Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:13 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Turnat" de Garda Financiară Cum a ajuns un ungur în atenţia DNA

ro

29 Feb, 2012 01:14 1319 Marime text
Reprezentanţii Gărzii Financiare Constanţa au anunţat ieri că, în urma verificărilor efectuate la SC Szaboprod Recycling SRL, societate ce are ca administrator un cetăţean ungur, s-a constatat că firma a derulat operaţiuni de comercializare produse energetice (produse petroliere) cu încă patru firme de pe teritoriul României care au comportament de firme „fantomă" şi ai căror administratori erau tot cetăţeni unguri.

„Întrucât societatea nu funcţionează la sediul social declarat, sustrăgându-se verificărilor fiscale şi totodată refuzând să pună la dispoziţia organului de control documentele societăţii de la înfiinţare şi până la zi, prezumăm că prejudiciul produs bugetului de stat este în sumă totală de 49.767,887 de lei", au mai spus reprezentanţii Gărzii. De asemenea, aceştia au menţionat faptul că s-a întocmit sesizare penală, care a fost înaintată Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Foarte interesant, conform informaţiilor afişate pe site-ul vrajitorul.eu, societatea cu pricina se afla în urmărire penală încă din aprilie 2011, fiind înfiinţată cu un an înainte. În Monitorul Oficial cu numărul 1749 din 2010, se arată că asociat unic, administrator şi fondator al firmei era Csaba Istvan Szabo, sediul social fiind declarat în satul Lazu, pe strada Axente Sever la numărul 10. Domeniul principal de activitate era reprezentat de colectarea deşeurilor, iar activitatea principală era colectarea deşeurilor nepericuloase. Câteva luni mai târziu, activitatea principală s-a transformat, din colectarea deşeurilor nepericuloase în comerţul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate. Rămâne de văzut la ce concluzie vor ajunge procurorii anticorupţie după ce vor studia actele puse la dispoziţie de Garda Financiară Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii