Verdict in cazul documentelor de pe malul Lacului Siutghiol
Verdict in cazul documentelor de pe malul Lacului Siutghiol
14 Oct, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1268
Marime text
Final de ancheta in cazul documentelor secrete, gasite pe malul Lacului Siutghiol. Procurorii au decis ca nicio persoana nu poate fi trasa la raspundere. In urma anchetei a reiesit ca cea care a aruncat inscrisurile a fost sotia maiorului Gheorghe Butoianu, care, insa, afirma procurorii, nu poate fi cercetata penal pentru ca nu a stiut ca acele documente sunt secrete.
Reamintim ca, la sfarsitul lunii august, mai multe documente, majoritatea provenind de la Sectia 2 Politie, au fost descoperite pe malul Lacului Siutghiol, aruncate la gunoi. Inscrisurile respective purtau semnatura maiorului Gheorghe Butoianu si a fostului sau coleg de birou, capitanul Marcel Panait. Majoritatea erau rapoarte informative (multe dintre ele purtand antetul SRI), care in mod normal ar fi trebuit arhivate, puse in ordine si tinute la secret. In niciun caz nu ar fi trebuit sa paraseasca incinta unitatii de politie. Prin nu se stie ce minune ajunsesera, insa, in locuinta maiorului Butoianu, care murise in urma cu aproximativ trei ani. Conducerea Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta a dispus imediat efectuarea unei anchete care urma sa stabileasca modul in care niste documente care pareau secrete au ajuns la groapa de gunoi. S-a solicitat procurorilor un mandat de perchezitie domiciliara si o armata de politisti a navalit in locuinta familiei Butoianu, pentru a verifica daca aici mai exista si alte inscrisuri. Ulterior, dosarul a fost declinat Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta. Procurorii au finalizat ancheta, la sfarsitul careia au stabilit ca in acest dosar nimeni nu poate fi tras la raspundere. Intr-adevar, cea care aruncase inscrisurile, la aproape trei ani dupa moartea politistului, fusese sotia maiorului Butoianu, insa aceasta nu poate fi acuzata, deoarece nu stiuse ca acele documente, aflate printre hartiile ramase de la sotul sau, au un caracter secret.Scris de: {autor}Olimpia CEARA {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii