Încă o explozie în Tomis III
Încă o explozie în Tomis III
01 Dec, 2008 01:56
ZIUA de Constanta
956
Marime text
O nouă explozie, la
interval de numai două zile, a zguduit din nou cartierul Tomis III din
Constanţa. Echipaje ale pompierilor, poliţiei şi ambulanţei s-au deplasat,
sâmbătă, în zonă, unde se pare că din nou a explodat un cablu electric. Din
fericire, nici de această dată nu s-au înregistrat victime. Echipele de la
Electrica au constatat că explozia s-a produs la un cablu de înaltă tensiune,
pe care l-au decuplat de la reţeau principală de electricitate. Blocurile din
zonă au fost realimentate de la o linie de rezervă, până la remedierea avariei.
Locuitorii din cartierul Tomis III sunt speriaţi pentru că alte trei
deflagraţii s-au produs în acelaşi loc, miercuri, când o bătrână a fost
lovită de bucăţi de pământ aruncate în aer de suflul exploziei. Femeia nu a
fost rănită, dar şase maşini parcate în apropiere au fost avariate. Se
pare că prima explozie a fost provocată de un cablu electric, aflat la circa un
metru sub pământ, care nu a fost bine izolat şi a făcut scurtcircuit în contact
cu apa de ploaie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii