Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:40 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Vânătorii" de poliţişti

ro

30 Jan, 2012 00:00 2524 Marime text
cap_6.jpgŞtefan Ivanciu, unul dintre cei doi tineri identificaţi de procurori drept agresori ai unor ofiţeri de la Investigarea Fraudelor, din IPJ Constanţa, în urma unui scandal petrecut într-un bar din Constanţa de Crăciun, le cere judecătorilor să îl elibereze provizoriu din arest, sub control judiciar. Solicitarea lui Ivanciu, arestat alături de Tiberiu Ionuţ Ababei în urmă cu aproximativ două săptămâni, va fi analizată astăzi de magistraţii Judecătoriei Constanţa.

În acest context, poate este de amintit că isprava lui Ivanciu şi Ababei de a ciomăgi doi ofiţeri într-un bar nu este singurul scandal de gen, în urma căruia poliţiştii au fost agresaţi în localuri. În ultimii trei ani, trei astfel de incidente s-au petrecut în Constanţa, victime căzând, pe rând, un poliţist de la Frontieră transferat ulterior la Crimă Organizată, un poliţist al Secţiei 2 şi, cel mai recent, doi ofiţeri de la Economic. În timp ce pentru ultimele două cazuri acuzarea a părut să se mişte cu ceva talent, iar presupuşii autori au fost propuşi spre arestare relativ repede, în primul şi cel mai vechi caz nici măcar acum nu s-au finalizat cercetările. Concret, în urmă cu aproximativ două săptămâni, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au cerut arestarea preventivă a lui Ştefan Ivanciu şi Tiberiu Ionuţ Ababei, pe care i-au acuzat că, împreună cu alţi prieteni ai lor, ar fi agresat într-un bar doi ofiţeri ai Serviciului Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Conform anchetatorilor, cei doi nu ar fi încetat atacul nici măcar când poliţiştii şi-au declinat identitatea. Instanţa şi-a însuşit propunerea de arestare şi a emis mandate valabile 29 de zile.

Cluburile şi răzbunarea

Totuşi, Ivanciu şi Ababei nu erau primii care băteau poliţişti într-un local. În mai 2010, trei tineri au fost arestaţi preventiv timp de trei zile, după ce au fost acuzaţi că, în urma unui conflict spontan, ar fi agresat un poliţist al Secţiei 2, într-un club. Poliţistul nu se afla singur în local, ci era însoţit de mai mulţi prieteni, fiind vorba de procurori şi judecătoare. După cele trei zile de arest preventiv, judecătorii Tribunalului Constanţa i-au pus în libertate pe suspecţi, aceştia având interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Nici până la acest moment cauza nu a fost trimisă pe rolul instanţei, dosarul aflându-se încă în cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Dar un dosar încă şi mai vechi priveşte o altă agresare a unui poliţist, faptele petrecându-se tot în perioada Crăciunului, dar în 2007. La momentul respectiv, procurorii au deschis dosar de cercetare penală, după ce un agent al Poliţiei de Frontieră, care ulterior s-a transferat la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, a fost bătut într-un local de către nişte indivizi pe care anchetatorii îi bănuiau ca fiind apropiaţi ai renumitului Cristian Marian Gheorghiu. În ciuda bănuielilor, nici până la acest moment dosarul nu a ajuns pe masa judecătorilor. Iar aceasta, cu atât mai mult cu cât, dacă în primele două cazuri agresorii nu ştiau că cei pe care îi altoiau erau poliţişti, în acest caz se pare că ar fi fost vorba despre o răzbunare, poliţistul de frontieră fiind bătut din cauza relaţiilor tensionate dintre fratele său, de asemenea poliţist, şi agresorii săi. Rămâne însă de văzut la ce vor concluzie vor ajunge anchetatorii în acest caz.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii