Vama a confiscat aproape 5 milioane de lei
Vama a confiscat aproape 5 milioane de lei
Inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Ialomiţa au întreprins, în urma analizei de risc la nivel local, o serie de verificări a societăţilor care deţin, transportă, produc şi comercializează produse accizate. Ca urmare a acestor controale s-a constatat faptul că o societate care distribuie carburanţi pe raza judeţului Ialomiţa a comercializat, conform documentelor prezentate, produse energetice cu denumirea comercială „motorină Euro 5" care nu se încadrează în standardele naţionale de calitate. Autoritatea vamală a dispus confiscarea sumei de 4.740.000 de lei rezultată din vânzarea a aproximativ 706.000 kg produs energetic. Societatea în cauză a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 600.000 de lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp