Turistii reclama conditiile de la Hotelul Bega din Eforie Nord
Turistii reclama conditiile de la Hotelul Bega din Eforie NordLa tratament, pentru a se imbolnavi
Mai multe persoane, avand in frunte o femeie din Bucuresti s-au plans redactiei noastre de felul in care sunt tratati de mai marii hotelului * In camere este frig, mocheta este rupta, iar umezeala se observa chiar si pe pereti * Durata tratamentului este de 18 zile, avand cate 180 mii de lei alocati in fiecare zi pentru mancare * Masa se serveste - chipurile - intr-un restaurant de categoria I, insa conditiile intalnite lasa de dorit. * Mirela Tacciu este nemultumita in special de cantitatea de mancare pe care cei de la restaurant o ofera: "Mancarea este foarte putina si de calitate indoielnica"
Veniti la mare cu bilete de tratament, un grup de oameni au fost cazati in statiunea Eforie Nord. Conditiile Hotelului Bega lasa de dorit, in timp ce restaurantul categoria I nu ofera destula mancare. In fiecare an, in limita numarului de locuri finantate din fondurile asigurarilor sociale si aprobate prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, persoanele care sufera de anumite afectiuni beneficiaza de bilete de tratament gratuite. Astfel, cu avizul medicului, aceasta categorie de populatie se inscrie pe lista celor care vor urma un tratament balnear. Cererile depuse de catre cei care solicitau astfel de bilete au fost depuse inca de la inceputul anului la Casa Judeteana de Pensii. Perioada mai - iunie, dar si o parte din luna septembrie este destinata tocmai celor care au nevoie de un tratament balnear, astfel ca statiunile de pe litoral, si nu numai, incep sa fie invadate de oameni cu afectiuni fizice. Printre statiunile de acest gen se numara si Eforie Nord care pune la dispozitie complexul hotelier Bega - Bran - Brad. Totul bun si frumos! De curand, au inceput sa vina in numar mare grupuri de oameni care prezinta afectiuni grave de sanatate si care au fost cazati la Hotelul Bega, de doua stele - singurul dintre cele trei deschis pana acum. Printre cei veniti se numara si o bucuresteanca in varsta de 30 de ani care a suferit trei operatii de hernie de disc pe coloana, prezinta si astm bronsic si in acelasi timp are probleme destul de grave si cu stomacul. Data fiind lista lunga de afectiuni prezentate, nu putem sa ne imaginam decat ca aceasta femeie are nevoie de o serie de conditii excelente care sa-i faca placuta sederea la mare. Contactand unul dintre reporterii ZIUA de Constanta, Mirela Tacciu a incercat sa descrie conditiile mizere existente in hotelul mentionat. Pe langa faptul ca in camere temperatura este foarte scazuta, iar mochetele sunt extrem de uzate, mai este si umezeala care "imi agraveaza astmul bronsic", declara aceasta. Tot ea adauga faptul ca la inceput a fost cazata la una dintre camerele de la parter, camera care prezenta conditiile enumerate mai sus, si de abia in urma seriilor de reclamatii, a fost mutata la etajul doi al hotelului. Ea ne-a informat cu privire la faptul ca durata tratamentului este de 18 zile, avand cate 180 mii de lei alocati in fiecare zi pentru mancare. Masa se serveste - chipurile - intr-un restaurant de categoria I, insa conditiile intalnite lasa de dorit. Mirela Tacciu este nemultumita in special de cantitatea de mancare pe care cei de la restaurant o ofera: "Mancarea este foarte putina si de calitate indoielnica". Spre exemplu, in urma cu doua zile, micul dejun (de 30.000 lei) a constat in doua felioare de salam de vara, alaturi de alte doua felioare la fel de transparente de cascaval. "Masa" s-a servit impreuna cu paine si o cana de lapte. Nemultumiti de aceste conditii, cativa dintre meseni s-au adresat in zadar sefei de sala. Bucuresteanca recunoaste ca "n-am venit sa ma ingras", dar cu toate acestea se astepta la ceva mai solid, nu la o farfurie de mazare gata scoasa din cutie si incalzita. Suparata foc si cu stomacul gol, aceasta a declarat in final ca se va adresa Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului Constanta.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp