Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:23 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unul din hotii de seifuri a primit mandat de arestare

ro

11 Dec, 2008 02:48 1100 Marime text
Unul din cei trei participanţi la jaful din Ostrov a fost arestat preventiv. Individul a fost prins în gara Brăila, unde intenţiona să urce într-un tren şi să dispară.

Cei doi complici care reuşiseră să fugă au fost prinşi în mai puţin de 24 de ore, de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Tulcea, cu ajutorul celor din Constanţa şi Brăila. Primul pe care poliţiştii au reuşit să-l reţină a fost Cristian Băluţ, care locuia exact în localitatea în care s-a comis jaful. Poliţiştii au reuşit să intre în posesia unor informaţii din care reieşea că tânărul se ascunde în propria locuinţă şi că încearcă să-şi fabrice un alibi pentru noaptea respectivă, şi anume să-şi convingă prietenii să declare că fusese tot timpul cu ei, într-un alt loc. Oamenii legii au supravegheat locuinţa şi împrejurimile şi, în momentul în care au fost siguri că Cristian Băluţ este în casă, au intrat peste el şi l-au ridicat. Cel de-al doilea complice, Ion Diman, de 26 de ani, a fost prins de poliţiştii din Brăila, în zona gării. Individul intenţiona să urce într-un tren şi să dispară. Oamenii legii au reuşit să stabilească faptul că acesta ajunsese în Brăila cu o maşină de ocazie. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 7 spre 8 decembrie 2008, Ion Dima şi Teodor Nedelciu, primul suspect prins, au pus la cale jaful, în Constanţa, unde locuiau fără forme legale. Le trebuia însă un mijloc de transport, atât pentru ei, cât şi pentru seif. Ca urmare, au furat o Dacie şi au plecat către Ostrov. Odată ajunşi aici, l-au luat şi pe Cristian Băluţ, care urma să îi ajute. În jur de ora 2.00, cei trei au forţat uşa de acces în primărie, au pătruns în interior, au luat seiful, l-au pus pe un covor şi l-au transportat până la autoturism. Au pornit apoi spre Constanţa, unde intenţionau să ascundă banii şi să arunce casa de bani în Canalul Dunăre - Marea Neagră. După ce au ieşit din judeţul Tulcea, au oprit pe marginea drumului, au spart seiful în care se afla suma de 39.500 lei, iar banii i-au pus într-o geantă. Şi-au continuat drumul. În localitatea Kogălniceanu însă, patrula, formată din agenţii Suray Abdula Suray şi Dana Gheorghe, le-a făcut semn să oprească. Era ora 5.30. Cei trei au încercat să scape cu maşina. Au luat-o pe un drum de pământ şi autoturismul s-a împotmolit. Ion Dima şi Cristian Băluţ au reuşit să fugă. Teodor Nedelciu, care a încercat să ia nişte bani înainte să dispară, a fost prins. Primii doi au fost prezentaţi Judecătoriei Măcin, cu propunere de arestare preventivă. Singurul care a primit mandat a fost Ion Dima, care este recidivist, fiind condamnat pentru mai multe furturi, dar mărunte. Plănuia ca sustragerea seifului să fie lovitura vieţii lui. N-a fost să fie aşa. Faţă de Teodor Nedelciu, care este minor, s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii