UNPR doreste achizitionarea pachetului majoritar de actiuni al CEC
UNPR doreste achizitionarea pachetului majoritar de actiuni al CEC
23 Jan, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1347
Marime text
Uniunea Nationala a Patronatului Roman (UNPR) doreste achizitionarea pachetului majoritar de actiuni al CEC, uniunea fiind dispusa sa faca o oferta concreta Guvernului Romaniei. In acest sens, UNPR solicita o intalnire bilaterala cu reprezentantii Guvernului si BNR pentru a prezenta oferta patronatului si pentru a discuta potentialul unor oferte venite din partea investitorilor romani, informeaza un comunicat emis joi de UNPR. Decizia a fost luata prin votul unanim al membrilor din conducerea UNPR, la sedinta de Colegiu Director. Cei peste 40 de participanti la sedinta UNPR au decis prezentarea unei oferte de pret si propunerea unui plan de investitii care sa contina reabilitarea tuturor filialelor CEC, precum si informatizarea sistemului. UNPR doreste pastrarea capitalului autohton in sistemul bancar romanesc, iar CEC este ultima sansa a Romaniei pentru a putea realiza acest lucru. La sedinta de Colegiu Director s-a aprobat bugetul si planul de investitii al UNPR pentru anul 2006. Astfel, membrii din conducerea UNPR au aprobat un buget de 1,5 milioane euro pentru activitatile curente si investitii in proiecte de sustinere a IMM, precum si o suta de mii de euro pentru Conferinta Nationala a UNPR din data de 3 iunie 2006.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii