Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:44 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un munte de flori pe mormântul rece Parastasul tânărului George Parteca

ro

12 Jan, 2012 00:00 3513 Marime text
parteca-accidentparteca-sursafotocugetliber.jpgDupă cum arătam şi în ediţiile trecute, din cauza lipsei fondurilor, Serviciul Rutier Constanţa nu va solicita efectuarea expertizei care să stabilească, dincolo de dubii, viteza cu care circula George Parteca

Ieri, 11 ianuarie, s-au împlinit nouă zile de la trecerea în nefiinţă a celui care a fost George Parteca, de 24 de ani, fiul proprietarului hotelului Del Mar din Mamaia. La mormântul tânărului din Cimitirul Central erau ieri circa 20 de persoane care îl plângeau, lângă un munte de flori. Florile au fost lăsate, în ziua înmormântării, de cei care l-au cunoscut pe George Parteca, mort în primul accident rutier din acest an.

Tragedia familiei Parteca a început la aproape 48 de ore de la intrarea în noul an. Puţin după producerea accidentului, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că la data de 2 ianuarie, ora 04.00, în municipiul Constanţa, tânărul Parteca a condus un autoturism marca Porsche, model 977, pe bulevardul Mamaia, în staţiunea Mamaia. În momentul în care a ajuns în zona unui club, din cauza neatenţiei în conducere, George Parteca a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public, după care s-a răsturnat şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. În urma accidentului a rezultat iniţial vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, care a decedat la spital, în ciuda eforturilor depuse de medicii Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Constanţa. În urma cercetărilor specifice, poliţiştii de la Rutieră spun că acest accident a avut loc din cauza vitezei, precum şi a consumului de alcool, medicii legişti stabilind alcoolemia tânărului la 1.70 grame la mie. După cum arătam şi în ediţiile trecute, din cauza lipsei fondurilor, Serviciul Rutier Constanţa nu va solicita efectuarea expertizei care să stabilească, dincolo de dubii, viteza cu care circula George Parteca, la momentul producerii accidentului.

Nu este de trecut cu vederea faptul că pe Internet au fost postate mai multe filme în memoria tânărului, acestea fiind vizualizate, până în prezent, de mii de oameni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii