniel Enache, locul secund fiind ocupat de Gabriel Voicu de la CS „Orizont 64" Brăila, iar locul III a revenit concurentului Andrei Sebastian Săvulescu, reprezentantul CS „Callatis" Mangalia. Un merituos loc IV a fost ocupat de Florentin Iulian Bică de la CS „Victoria" Techirghiol.

În competiţia seniorilor, clasamentul final se prezintă astfel: locul I - Andrei Mihai Bonte de la CSM Baia Mare, locul II - Nicolae-Costel Burnoiu de la Clubul de Şah Deva, locul III - Nebojsa Kosic din Serbia.Turneul a fost arbitrat de către Claudiu Iordache - arbitru naţional şi de către domnul Gheorghe Candea - arbitru internaţional.

Adrian Stan: „Sper că vom putea păstra tradiţia acestui sport şi în perioade mai grele"

Festivitatea de premiere s-a desfăşurat în prezenţa primarului Adrian Stan, care împreună cu maestrul internaţional Mircea Pavlov a înmânat diplome, premii şi medalii celor mai buni sportivi participanţi la competiţie. Oraşul Techirghiol a fost reprezentat la acest turneu de echipa de şah a Clubului Sportiv „Victoria" Techirghiol, echipă ce activează în Superliga României la Şah, unde, potrivit primarului Adrian Stan, ocupă locuri de mijloc în clasament, deşi bugetul alocat este de 10 ori mai mic decât al echipelor fruntaşe. „Este lăudabil că am ajuns la cea de-a XX-a ediţie, la care au participat aproximativ 70 de persoane din aproape toate judeţele ţării. Ne bucură şi faptul că oraşul nostru este reprezentat în Superliga României, datorită marelui maestru Mircea Pavlov, stabilit în Techirghiol de aproximativ 10 ani. Sper că şi în perioade mai grele vom putea să ţinem acest sport select prin inteligenţa şi perseverenţa celor care-l practică", ne-a declarat primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan. Edilul a adăugat că evenimentul a avut şi un oaspete de seamă, în persoana lui Tudor Gheorghe. Artistul nu a participat la competiţie, însă a fost bucuros să asiste la joc, fiind un obişnuit de-al „casei" având în vedere că îşi petrece vacanţa, în fiecare an, la Techirghiol.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii