Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:20 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vraciul Mudava candideaza din nou la Presedintie

ro

26 Jul, 2004 00:00 3357 Marime text

Reporterii "ZIUA de Constanta" au descoperit, in urma unei anchete jurnalistice, ca individul este un escroc

"Vindecatorul" Constantin Mudava vrea sa candideze din nou la Presedintie * El este cunoscut romanilor din 1996, cand a intrat in cursa pentru Cotroceni, promitandu-le atunci electorilor ca ii va vindeca pe toti si va elimina toate problemele sociale, prin bioenergie * Cu toate ca atunci rezultatul a fost unul dezamagitor pentru el: 0,31 de procente, Mudava vrea sa candideze din nou * Reporterii cotidianului "ZIUA de Constanta" l-au vizitat cu prilejul unui "turneu" de vindecari pe care Mudava l-a intreprins la Constanta # "Taumaturgul" s-a laudat atunci ca are cele mai mari puteri bioenergetice din lume si ca poate vindeca orice boala * El pretinde ca oficialii comunisti l-au persecutat, au incercat sa il interzica, apoi i-au analizat si omologat metoda de vindecare, ca in final sa ii stabileasca azil fortat la Scornicesti, in vila lui Ceausescu * Acolo, l-ar fi tratat timp de zece ani pe Ceausescu, caruia i-ar fi prezis sfarsitul * Judecatorul Constantin Crisu de la Curtea de Arges e de alta parere: Mudava a fost arestat de militie si trimis la spitalul de nebuni, iar apoi a fost achitat in instanta; nici vorba de omologarea metodei de vindecare * Viceprimarul Ion Lazar din Scornicesti declara ca toate acestea sunt minciuni, pentru ca Ceausescu nu a avut niciodata o vila in imprejurimi. El stie ca Mudava a locuit intr-o vila a BTT-ului, timp de un an, dar nu a avut nici o treaba cu dictatorul * In timpul discutiei cu el, Mudava a incercat sa ne convinga de puterile lui energetice, folosind un creion de tensiune, dar a esuat lamentabil * Pacientii platesc pentru "consultatii" si "tratamente", facand donatii si sponsorizari unei fundatii prin intermediul careia Mudava isi desfasoara activitatea * Intentia lui Constantin Mudava de a candida din nou pare a fi, mai curand, o incercare de a-si face publicitate

Constantin Mudava a fost, fara indoiala, cea mai "colorata" aparitie intre candidatii la Presedintie, in campania din 1996. "Bioenergoterapeutul" le-a promis atunci romanilor ca, daca il vor vota, vor scapa de toate bolile fizice si spirituale, ba chiar si de tarele sociale. In toate aparitiile publice, Mudava s-a laudat ca are capacitati iesite din comun, cu ajutorul carora a vindecat milioane de oameni. El si-a avertizat adversarii ca vor avea o mare surpriza la alegeri. Mudava a ramas celebru pentru mesajul trimis telespectatorilor la o emisiune ce avut loc inainte de campania electorala din 1996: "Rog poporul roman sa stea cu mainile si picioarele departate, ca sa-l patrund cu energia mea!". In mod firesc, Mudava a obtinut in campanie nu mai mult de 0,31 de procente, adica 38.477 de voturi in toata tara. Prezent la emisiunea "Dan Diaconescu in direct", la OTV, ce a avut loc sambata seara, Constantin Mudava si-a anuntat intentia de a candida inca o data la Presedintia Romaniei si a solicitat sprijin oamenilor politici si oamenilor de afaceri, pentru a salva Romania din impasul in care se afla!?

"Turneul" constantean

Desi au trecut aproape opt ani de atunci, Mudava pare atat de marcat de acel esec incat se preface ca nu isi mai aminteste cate voturi a avut, dar tine minte ca "au fost multe". Celebritatea lui Mudava se bazeaza in totalitate pe afirmarea calitatilor "paranormale" si pe cateva mituri create chiar de catre el si perpetuate de mai multi creduli. E vorba de asa-zisul "Fenomen Mudava", atestat de catre statul roman sau de catre perioada petrecuta de "bioenergoterapeut" in apropierea familiei Ceausescu. Mudava se lauda ca il trata frecvent pe dictator, caruia i-a prevestit sfarsitul. Asa-zisul vindecator a fost prezent in luna martie la Constanta, unde si-a inchiriat un cabinet de vindecari miraculoase, in incinta Clubului SNC. L-am vizitat cu o zi inainte de inceperea propriu-zisa a "turneului" constantean si a acceptat sa ne dea un interviu, cu convingerea, probabil, ca ii vom crede balivernele. "Eu sunt cel mai puternic terapeut din lume, recunoscut de toti oamenii de stiinta! Oamenii obisnuiti au un camp energetic de cel mult 80 de centimetri, care scade in functie de bolile sufletesti, psihice sau mentale ale fiecaruia. Eu am un camp energetic care radiaza la cativa kilometri!", spune Mudava, care pretinde ca in lume ar mai fi cateva persoane cu capacitati paranormale, dar nici una nu se poate compara cu el. E vorba de o rusoaica ce l-a tinut in viata zece ani pe Brejnev, desi era bolnav de cancer, si un american care poate sa topeasca fierul cu mainile goale si sa opreasca pe loc un tanc. Cu toate acestea, Mudava se declara mai puternic decat amandoi: "Noi suntem putini la numar in lume si specialistii care i-au masurat pe rusi si americani m-au masurat si pe mine. Am fost clasificat oficial ca cel mai puternic din lume".

O priza de energie, stricata

Desi se pretinde medic, Mudava nu poate prezenta un act care sa ateste aceasta calitate. Pentru a contrabalansa acest handicap, el se foloseste si de un simulacru al metodelor traditionale de tratament: "La inceput ii consult pe pacienti, dupa metodele clasice, cu tensiometru sau stetoscop. Apoi aplic metodele medicinii netraditionale, folosindu-ma de capacitatile paranormale cu care m-am nascut". Atunci cand i se cere sa isi prezinte teoretic conceptiile, Mudava intra in criza si apeleaza la generalitati, intr-un limbaj rudimentar si adesea agramat. "Dupa parerea mea, in Univers, energia este de doua feluri, pozitiva si negativa. Partea pozitiva inseamna Dumnezeu, beneficul, iar cea negativa inseamna diavolul, maleficul. Eu pot sa tratez aproape orice boala. Nici macar cancerele nu sunt imposibil de tratat. Eu sunt ca o priza de energie, am de unde sa dau pentru ca am foarte multa". Pentru a fi convingator, Mudava a tinut neaparat sa ne ofere o proba a capacitatilor sale paranormale si, in acelasi timp, o consultatie gratuita. El a incercat sa ne masoare campul energetic, cu palmele goale: "Aproximativ 35 de centimetri. E cam slabut, probabil sunteti obosit sau chiar bolnav". "Maestrul" a scos apoi dintr-o servieta un soi de creion de masurat tensiunea, aparat pe care se lauda ca l-a cumparat tocmai din America. El a lipit aparatul de una dintre palmele colegului meu si becul a palpait foarte slab, ca dovada ca nivelul campului energetic era scazut. "Acum eu am sa va ating cu mana mea si veti vedea diferenta", a spus Mudava, si becul a tresarit brusc, degajand o lumina rosietica: "Vedeti cat de puternica este energia mea! Acum, iau mana de pe dumneavoastra si observati ca becul iar se stinge". Necazul lui Mudava e ca am incercat sa facem aceasta proba si intre noi, oamenii normali, si becul s-a aprins la fel de tare ca atunci cand in joc intra "maestrul" cu campul lui energetic de cativa kilometri! In fata evidentelor, Mudava s-a fastacit si a incercat sa spuna ca aparatul nu e relevant si ca el nu il foloseste decat pentru a-i face pe oameni sa creada. Cu noi insa nu i-a reusit.

Povesti despre Ceausesti

Cel mai mult ii place lui Mudava sa vorbeasca despre perioada comunista. El pretinde ca oficialii comunisti l-au persecutat, au incercat sa il interzica, apoi i-au analizat si omologat metoda de vindecare, ca in final sa ii stabileasca azil fortat la Scornicesti, in vila lui Ceausescu. "Dupa un proces cu statul roman, judecat de presedintele Tribunalului Curtea de Arges, Constantin Crisu, in care am fost analizat de mai multi oameni de stiinta, metoda de vindecare Mudava a fost recunoscuta oficial". Au urmat, zice el, rapirea de catre Securitate si mutarea in vila de la Scornicesti. Acolo el a stat mai mult de zece ani, pana la evenimentele din 1989, timp in care a avut un cabinet chiar in vila lui Ceausescu, al doilea intr-un complex turistic din apropiere si al treilea la spitalul din localitate. Astfel, a reusit sa vindece 12 milioane de pacienti. Cat despre persoanele importante din guvern, Mudava declara: "Veneau sa serveasca masa la vila lui Ceausescu. Ei nu incepeau sa manance inainte sa apar eu, caci trebuia sa verific daca totul e in regula. Abia apoi incepea festinul. De multe ori ii hipnotizam chiar acolo, la masa, ii trimiteam in timp si le faceam predictii". "Vindecatorul" se lauda ca il avea drept client chiar pe Ceausescu, pe care il trata si caruia ii ghicea viitorul, informandu-l despre chestiuni ce priveau politica externa. "I-am spus tot ce avea sa se intample, inclusiv faptul ca avea sa izbucneasca Revolutia, ca va incerca sa fuga, va fi prins si va fi executat la Targoviste. El nu se supara niciodata, mai ales ca Barbuleasca, sora-sa, ma iubea ca pe Dumnezeu. Daca vreunul dintre securisti se indoia de ceea ce spuneam eu, Barbuleasca il certa si spunea ca am dreptate. Eu am vindecat-o pe ea de ficat si i-am reparat mana pe care o avea anchilozata in urma unui accident".

"Mudava minte, Ceausescu nu a avut nici o vila la Scornicesti"

Ancheta noastra jurnalistica a demonstrat ca Mudava minte cu nerusinare. Iata ce ne-a declarat fostul presedinte al Judecatoriei din Curtea de Arges, Constantin Crisu: "Imi amintesc ca a fost un proces legat de domnul Mudava. L-a prins politia in zona ca vindeca, i-au confiscat cafea si ce mai primise de la oameni si l-au dus la nebuni, la Vedea. A fost acuzat de inselaciune, iar eu l-am achitat. In proces nu a fost vorba de recunoasterea metodei lui de vindecare, ci exact ce v-am spus, a fost prins de militie". Viceprimarul din Scornicesti, Ion Lazar, il contrazice si el pe Mudava: "Domnule, Ceausescu nu a avut nici o casa in Scornicesti sau in zona. Singura lui casa e casa batraneasca, care a aparut si in ziare sau la televizor. Cat timp a fost seful statului, Ceausescu nu a stat niciodata in zona. El venea, statea o ora-doua si pleca. Restul sunt povesti. Nici macar Nicu nu avea vreo casa aici. Oamenii confunda, caci Mudava a locuit, nu mai mult de un an, intr-una din vilele BTT-ului, care nu aveau nici o treaba nici cu Nicu si nici cu taica-su. Singura care mai venea era Barbuleasca, sora lui Ceausescu. Se tineau de maini p-acolo si spuneau ca e nu stiu ce energie. Mudava poate sa spuna orice, dar nu e adevarat. Iar in spital nu a avut nici un cabinet. Am auzit si eu aceste variante de la unii, dar sunt niste minciuni!". Mudava merge insa mai departe si se foloseste de credulii care ii acorda incredere. Fara a intui escrocheria, oameni disperati din cauza afectiunilor de care sufera se inghesuie la usa cabinetului lui Mudava si platesc in contul "consultatiilor" si "tratamentelor" donatii si sponsorizari catre ONG-ul prin intermediul caruia "vraciul" isi desfasoara activitatea. Probabil ca acest lucru l-a incurajat pe Mudava sa candideze iar la Cotroceni. De aceasta data insa, el pare a fi constient ca nu are sanse reale si, de aceea, ar putea urmari o promovare a activitatilor sale oculte.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • lili 10 Feb, 2011 19:52 as dori un nr. de tel.unde l-as putea gasi pe D. Constantin Mudava