Urmariti general, prinsi de politisti
Urmariti general, prinsi de politisti
28 Jul, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1723
Marime text
Numar mare de infractori, capturati in luna iulie
# In opt dintre aceste cazuri, solicitarile veneau din partea altor inspectorate, cei mai multi sustragandu-se de la urmarirea penala * Costurile necesare unor astfel de urmariri sunt extrem de ridicate * Comparativ cu sfarsitul anului 2002, in acest moment, numarul total al urmaritilor general este aproximativ la fel, fiind vorba insa de cu totul alte persoane
Evidentele Inspectoratelor Judetene de Politie cu persoanele urmarite general se transforma luna de luna. Unii sunt prinsi, altii trec pe liste iar altii, urmariti fiind deja, comit alte infractiuni. Cert este faptul ca efortul depus de politisti pentru ca numarul acestora sa scada este o adevarata munca de Sisif. Spre exemplu, la sfarsitul anului 2002, in evidentele Politiei Judetene Constanta se aflau peste 350 de persoane date in urmarire generala, locala si internationala. In acest moment, aceste evidente numara peste 300 de astfel de persoane. Diferenta este destul de mica dar cei mai multi dintre infractori sunt altii. De la inceputul lunii iulie si pana in prezent, politistii din cadrul IPJ Constanta au depistat un numar de 12 persoane date in urmarire generala. Dintre acestea, patru erau solicitate de alte inspectorate de politie din tara. Sapte dintre infractori se sustrageau de la urmarirea penala iar cinci de la executarea unor pedepse privative de libertate, care s-au finalizat prin incarcerare. In ceea ce priveste urmaritii local, 13 persoane ce fac parte din aceasta categorie au fost depistate de politistii constanteni, patru fiind la solicitarea altor inspectorate din judet. In plus, a fost clarificata situatia a doua cadavre cu identitate necunoscuta. Comisarul Florin Pamfile, seful Serviciului Juridic din cadrul IPJ Constanta, sustine ca situatia in cazul urmaritilor general este destul de dificila. Sustragandu-se unor anumite pedepse, multi dintre ei isi parasesc domiciliul iar traiul de zi cu zi si-l castiga tot din fapte asemanatoare celor comise si anterior. In ceea ce priveste cheltuielile efectuate de Inspectoratele de Politie pentru depistarea si incarcerarea urmaritilor nu pot fi cuantificate, dar sunt foarte mari. Efortul politistilor, la care se adauga sumele de bani necesare urmaririi, benzina masinilor, toate inseamna practic bani. Cele mai mari cheltuieli se fac in cazul urmaritilor international. La capitolul celor mai interesante cazuri rezolvate in ultima perioada, trebuie mentionat unul dintre urmaritii general de catre Inspectoratul General al Politiei Romane, pentru falsuri in sistem bancar. Bogdan Pascu, unul dintre coautorii unui furt de peste 3 miliarde de lei din banca, prin intermediul unui calculator. In urma cu aproximativ o saptamana, politistii Sectiei Transporturi au depistat un controversat personaj constantean, fostul adjunct al sefului Vamii Port. Stefan Garolea avea de executat un mandat de trei ani de inchisoare, eliberat de o instanta din Bucuresti, pentru luare de mita.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii