Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:09 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un tanar a fost batut din greseala de un betiv

ro

19 Dec, 2003 00:00 700 Marime text

Scandal intr-o carciuma din Poarta 6

Abia dupa ce l-a batut bine, agresorul si-a dat seama ca de fapt el pe altul il cauta

Un constantean in varsta de 46 de ani a ajuns, in cursul noptii de miercuri, in stare grava la Spitalul Clinic Judetean, dupa ce a fost victima unei agresiuni fizice. Mihai Tanase a povestit ca, in urma cu trei zile, mai exact in seara de 15 decembrie, a plecat de la serviciu si, in drum spre casa, s-a oprit la o carciuma din cartierul Poarta 6, local aflat in vecinatatea magazinului "Billa". In jurul orei 21.30, Tanase a intrat in local pentru a-si cumpara o bere. Nici nu bause jumatate din sticla si cineva a venit pe la spate si a inceput sa-i aplice nenumarate lovituri cu pumnul. Barbatul s-a prabusit, dar a reusit sa vada ca agresorul era un tanar de aproximativ 18 ani. Atacatorul a parasit imediat locul faptei, insotit de alti cativa pusti, cu care anterior se asezase la masa. Mihai Tanase s-a decis sa mearga la sediul Sectiei 5 Politie, unde a povestit ce i se intamplase si declarand ca pana atunci nu il mai vazuse niciodata pe bataus. In momentul in care barbatul a dat semnalmentele agresorului, politistii au aflat cu stupoare ca este vorba despre un tanar care, cu numai o ora in urma, primise o amenda pentru tulburarea linistii publice. Identificat ulterior ca Husein Iasar, de 18 ani, agresorul fusese amendat de politisti tocmai pentru ca provocase scandal in acelasi local. Dupa ce a fost amendat, Iasar a revenit in carciuma si a inceput sa se certe cu ospatarita, careia i-a reprosat faptul ca chemase politia. La un moment dat, tanarul l-a vazut la o masa pe Mihai Tanase. Se pare ca l-a confundat cu o alta persoana, pentru ca l-a atacat fara nici un avertisment prealabil. Tanase nu s-a dus imediat la spital, crezand ca ranile provocate ii vor trece. Barbatul s-a simtit rau in cursul zilelor urmatoare, iar miercuri s-a prezentat la Spitalul Clinic Judetean Constanta. El a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial acut deschis si fractura piramida nazala si a fost internat in Clinica ORL a spitalului. In cursul serii de ieri a fost supus unei interventii chirurgicale. Barbatul a declarat ca intentioneaza sa depuna plangere penala impotriva agresorului, care va raspunde astfel pentru comiterea infractiunii de vatamare corporala.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii