Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:49 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SENZATIONAL! Traian Basescu la OTV (transcriere)

ro

03 Dec, 2009 01:39 5362 Marime text

basescu_otv.jpgTraian Băsescu şi-a petrecut seara de luni şi primele ore ale zilei de marţi la OTV, post de pe care a şi adresat românilor un mesaj de 1 Decembrie. În emisiunea lui Dan Diaconescu, sub titlul "Marea confruntare dintre un mic mogul şi preşedintele Traian Băsescu", candidatul la Preşedinţie a vorbit despre alegeri, navigaţie, viaţă, spiritul lui Vîntu şi spiritul Elodiei. Pe burtieră a rulat şi un anunţ: Diaconescu a oferit 100 de mii de euro celui care aducea "filmul original" cu incidentul de la Ploieşti, recompensă neadjudecată.

Selecţiuni din dialog

TB: Năstase, dacă n-ar fi fost atât de corupt, ar fi fost un prim-ministru bun.

DD: Năstase era mai bun decât Geoană?
TB:
Păi ce, ăla era controlat de moguli? Năstase a fost om politic!"

DD: De ce n-aţi venit în Piaţa Universităţii odată la trei luni, aşa cum aţi promis la referendum?
TB: Domnule Diaconescu, eu am fost. Vă dau cuvântul de onoare că am fost. Numai că nu m-a văzut nimeni. (...) Puteţi verifica în jurnalul SPP-ului.

DD: De ce n-aţi găsit-o pe Elodia în ultimii cinci ani?
TB:
Domnule Diaconescu, aţi vrut s-o găsiţi dumneavoastră. Dacă era să mă ocup eu cu serviciile, sigur o găseam. Dumneavoastră sunteţi jurnalişti. (...) Dacă nu mi-aţi cerut sprijinul... (...) Dumnezeu s-o ţină sănătoasă, dacă o fi undeva, sau Dumnezeu s-o ierte, dacă n-o mai fi. M-a impresionat un lucru, am văzut nişte poze de la ea din casă, le-aţi preluat. Aţi văzut că avea o poză cu mine, în campania din 2004, domnule Diaconescu? Cum de nu m-aţi scos criminal?

DD: De ce aţi făcut acel spot electoral pe net cu Mircea Badea?
TB:
Nu era păcat să nu parodiez? Eu am simţul umorului. N-a fost haios?

DD: Noi îl aşteptăm pe domnul Geoană mâine, împreună sau separat cu Traian Băsescu.


TB: Dacă vine, daţi-mi un telefon că vin şi eu.

DD: De ce v-au părăsit consilierii? Săftoiu, Pleşu...
TB:
Unii au plecat, alţii au venit... N-aş discuta acum de consilieri. După ce termin al doilea mandat. Deşi unii şi-au luat libertatea să vorbească. Te-am făcut ministru, consilier prezidenţial are rang de ministru... Ţi-a poftit sufleţelul să-ţi fie soţul şef de serviciu secret. Ţi l-a făcut preşedintele şef de serviciu secret. Şi când constaţi că e căciula mai mare decât capul soţului, ţi l-a schimbat.

DD: Am văzut că aţi scris o poezie despre mamă, se vorbea despre mamă la timpul trecut, deşi mama dvs. trăieşte.
TB:
Doar o explicaţie vă mai dau, eram pe bric, în anul II, şi unui coleg i-a murit mama.

DD: Cât de bună e sănătatea dumneavoastră?

TB:
Perfectă. Hă hă hă. Fiţi atenţi ce i-a dus capul. Mircea Geoană, staff-ul lui, a stabilit: o singură emisiune şi să dureze trei ore. Totuşi, cine se uită trei ore la o emisiune? La ce concluzie au ajuns: că s-a operat la coloană şi că n-o să poată să stea trei ore în picioare. Trei ore o să stau cu picioarele pe ei, să vedeţi ce coloană am.

DD: Alte afecţiuni?
TB:
Mă feresc să mă îngraş. Fiindcă având o afecţiune la coloană, trebuie să mă păstrez la 72-73 de kilograme.

DD: La ce înălţime?
TB:
1,76. Vreţi să vă zic şi cât am la pantof?

DD: Ce vin beţi când beţi?
TB:
Beau vin de Murfatlar.

(Urmează o extragere pentru o maşină roşie, despre care Dan Diaconescu spune că este plină cu vin. TB e întrebat de DD dacă nu îl deranjează culoarea maşinii. Spune că nu. Apoi DD trece la vinul expus.)

DD: Alb sau roşu?
TB:
Alb (...) Sauvignon.

DD: Etichetă neagră?
TB:
Nu, albă.

DD: Şi beţi cu sifon, cu apă minerlă?
TB:
Cu apă minerală.

DD: Un pronostic pentru duminică.
TB:
53 la 47 pentru mine.

(Alte selecţiuni.)

DD: Dumneavoastră v-aţi dus la Realitatea neştiind ce-a declarat Dinu Patriciu cu o zi înainte. Nu v-aşteptaţi la niciun film?
TB:
Ba da, dar putea să apară filmul real, pe care am fi discutat dacă e bătut copilul, dar nu m-am aşteptat niciodată la un trucaj. (...)

TB: Dinu Patriciu şi Vîntu au ţinut să iasă ei înşişi la televizor (...) Caseta a fost falsificată în străinătate, pentru că aici le era teamă să nu se afle, plus că a fost un trucaj destul de reuşit.

DD: Aţi avut reacţia aceea, încondeiată pe moment: ce-o fi făcut copilul? Dacă a înjurat?
TB:
Da, pentru că nu aveam sonor. Şi nu am distins toată scena cu atenţie, pentru că am trei [dioptrii] şi ceva la distanţă.

DD: Dumneavoastră ştiţi vorba aia de popor? Dumneavoastră sunteţi cazul acelui om prost de bun, cum se zice.
TB:
Eu am încredere în oameni.

DD: Da, dar i-aţi atacat tot timpul pe Vîntu, pe Voiculescu?...
TB:
Am crezut în ziarişti. (...) Vă asigur că ziaristul respectiv [Răzvan Dumitrescu] a trecut pe la casierie.

DD: Nu vă duceţi şi pe Antena 3?
TB:
Hă, hă, hă.

DD: Ce se întâmplă în cazul în care veţi câştiga duminică? Îi arestaţi pe toţi aceşti duşmani?
TB:
O, Doamne fereşte. Nu mă ocup de arestări.

DD: Ce faceţi dacă o să câştigaţi?
TB:
O să fac ceea ce mi-am propus. Până pe 21 mai am de dus primul mandat. Atunci încetează mandatul meu, indiferent cine este câştigător duminică. Eu sunt convins că eu voi fi câştigător, fiindcă am fost cinstit, cinci ani de zile, faţă de români.

DD: Pe cine veţi numi prim-ministru?
TB:
E o discuţie pe care o s-o avem din nou după data de 6.

DD: Este posibil să fie domnul Johannis?
TB:
Este posibil orice. (...) Eu am vrut ca domnul Johannis să înţeleagă mecanismul constituţional şi mi-a făcut plăcere să constat că ştie foarte bine mecanismul desemnării prim-ministrului de către preşedinte.

DD: Deci rămâne deschisă varianta asta cu Johannis?
TB:
Orice variantă e deschisă. Trebuie să evităm sub toate eforturile alegerile anticipate.

DD: Cine a înregistrat caseta?
TB:
Este clar că înregistrarea s-a făcut de unul dintre cei trei. Eu cred că Macovei s-a apărat. Ştiind că face un lucru la limită. Fiindcă în mod normal, dacă avea ceva de discutat, preşedintele ANI trebuia să-l invite în birou, împreună cu Chirieac, care e mijlocitorul. Bogdan Chirieac a fost peştele, ştiţi, mijlocitorul de întâlniri la iarbă verde. Dar dacă şi-a asumat riscul să îl invite în afara spaţiului oficial, înseamnă că domnul Macovei s-a protejat înregistrând întâlnirea?

DD: Cine a dat-o pe piaţă?
TB:
Eu cred că a pornit de la domnul Macovei. Eu sper că va vorbi la Parchet.

DD: De ce spun toţi că sunteţi un dictator?
TB:
Habar n-am de ce au făcut-o, poate că li s-a părut că e de bon ton.

DD: S-au dat bani pentru ziariştii răpiţi?
TB:
Nu discutăm acest subiect. Dosarul este clasificat.

DD: E adevărat că la un moment dat era posibil să moară unul dintre ai noştri?
TB:
Da, în astfel de cazuri sunt riscuri enorme.

DD: La un moment dat părea că colaboraţi bine cu aceşti moguli.
TB:
În ce sens colaboram bine?

DD: Adică eraţi prezentat bine pe Realitatea.
TB:
Nu prezentam interes pentru aceşti moguli. Eram la primărie. N-aveam nimic cu Poşta, n-aveam cu altele. Ce interes prezintă Primăria pentru Patriciu, Vîntu, Voiculescu?

DD: Bine, dar "Adevărul" nu face politică...
TB: Nu, dar face Dinu Patriciu, cu caseta. Ştiţi cum s-a comportat el? Ca un om lacom, cum de altfel şi este, voia să-şi asume toată gloria dărâmării lui Traian Băsescu. Eu sper că se va dovedi despre casetă că este falsă. Şi-atunci să vedem cu ce glorie rămâne.

DD: Preferaţi Dacia?
TB:
Da, uite, nu pot să vă spun cum e cea nouă. Sunt probabil singurul român care a văzut noua maşină, e ascunsă într-un garaj.

DD: Şi e mişto?
TB:
Este extraordinară.

DD: Ce înţelegeţi prin moguli, exact, că mă întreabă telespectatorii şi nu ştiu să le explic.
TB:
Expresia, la figurat, denumeşte un om foarte bogat, care are putere discreţionară. Aşa se întâmplă la noi. Şi uite că cei trei, cărora le spunem rechini mai nou, Patriciu, Vîntu, Voiculescu, aşa se manifestă. Ei au o definiţe, foarte bogaţi, şi sunt foarte puternici, aproape putere discreţionară. Şi uite la ei, ce fac pe televiziuni. Ei distrug oameni, ei cred că distrug oameni, ei fac preşedinţi... mai rămâne să vedem, pe 6 decembrie, dacă ei se pot substitui oamenilor. Nu am nimic cu oamenii de afaceri. Am încercat, prin cota unică, şi insistând ca Guvernul să impoziteze profitul reinvestit, şi reducând numărul de taxe, să-i ajut. Dar aceşti oameni [mogulii] fac ca românii să fie mai săraci. (...)

TB: Prin impozitarea profitului reinvestit noi am închis un cerc economic. Fiindcă dacă depun banii la bancă, se impozitează, dar dacă se reinvestesc, nu. Asta creează mai multe locuri de muncă. Eu vreau să fie promovaţi oamenii de afaceri. Dar nu vreau, aceşti oameni care, prin incorectitudine, îi sărăcesc pe români.

DD: Dacă pierdeţi alegerile, ce faceţi?
TB: Primul lucru pe care îl fac e să plec în vacanţă cu familia, două săptămâni. Dar, din păcate, n-o să am această şansă.

DD: Campania din 2004 vi s-a părut mai murdară decât asta?
TB:
Nu. Campania e pe măsura candidatului socialist. Numai un candidat de joasă condiţie morală acceptă o asemenea campanie.

DD: În afară de povestea asta din '73, cu aşa-zisul film, cu aşa-zisul viol, vă mai aşteptaţi la alte atacuri?
TB:
Mă aştept la orice. Dar singurul lucru dificil e cum se simt copiii, cum se simte familia.

DD: Cum se simt?
TB:
Hai să vă spun cum a făcut... aş folosi un cuvânt greu, dar mă abţin. Dinescu. La emisiunea cu Stelian Tănase, de vineri. Că m-aş fi dus cu soţia la SOTI. Eu îmi amintesc de acest post. Povesteşte Mircea Dinescu cum m-am dus aoclo cu soţia, i-am cerut nu ştiu ce, n-a găsit, i-am răsturnat geanta, după care am luat-o la palme. Dinescu povesteşte ce mi s-a întâmplat mie şi soţiei la postul SOTI. Cum poţi să te mai consideri un om responsabil după ce spui asemenea minciuni? Dar vă închipuiţi ce e în sufletul soţiei mele.

DD: Ştiţi de ce jucaţi dumneavoastră finala cu Mircea Geoană. Banc. Că n-am candidat eu.
TB:
Hă hă hă. Hai să vă mai spun una. Ştiţi că s-a găsit copilul căruia i-am dat un pumn în plex şi una-n barbă. Ştiţi cum îl cheamă? Mircea Geoană.

DD: Acum explicaţi-mi subiectul Mihăileanu. Fiindcă e un subiect pe care aţi fost atacat.
TB:
Am avut plângere din partea domnului Iorgovan, Dumnezeu să-l ierte, şi a mai multor parlamentari. S-a constatat că am dobândit acel apartament legal. S-a trimis soluţia la parlamentari, iar ei n-au mai acţionat în termenul legal. Eu nu spun că a fost achiziţionat la preţul pieţei, că a fost achiziţionat de la Primărie. Dar trebuia să plec din casa de la RAPPS, că nu mai eram ministru, asta e. Acum sunt preşedinte...

DD: Sunteţi de acord cu băiatul ăsta al Elenei Băsescu, actual?
TB:
Nu mă mai bag. Să ia pe cine vor, să mă lase în pace.

DD: Să n-aveţi iar o problemă cu presa, să vă atace pe tema băiatului.
TB:
Ei, acum ce să fac...

Sursa: presa.nu

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii