Alianta PNL-PD promite ca veniturile populatiei vor creste
Alianta PNL-PD promite ca veniturile populatiei vor creste
14 Sep, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
571
Marime text
Partidele isi propun sa reduca impozitele dupa alegeri
Cei mai importanti concurenti in alegerile generale - Uniunea PSD+PUR, pe de o parte, si Alianta PNL-PD, de cealalta parte - si-au prezentat partial programele electorale. Lasand la o parte concurenta pentru a ramane sau pentru a ajunge la guvernare, cele doua documente sunt pline de proiecte, care ar trebui sa lase mai multi bani in buzunarele cetatenilor. Cu toate ca la nivelul celor doua uniuni exista numeroase probleme, la Constanta, totusi, liderii PSD+PUR si ai Aliantei PNL-PD vorbesc de reducerea impozitelor pe salarii si pe profit. O directie principala in economie, pe care s-ar axa Alianta in cazul in care va castiga alegerile, ar fi dezvoltarea economica si cresterea veniturilor populatiei. In opinia reprezentantilor liberali, aceasta directie s-ar putea realiza in doua moduri: eliminarea obstacolelor din calea mediului de afaceri si relaxarea fiscala, care prevede reducerea impozitului pe profit de la 25 la suta la 16 la suta si a impozitului pe venit de la media de 22 de procente la o cota unica de 16 la suta. Totodata, si in programul de guvernare al Uniunii Nationale PSD+PUR sunt prevazute reduceri de impozite. La impozitul pe profit, o scadere identica, de la 25 la 16 la suta, iar la impozitul pe venit, chiar pana la 14 la suta, mai mica cu doua procente decat cea prevazuta de Alianta "D.A.". Conducerea PNL sustine ca masurile pe care Alianta le va lua impotriva coruptiei si a retelelor clientelare vor duce, de asemenea, la o crestere economica sanatoasa. Reducerile fiscalitatii vor duce, in viziunea economica a Aliantei, la incasari mai mari la buget, prin atragerea mai multor contribuitori.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii