Vasea a făcut infarct
Vasea a făcut infarct

Cunoscutul
Traian Vasea, zis Nică, deferit instanţei într-un proces în care i se
impută
13 capete de acuzare şi membru de vază al lumii underground
constănţene, este grav bolnav.
În urmă cu aproximativ o lună şi
jumătate individul a suferit un infarct, iar în prezent le solicită
magistraţilor
Tribunalului Constanţa să-i ridice interdicţia de a părăsi România
pentru a se putea trata în străinătate.
Neîncrezători în urgenţele de natură medicală invocate de suspect, judecătorii au dispus efectuarea unei expertize medico-legale în cauză, Vasea fiind programat ieri la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Constanţa, legiştii urmând să verifice dacă, într-adevăr, problemele de sănătate pe care le acuză sunt reale. De asemenea, instanţa a stabilit că va fixa un termen de judecată pentru a discuta cererea de revocare a interdicţiei formulată de Vasea numai după ce va primi concluziile SML Constanţa. De menţionat că nu este prima dată când Nică le cere magistraţilor să-i permită deplasarea în străinătate din cauza problemelor de sănătate. În luna august, Traian Vasea a primit încuviinţarea instanţei de a se deplasa în Germania pentru o perioadă de două luni, urmând să se trateze la o clinică particulară. Între timp, însă, acesta a suferit un infarct, iar starea de sănătate i s-a agravat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- DIDACTICUL 03 Nov, 2010 15:39 a facut el infart ca mine pojar ,toti ca el se inbolnavesc cand trebuie sa raspunda pentru nelegiuirile facute,ii uram sa se faca bine cind va da inapoi toate furaciunile