Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:17 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zece zile de îngrijiri medicale Cum au fost bătuţi doi poliţişti în barul Friends

ro

17 Jan, 2012 00:00 2210 Marime text
Doi ofiţeri ai Serviciului Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au fost călcaţi în picioare într-un local constănţean, în noaptea de Crăciun. Dintre cei doi oameni ai legii, unul a avut nevoie de 12 zile de îngrijiri medicale pentru a se reface, în timp ce colegul său şi-a revenit în cinci zile.

Doi dintre indivizii care i-au altoit pe poliţişti au fost prinşi şi încătuşaţi, ieri după-amiază fiind prezentaţi instanţei Judecătoriei Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile, sub acuzaţiile de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi loviri sau alte violenţe. De menţionat că, potrivit oamenilor legii, scandalagiii nu s-au oprit din agresarea poliţiştilor nici măcar în momentul în care unul dintre ei şi-a scos legitimaţia şi şi-a declinat identitatea şi calitatea. În cursul zilei de ieri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au propus judecătorilor emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele lui Ştefan Ivanciu şi Ionuţ Tiberiu Ababei, pe care i-au acuzat că ar fi snopit în bătaie mai mulţi oameni, dintre care doi erau poliţiştii ai Serviciului Investigarea Fraudelor al IPJ Constanţa. Ceilalţi doi participanţi la scandal, Valentin Prodan şi Marian Militaru, sunt momentan cercetaţi în stare de libertate, unul dintre ei fiind plecat în Marea Britanie. Altercaţia a avut loc în barul Friends, situat în apropiere de Sala Sporturilor din Constanţa, pe 25 decembrie 2011. Din câte se pare, scandalul s-ar fi produs pe fondul consumului exagerat al băuturilor alcoolice şi nu ar avea legătură cu faptul că două dintre victime sunt poliţişti. De altfel, potrivit primelor informaţii, cei patru scandalagii ar fi început să lovească la întâmplare în bar, în stânga şi în dreapta, ţintă căzându-le inclusiv oamenii legii.

Legitimaţia nu i-a impresionat

Nici în momentul în care unul dintre ei şi-a scos legitimaţia de poliţist şi le-a arătat agresorilor cu cine-şi încearcă norocul, agresorii nu ar fi fost de oprit. Mese răsturnate, sticle sparte, clienţi îngroziţi - aceasta a fost imaginea altercaţiei din bar. Cu toate acestea, reprezentanţii localului au refuzat să depună plângere pentru distrugere, nedorind să-i acuze pe cei patru suspecţi de încă o infracţiune. În urma leziunilor suferite în timpul altercaţiei, unul dintre poliţişti s-a ales cu 12 zile de îngrijiri medicale, în timp ce colegul său a avut nevoie doar de circa cinci zile pentru a-şi reveni. Ababei şi Ivanciu au fost reţinuţi în cursul zilei de ieri şi duşi la instanţă, cu propunere de arestare preventivă. Şedinţa de judecată a fost programată să se desfăşoare la ora 16.00, însă până la închiderea ediţiei judecătorii nu luaseră o decizie cu privire la arestarea celor doi suspecţi.-12 zile de îngrijiri medicale, în timp ce colegul său a avut nevoie doar de circa cinci zile pentru a-şi reveni. Ababei şi Ivanciu au fost reţinuţi în cursul zilei de ieri şi duşi la instanţă, cu propunere de arestare preventivă. Şedinţa de judecată a fost programată să se desfăşoare la ora 16.00, însă până la închiderea ediţiei judecătorii nu luaseră o decizie cu privire la arestarea celor doi suspecţi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii