Unde e istoria Dobrogei? (video)
Unde e istoria Dobrogei? (video)


Istoria Dobrogei lipsește aproape cu desăvârșire din manualele
școlare, spun profesorii. Asta în condițiile în care celelalte regiuni
sunt reflectate într-o proporție considerabilă. Mai mult, materia care
se studiază acum în școli nu cuprinde „adevărata" istorie a României.
Soluția ar fi implicarea elevilor în activități extra școlare și vizite
la instituțiile locale de cultură. Prin contactul direct cu istoria
locală, copiii pot asimila mult mai ușor informația. Simpozionul cu
tema „Reflectarea istoriei locale în manualele școlare și în ansamblul
istoriografiei" a fost organizat de Asociația pentru Resurse Culturale,
în parteneriat cu Universitatea Ovidius şi Inspectoratul școlar
județean.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp