Un dizident in tumultul Revolutiei

Profesorul Vasile Batlan retraieste zilele si noptile nebune din decembrie 1989 la Constanta

Vasile Batlan este unul dintre dizidentii anticomunisti autentici din Constanta. Profesor de istorie, Batlan a refuzat cu indaratnicie sa devina membru al Partidului Comunist Roman, asumandu-si riscul de a fi marginalizat si chiar hartuit de catre Securitate si institutiile de invatamant aservite puterii comuniste de dinainte de 1989. Este unul dintre putinii revolutionari autentici, implicandu-se in evenimentele din decembrie 1989 dintr-o profunda motivatie anticomunista. Dupa Revolutie, Vasile Batlan a fondat organizatia de protectia mediului Eco Dobrogea. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care hartuielile si denigrarile au continuat si dupa schimbarea regimului, ca urmare a fantomelor trecutului care leaga inca persoane din administratia publica locala de epoca comunista. Redam in continuare crampeie din istoria nebuna a acelor zile, asa cum si le amintesc Vasile Batlan - primele doua fragmente - si Vasile Purica, un constantean ranit in Revolutie la Bucuresti - cel de-al treilea. (Titlul si intertitlurile apartin redactiei).Intrasem in ultimele doua saptamani de scoala, inaintea vacantei de iarna a anului 1989 si toata lumea din Scoala nr. 24 se preocupa de teze, incheierea mediilor, apropierea vacantei. Atmosfera calma se datora oboselii acumulate in munca din agricultura si ritmului impus in recuperarea materiei. Rareori, intre patru ochi se mai facea cate o remarca acida la adresa situatiei din tara si din Europa. Pe neasteptate, in ziua de 11 decembrie, intr-o luni, ma trezesc cu secretara de partid, o tovarasa cu profunde convingeri comuniste si sot activist pe la Judeteana Constanta ca-mi traseaza pe un ton cat se poate de autoritar, ca in sedinta de partid deschisa de joi 14 decembrie sa prezint un referat cu tema "Patriotism si internationalism socialist in conceptia P.C.R.". Am rugat-o sa dea aceasta sarcina unui membru de partid, caci sunt destui in scoala. A insistat pe motiv ca este o indicatie a judetenei P.C.R., dar i-am spus sa ma lase in pace. A plecat furioasa, aratand tuturor de ce sunt eu in stare."Vor fi sau nu vor fi schimbari, pe astia ca tine o sa-i impuste"Credeam ca totul se terminase, cand peste doua zile, miercuri 13 decembrie, a revenit si cu fermitate revolutionara imi comunica: "S-a renuntat la referatul propus. Trebuie insa sa luati cuvantul si sa vorbiti despre Congresul al XIV-lea". Raspunsul meu s-a situat pe linia aceluiasi refuz categoric. Eu nu sunt bolsevic si nici nu voi participa la sedinta. A izbucnit in strigate puternice si acuzatii, incat toata suflarea din cancelarie a iesit val-vartej pe usa afara. S-a indreptat apoi spre cabinetul directorului, aflat la cativa pasi pe hol. Si numai ce ma aud strigat pe numele mic de directorul B.A., fost activist din garnitura lui Gheorghiu Dej la regionala P.M.R. Dobrogea, trecut de multi ani pe o linie secundara. Nelinistit parca de propriul meu curaj, am pasit in birou, hotarat sa-mi duc protestul inceput, pana la capat. "Ei, zice el, clipind siret din ochi, stiu ce i-ai facut aleia. Nu e bine deloc. Iata, ia de aici - imi intinse pe masa o cartulie (brosurica) si citeste domnule ceva. Cateva randuri din raportul la Congresul al XIV-lea si scapi de toata tarasenia iscata. Nu te pune domnule cu toti". In fata insistentelor sale, binevoitoare, dornice sa-mi infranga indaratnicia, sa ma convinga de greseala savarsita, i-am raspuns cu neclintitul nu. In cele din urma, dupa ce-si aprinse o noua tigara Marasesti, arunca neglijent teribila cartulie in sertar si-mi oferi o concluzie naucitoare: "Uite cum stau lucrurile! Vor fi sau nu vor fi schimbari, pe astia ca tine o sa-i impuste". Am iesit in noaptea racoroasa de decembrie usurat parca de o imensa povara sufleteasca. Si pe masura ce ma indepartam de confruntare, incercam sa judec consecintele protestului meu izolat. Nu ma simteam infricosat, ci mai degraba nelinistit. Intrebarile pe care mi le-am adresat atunci, raman valabile si astazi si atata timp cat arhivele regimului totalitar vor ramane zavorate cu lacatele continuatorilor intr-ale politicilor romanesti. Intuind apropierea furtunii si de Romania, institutiile statului comunist procedau la o ultima verificare a elementelor anticomuniste, recurgand la metodele prea bine cunoscute: amenintari, intimidare, convingere si supraveghere. In cateva zile insa, toate scenariile elaborate din timp nu-si mai aveau rostul. In Romania izbucnea revolta.Sediile institutiilor publice locale, luate cu asalt de multimea furioasaNemultumirile acumulate de-a lungul anilor de umilinta au izbucnit si la Constanta, in ziua de 22 decembrie 1989, la aflarea vestii fugii perechii dictatoriale din cladirea Comitetului Central. Fuga Ceausestilor provoca clatinarea si, in cele din urma, disparitia ideologiei totalitar-comuniste in tumultul multimilor furioase iesite in strada, in vreme ce stalpii societatii (Militia, Securitatea, alte forte de represiune) se naruiau unul dupa altul, paralizati si incapabili de riposta. Si la Constanta, actiunea maselor eterogene se transforma in singura forta ce parea sa domine evenimentele cel putin in primele zile. Nicicand nu mai vazuse orasul coloane nesfarsite de oameni organizati, solidari si hotarati sa puna capat regimului de opresiune interna. Si totusi teama de represiune isi facea simtita prezenta. Cand, de pe margini, s-au facut fotografii si s-au luat imagini video, s-a ridicat un cor de proteste, cerand sa inceteze filmarea demonstrantilor. Cladirea Inspectoratului Judetean de Militie si Securitate fusese luata cu asalt de primele randuri ale multimii si au fost vazuti atunci tineri izbind in geamurile de la parter cu pumnii inmanusati si chiar cu capul. Patrunzand in cladire purtat de suvoiul uman, am remarcat in primele momente un numeros grup de civili infuriati ce escortau un capitan de militie inalt de vreo doi metri, cu obrajii rosii, speriat peste masura de raul ce i se putea intampla. N-avea nici o iesire din situatia aceea si justificarea sa se pierdea in vacarmul general, in ghionturile si imbrancelile pe care le suporta cu stoicism. Uniforma sa dezlantuise toate patimile. Cativa oameni au reusit in cele din urma sa-l smulga din mijlocul rauvoitorilor si sa-l introduca intr-o camera de langa scara ce ducea la etaj. Si-a revenit cu greu si marturisea ca lucreaza la judiciar si desfasura o ancheta privind un asasinat petrecut cu cateva luni in urma la Agigea. Il priveam si nu-mi venea sa cred. Un adevarat urias cu uniforma zdrentuita, epoletii rupti si fara cascheta, aruncand cautaturi speriate catre civilii ce-l smulsesera cu greu din mijlocul primejdiei. Nu parea nicidecum sa priceapa ce se intampla in jurul sau.La Militie, un singur arestatAgitatia tuturor capatase intre timp un scop precis: eliberarea arestatilor si detinutilor despre care se credea ca sunt victimele represiunii comuniste. Doua usi metalice din subsol cedeaza in cele din urma in fata izbiturilor puternice aplicate cu o teava lunga de patru-cinci metri, manevrata indarjit de vreo 25 de barbati vanjosi. Dar, stupoare! Acolo nu se afla decat un subsol tehnic oarecare. Singurul arestat, asimilat totusi categoriei politicilor, era un frontierist ce parasise in graba arestul impreuna cu ceilalti in primele momente ale revolutiei. Situatia se aseamana cu cea din 14 iulie 1789 cand parizienii cucerind Bastilia n-au gasit in celebra inchisoare decat un singur detinut incarcerat din porunca regelui.Militienii: "Mai bine ne impuscati pe noi, dar lasati-ne familiile in pace"In cursul noptii de 22 spre 23 decembrie, cand atmosfera se mai limpezise, am pornit sa constatam urmarile devastarii. Pretutindeni, camere ravasite, telefoane smulse, obiecte disparute. Un colonel din administratie se plangea ca i se furase haina de piele, dar si pachetul cu mancare de acasa. O dezordine cumplita domnea la subsolul din aripa dreapta: imbracaminte imprastiata peste tot, fisete sparte, mobilier rasturnat. Ca si cum cineva ar fi cautat in graba ceva. Poate arme, ne-am zis noi. Intr-adevar, au disparut atunci cateva pistolete si incarcatoarele cu munitie, pastrate de ofiteri in dulapurile personale. Daca au fost momente tensionate, incarcate de ura si dorinta de rafuiala cu fostii aparatori ai comunismului ceausist, majoritatea ne-am pastrat cumpatul si increderea ca, daca ei facusera atata rau oamenilor nevinovati, incalcand constitutia si legile tarii, atunci trebuiau sa raspunda neaparat in fata acelorasi legi. Ne-am inselat in buna noastra credinta! O mana de oameni ramasi in cladire au reusit in prima noapte sa indeparteze primejdia reprezentata de agresivitatea sutelor de tineri porniti sa-i termine pe securisti. Isi mai amintesc oare de aceasta fostii radio-telegrafisti Paun si Navargeac? Printre cele 268 de cadre ale Inspectoratului ce asteptau sa-si predea armamentul in ziua de 23 decembrie domnea o atmosfera de ingrijorare si teama evidenta. Unii, nemaiputandu-si stapani nervii izbucneau cu glas tare: "Mai bine ne impuscati pe noi, dar lasati-ne familiile in pace". Noi n-aveam de gand sa impuscam, insa, pe nimeni. Grupe de tineri revolutionari prost imbracati si nedormiti patrulasera toata noaptea prin oras (ba chiar si prin judet), supraveghind indeosebi blocurile unde locuiau securistii, pentru ca nu cumva sa li se intample ceva rau. Nimeni nu cunostea toate adresele. Remarca ofiterului de serviciu: "Credeti dumneavoastra ca aceasta este Securitatea din Constanta?", n-a surprins pe cei de fata. Ceea ce vedeam in acele zile era doar partea vizibila a aisbergului.Muncitori constanteni in Piata UniversitatiiIn decembrie 1989 lucram ca mecanic de utilaje la o statie de betoane din comuna 30 Decembrie. Locuiam in baraci de carton, neincalzite, patru paturi in camere si spalatoare in curte. Fusesem detasat pentru trei luni, insa revolutia m-a prins acolo. Hrana era mizerabila. Cam 200 de lei pe luna. Cei mai multi dintre colegii de munca erau din judetul Constanta. Tineri. Atmosfera era potrivnica lui Nicolae Ceausescu si nu se fereau sa se exprime. Seara pe la 18,30 am auzit la Europa Libera ca in Bucuresti e nebunie mare, a iesit lumea pe strazi sa se bata cu politia. Ne-am urcat in autobuz pe la 19-19,30 si ne-a lasat la Pieptanari. Cu metroul am ajuns in Piata Universitatii si aici am vazut sute de tineri. Banuiesc ca erau si provocatori. Cred ca tot pe la 22-22.30 se gasea in fata restaurantului Dunarea un autocamion plin cu lazi de bere si le oferea de baut tinerilor. Unii au baut, cei mai multi au refuzat, considerand-o o provocare. Multi s-au repezit sa sparga sticlele cu bere. Am cerut soferului sa ne umple sticlele cu benzina pentru a le transforma in coktail-uri Molotov. Am fost refuzati. Altii ne ofereau nuga (parca din aceeasi masina). Ne-am lovit de un cordon de "uslasi" (combinezoane negre, bastoane si scuturi), iar in spatele lor, se afla un alt cordon de ostasi. In piata si pe bulevard luminile publice erau stinse. Luminau focurile facute de demonstranti cu cauciucuri, lemne, etc. O "raba", careia soferul ii incendiase cabina si pe care o lasase in viteza, pe mijlocul bulevardului. Grupurile de demonstranti s-au dat la o parte. La fel s-a deschis si cordonul ce bloca bulevardul Magheru. Masina ardea in continuare.TAB-ul decorat cu o esarfa albaSoseste un TAB, din lateral, facand manevre de intimidare a demonstrantilor. La un moment dat ramane in pana. Militarii in termen au vrut atunci sa iasa, dar "uslasii" le-au strigat sa ramana inauntru. Impreuna cu alti doi-trei tineri am incercat sa atarnam o esarfa facuta dintr-un cearceaf de mitraliera TAB-ului. Tragatorul mitralierei o rotea in permanenta. Am pus mana pe ea incercand s-o intorc spre cordonul de "uslasi". Eram sus pe TAB impreuna cu alt tanar. Acesta a sarit dupa ce a izbutit sa agate esarfa. In momentul in care am reusit sa rotesc cu cca 90 grade mitraliera, am fost lovit de un glont, tras dinspre cordonul de "uslasi", care a lovit metalul mitralierei si mi-a ricosat in antebratul drept. Eram ranit si mana nu mai ma asculta. Am sarit de pe TAB si am fugit spre grupul de studenti din fata restaurantului si a cofetariei Dunarea. Atunci am fost atins de un alt glont in omoplatul drept. N-am vazut nimic altceva. Cand ma aflam pe TAB am vazut ca primul cordon de scutieri se dadea deoparte si apareau cativa militari care au tras mai intai focuri de avertizare in sus, iar apoi am au inceput rafalele in grupurile de demonstranti, pe directia (axul) bulevardului. Am vazut oameni cazuti pe caldaram, strigate si tipete. Ranitii sau mortii erau recuperati de demonstranti. Cand am ajuns in apropierea grupului de studenti am cazut in genunchi, mi-am rupt imbracamintea (puloverul si camasa) si am simtit cum imi curge sangele. Am intrat in inconstienta. Patru baieti m-au apucat de maini si de picioare si au fugit cu mine spre Spitalul Coltea. Doi au abandonat de frica tancurilor ce intrasera in Piata Universitatii. Ma tarau pe bulevard si la un moment dat m-au abandonat. Au revenit, mi-au pus un pansament pe piept si, cu bustul gol, m-au aruncat intr-o Dacie "papuc", impreuna cu alti patru-cinci raniti sau morti (toti tineri), iar masina ne-a dus pe toti la Spitalul Coltea.