Vezi aici averea lui Gagos Şeful IJPF Constanţa, exmatriculat de la doctoratul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I" (document)
Vezi aici averea lui Gagos: Şeful IJPF Constanţa, exmatriculat de la doctoratul Universităţii Naţionale deDe altfel, după cum arătam şi în ediţiile trecute, primul-adjunct, comisar şef Ionel Truşan, desemnat comandantul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră după demiterea comisarului şef Adi Tobă, nu şi-a dorit să ocupe definitiv postul de şef al IJPF Constanţa. Potrivit celor consemnate în declaraţia de avere, document completat pe data de 01.11.2010, Dumitru Făină Gagos nu deţine nici un teren, însă posedă, din anul 1984, un apartament, în Constanţa, în suprafaţă de 48 de metri pătraţi, modul de dobândire fiind „cumpărare prin SC Vila în 1991". Potrivit declaraţiei de avere, noul şef al IJPF Constanţa conduce un automobil marca Audi, model A4, fabricat în 2001, dobândit printr-un credit bancar. În 2006, comisarul şef Dumitru Făină Gagos a contractat trei credite bancare în valoare de aproape 45.000 de euro, scadenţele fiind stabilite pentru anii 2011, 2012 şi 2023. Fără conturi/depozite bancare, fonduri de investiţii, a câştigat anul trecut, din salariu, suma de 90.567 de lei, în timp ce soţia acestuia a primit de la „Flota Maritimă", în calitate de „referent" 17.456 de lei. Potrivit declaraţiei de interese, comisarul şef Dumitru Făină Gagos nu este asociat sau acţionar la societăţi comerciale, companii/societăţi naţionale, instituţii de credit ori grupuri de interes economic. De asemenea, Gagos a mai consemnat că nu este membru nici în asociaţii, fundaţii ori alte organizaţii neguvernamentale. În rubrica destinată „calităţilor de membru în cadrul asociaţilor profesionale şi/sau sindicale", Gagos a declarat că este membru al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, al Corpului Naţional al Poliţiştilor dar şi al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor - Secţia Română.
Cercetat de Judecătoria Constanţa
După cum arătam şi mai sus, comisarul şef Dumitru Făină Gagos este tatăl lui Andrei Făină Gagos, cel care, în luna decembrie 2008, s-ar fi prezentat la un concurs organizat de Şcoala de Formare Iniţială şi Continuă a Personalului Poliţiei de Frontieră (SFICPPF) Constanţa cu o diplomă falsă. Din respectivul document reieşea că fiul celui propus pentru a conduce IJPF Constanţa era absolventul Facultăţii de Matematică - Informatică. La vremea respectivă, pe numele lui Gagos junior a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de fals în declaraţii, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, cazul fiind transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Presa a mai scris la momentul prezentării cazului că Dumitru Făină Gagos se afla, în momentul în care fiul s-ar fi prezentat cu diploma falsă, în Şcoala de Formare Iniţială şi Continuă a Personalului Poliţiei de Frontieră, unde conducea una dintre comisiile de examinare a Catedrei de Marină.
Decizia Curţii Constituţionale
Potrivit Monitorului Oficial cu numărul 600 din data de 25 august 2010, Curtea Constituţională a României a decis să respingă, „ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (5) şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Făină Gagoş Dumitru în Dosarul nr. 3.590/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal". Mai exact, conform celor precizate în Monitorul Oficial „dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 iunie 2010, în prezenţa reprezentanţilor autorilor excepţiei şi a părţii Universitatea Naţională de Apărare Carol I, precum şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, din oficiu, a dispus conexarea Dosarului nr. 458D/2010 la Dosarul nr. 168D/2010, care a fost primul înregistrat, precum şi amânarea pronunţării pentru data de 6 iulie 2010".
[label]Declaraţie de avere - Dumitru Făină Gagos[/label]
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Florin 18 May, 2011 10:00 Ce sa caute un racan in politie, are cumva studii politienesti ? Mai ales ca are un trecut patat si a mai fasvorizat si un infractor ( pe fiu-su )! Rusine !!
- Detractori pe aici 08 May, 2011 00:10 Domnul Faina a fost exmatriculat de la UNAP pentru ca nu a intrat in gasca amiralului mut!Ultimul azi pensionar! Desi fie vorba intre noi amiralul mut a avansat in cariera si datorita sprijinului domnului Faina!Este modest si dedicat profesiei!Proiectul infiintarii Garzii de Coasta ii apartine!Se lupta din 2008 pentru acest proiect! Merita locul de onoare cel putin pentru a fi primul! Cei care dau frau urii pe aici sunt indivizi limitati si frustrati!Noi ii dorim succes!
- nicu 18 Apr, 2011 12:52 Habarnistul asta, fost secretar de partid, nu are nici o treaba cu politia de frontiera. In plus, in februarie a implinit varsta de 55 ani si trebuia pensionat. In timp ce altii sunt "redusi" si dati afara, el este pastrat sa ia gradul de general.
- Corsarul 17 Apr, 2011 15:44 Domnul Faina este pus pentru a pune in aplicare proiectul de infiintare al Garzi de Coasta .Dar e o rusine sa pui sa faca acest lucru un asemenea personaj numai ca esti sustinut de Mircea Basescu in rest o figura controversata a breaslei .Vezi cazul de la SFICPPF Constanta cu odrasla, caz de care nu este strain nici alt individ bine sustinut Radu.Pacat ca asemenea oameni se afla la conducerea unor institutii de la care avem pretentii.
- costel 16 Apr, 2011 10:22 viseaza sa ajunga sef la Garda de ... sub coasta.