Violuri sub blitz
Violuri sub blitzIn urma unor reclamatii, la domiciliul lui Mircea Paraschiv, din Constanta, s-au descoperit doua filme color continand imagini de natura sexuala * Extinzand cercetarile, reprezentantii legii au stabilit ca impotriva acestuia si a lui Daniel Patrascu, au mai fost depuse si alte plangeri in care sunt acuzati de viol * De asemenea, toate victimele celor doi au declarat procurorilor ca in timpul actului sexual erau fotografiate * Datorita acestor traume, una dintre minorele violate a incercat sa se sinucida * Peripetiile celor doi nu s-au oprit insa aici, deoarece pe o alta tanara careia i-au promis ca o vor duce la munca in Spania au incercat sa o oblige sa se prostitueze in folosul lor * Totusi, aceasta actiune le-a esuat, deoarece fata a scapat cu ajutorul unor localnici din localitatea Santa Cruz din Spania, dupa care a sesizat politia spaniola
Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta au dispus, ieri, trimiterea in judecata a inculpatilor Constantin Mircea Paraschiv, in varsta de 26 de ani, Daniel Patrascu, de 25 de ani, Cosmin Donciu, in varsta de 22 de ani, si P. C. R., de 34 de ani. Paraschiv este acuzat de viol, lipsire de libertate si trafic de persoane, Patrascu de viol si trafic de persoane, iar Donciu si R. sunt acuzati de trafic de persoane si proxenetism. In luna februarie, minora Paula Mihai, in varsta de 15 ani, eleva la un liceu din Constanta, a formulat o plangere penala in care reclama faptul ca a fost victima infractiunilor de lipsire de libertate, viol si trafic de minori, savarsite de un anume Mircea Paraschiv, impreuna cu un prieten de-al acestuia, Daniel Patrascu. La aceeasi data, minorele Monica Topala si Cristina Maciac au reclamat faptul ca au fost victimele infractiunii de trafic de minori, comise de aceiasi indivizi. Ajunsa fata de fata cu procurorii, Paula Mihai a povestit cum, in luna noiembrie a anului trecut, a fost acostata pe aleea din cartier de catre Mircea Paraschiv, pe care-l cunostea din vedere deoarece anterior locuise in acelasi cartier cu acesta. Deoarece baiatul a invitat-o la plimbare, minora a acceptat fara sa se gandeasca nici macar o clipa ca ar putea sa i se intample ceva rau. Dupa ce s-au plimbat cateva minute, langa ei a oprit o masina care era condusa de Daniel Patrascu, moment in care Paraschiv a impins-o, pur si simplu, in autoturism, dupa care au demarat in tromba. Imediat, fata a fost dusa de catre cei doi la apartamentul lui Mircea Paraschiv, situat in cartierul Km 4-5, unde a fost violata si supusa la perversiuni sexuale. Mai mult, in timp ce Patrascu o viola, minora a fost fotografiata, in timpul raporturilor sexuale, de catre Paraschiv. La numai o luna de la aceasta intamplare, minora a fost din nou acostata de Paraschiv in fata liceului, obligand-o sa mearga impreuna cu el la domiciliul sau. Aici, adolescenta a fost violata in repetate randuri de mai multi barbati, in schimbul unor sume de bani care au intrat in buzunarul lui Paraschiv, iar atunci cand acesta a "mirosit" ca politistii sunt pe urmele lui, fata a fost sechestrata in boxa de la subsolul blocului.Fotografii obscene si o sinucidere esuata
In urma perchezitiei efectuate la locuinta lui Paraschiv, au fost descoperite doua filme color continand imagini de natura sexuala, ceea ce demonstreaza predilectia acestuia spre relatiile sexuale cu persoane de sex feminin de varsta minoratului, precum si inclinatia acestuia spre fotografierea momentelor intime, cu continut sexual. Descoperind toate aceste perversiuni, reprezentantii legii au extins cercetarile, in urma carora s-a stabilit ca impotriva celor doi au mai fost formulate plangeri pentru comiterea infractiunii de viol. Astfel, la dosar au fost anexate declaratiile unei alte minore, Iuliana Mariana Mihaila, care a reclamat ca, in cursul anului 2000, a fost violata de Paraschiv, iar in anul 2001, de Patrascu, toate aceste fapte avand loc in apartamentul primului. La fel ca si in primul caz, si aceasta minora a fost fotografiata de catre Paraschiv in timpul actului sexual, iar datorita acestor traume pe care le-a suferit, a avut o tentativa de suicid care a esuat datorita interventiei prompte a cadrelor medicale.Prostitutie in Spania
Peripetiile celor doi tineri nu se opresc insa aici, deoarece, asa cum rezulta din actul de inculpare, intocmit de catre procurori, in luna noiembrie a anului trecut, cei doi i-au promis unei tinere, Didina Mariana Tiripan, care lucra ca ospatar la o discoteca din oras, ca o vor duce in Spania, unde i-au gasit un loc de munca mai bine platit. Avand incredere in ei, tanara a acceptat oferta si a plecat cu cei doi pe meleaguri straine. Numai ca, asa cum spune proverbul, "socoteala din targ nu se potriveste cu cea de-acasa". Ajunsa in Spania, fata avea sa descopere ca totul nu a fost decat o minciuna, pentru ca baietii i-au propus sa se prostitueze in beneficiul lor, iar in urma refuzului a fost batuta, Mircea Paraschiv incercand sa o violeze, insa, cu ajutorul unor localnici din localitatea Santa Cruz din Spania, a reusit sa scape si a sesizat organele de politie spaniole.Casuta noastra, cuibusor de nebunii
In urma audierilor mai multor victime, procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta au mai stabilit ca o alta persoana implicata in aceste infractiuni este P. C. R., proprietarul vilei situate pe strada Razoare la numarul 60. Conform rechizitoriului, in acest loc erau sechestrate mai multe fete care erau obligate sa practice prostitutia si care urmau sa fie duse in Spania cu aceleasi scopuri. In momentul de fata, Paraschiv si Donciu se afla in Penitenciarul Poarta Alba, iar Patrascu si R. au fost dati in urmarire internationala deoarece se sustrag urmaririi penale, in acest sens fiind sesizat Inspectoratul General al Politiei Bucuresti - Biroul National Interpol.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp