Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:21 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jumatate din agentii economici au beneficiat de ajutoare de stat

ro

29 Nov, 2004 00:00 755 Marime text

Consiliul Concurentei a declarat ca s-a facut risipa pe banii statului

Ca urmare a unui sondaj realizat de catre institutia romana care se ocupa de respectarea Legii Concurentei si cea a ajutoarelor de stat, a rezultat ca circa 48% dintre agentii economici din tara au beneficiat de ajutoare de stat * Integrarea in UE va insemna pentru mediul de afaceri roman reducerea substantiala a volumului de ajutoare de stat

In perioada 1-5 noiembrie 2004, Consiliul Concurentei a efectuat un sondaj in randul agentilor economici referitor la modul de cunoastere, implementare si aplicare a prevederilor legislative in domeniul concurentei si ajutoarelor de stat. Esantionul a fost format din 4000 de firme, la nivel national, iar scopul chestionarului l-a constituit stabilirea strategiei pe care urmeaza sa o implementeze Consiliul Concurentei pentru anul 2005. "In judetul Constanta, au fost intervievati 400 de agenti economici, dintre care doar 260 au trimis raspunsurile la Consiliul Concurentei. Firmele alese au domenii diferite de activitate, fiind vorba despre intreprinderi mici, foarte mici, mijlocii, mari si foarte mari", a declarat Ioan Badica, inspector-sef al Inspectoratului de Concurenta Constanta. Rezultatele sondajului au aratat ca 74% din cei intervievati considera ca impactul Consiliului Concurentei asupra mediului de afaceri este important, in timp ce 19% il considera modest. Potrivit celor declarate de catre inspectorii de Concurenta, intreprinzatorii locali au cunostinte temeinice in domeniul concurentei in contextul eforturilor depuse de Romania in negocierile cu UE. Astfel, 96% din cei chestionati au luat cunostinta de noua legislatie a concurentei si ajutoarelor de stat. Pe de alta parte, 63% dintre oamenii de afaceri au apreciat ca legislatia in domeniul concurentei se respecta, 25% s-au abtinut de la comentarii, iar 12% au afirmat ca legislatia concurentei nu se respecta. Chestionati asupra modului de informare asupra legislatiei specifice, agentii economici care au luat parte la sondaj au declarat ca un rol determinant l-au avut presa locala si institutia de resort, Consiliul Concurentei, reprezentata in teritoriu. O alta intrebare adresata agentilor economici in grila de sondaj a fost "Ce inseamna competitivitate?", iar raspunsurile au fost sub asteptari. Prin urmare, 22% au raspuns ca inseamna mediu concurential, 12% au precizat ca respectarea legii concurentei inseamna competitivitate, in timp ce 40% considera competitivitatea ca fiind performanta. "Notiunea de competitivitate reprezinta performanta care trebuie sa se incadreze si sa respecte prevederile legii concurentei", a declarat Ioan Badica. Sondajul a avut ca tema si autorizarea ajutorului de stat de catre Consiliul Concurentei: "Fie ca este vorba despre ajutoare de stat sub forma de scheme care urmeaza a fi acordate agentilor economici de catre Ministerul de Finante, Ministerul Dezvoltarii si Prognozei sau de catre Ministerul Muncii ori de Consiliile Locale, fie ca este vorba despre ajutoare de stat individuale, toate acestea sunt autorizate de Consiliul Concurentei". Ioan Badica a concluzionat ca, in general, mediul de afaceri nu cunoaste perioada pana la care se pot acorda ajutoare de stat, majoritatea afirmand ca ajutoarele de stat se acorda pana la data aderarii Romaniei la UE, desi acestea se vor acorda si dupa aceasta data. La intrebarea "Sunteti sau ati fost beneficiarul vreunui ajutor de stat?", 48% au declarat ca sunt astfel de beneficiari, 49% ca nu au beneficiat, 2% ca nu stiu, iar 1% nu au raspuns. Rezultatul obtinut in acest context reprezinta, conform specialistilor din cadrul Consiliului Concurentei, o problema, dat fiind ca ajutoarele de stat trebuie sa constituie exceptia si nu regula. In principiu, problema consta in volumul mare de ajutoare acordate de stat agentilor economici, politica economica ce ar trebui revizuita, cu atat mai mult cu cat aderarea la Uniunea Europeana presupune micsorarea acestui volum substantial. Concluzia finala la care s-a ajuns in urma analizarii rezultatelor sondajului este ca mediul de afaceri cunoaste noua legislatie, iar actiunile intreprinse pentru promovarea culturii concurentiale au avut efectul scontat. "Ralierea la normele europene din punct de vedere concurential, se va simti chiar din 2005, si nu din anul aderarii, 2007. In 2007, agentii economici vor sti deja ce ii asteapta si ce vor avea de facut", a declarat Badica.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii