Mai putini infractori in Piata Chiliei
Mai putini infractori in Piata Chiliei
25 Oct, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
836
Marime text
Cea mai moderna unitate de politie din Romania, Sectia 1 Constanta a fost ieri gazda briefingului saptamanal organizat de Inspectoratul de Politie al Judetului, tema dezbaterilor fiind bilantul activitatii pentru primele noua luni ale anului 2003. La aceasta intalnire cu reprezentantii mass-media constantene au participat comandantul sectiei, comisarul sef Dumitru Lotreanu, adjunctul Constantin Dancu, seful Biroului de Ordine Publica, inspectorul I. Niculita, si purtatorul de cuvant al IJP, capitanul Sorin Petrescu. Dezbaterile au debutat cu prezentarea rezultatelor unei razii efectuate de agentii sectiei joi noapte. Astfel, au fost verificate 34 de locuri, 45 de magazine si patru piete. In cadrul acestei ample actiuni au fost legitimate peste 150 de persoane, dintre care 18 amprentate si fotografiate. Cu aceasta ocazie au fost constatate doua infractiuni si retinuti autorii acestora. Politistii au aplicat 61 de amenzi contraventionale in valoare de 39 de milioane lei. Potrivit comandantului Lotreanu, Sectia 1 desfasoara periodic actiuni de prevenire a comiterii faptelor penale, de combatere a parazitismului stradal si a infractiunilor de violenta. Din nefericire, se pare ca cersetorii si boschetarii care au asaltat strazile Constantei si ale statiunii Mamaia in perioada estivala nu au parasit judetul, in prezent ei doar ascunzandu-se in subsolurile caminelor si in blocurile aflate in constructie, amplasate in cartierul Faleza Nord.
Piata Chiliei a devenit un cartier sigur
Principalele probleme pe care le-au intampinat intotdeauna politistii Sectiei 1 au fost desele infractiuni si scandaluri izbucnite intr-una din zonele de activitate, si anume in "legendara" deja Piata a Chiliei. Aceasta zona, compusa aproape in intregime din case si populata de o majoritate turco-musulmana, si-a dobandit un nedorit renume, fiind considerata cea mai periculoasa din intregul oras. In urma cu doar cativa ani, o simpla plimbare a unei persoane in acest cartier, pe la orele 23.00, reprezenta un act de nesabuinta, existand o probabilitate foarte mare ca "indraznetul" sa fie jefuit si batut. Potrivit declaratiei comisarului sef Lotreanu, in acest moment nu se mai pun astfel de probleme, actiunile desfasurate de agentii sectiei reducand considerabil numarul infractiunilor. Aceasta schimbare a aparut aproape imediat dupa inaugurarea noului sediu, unul ultramodern, eveniment care a avut loc pe 25 martie a acestui an. In comparatie cu celelalte unitati ale municipiului, Sectia 1 dispune in prezent de cel mai mare numar de agenti, aproximativ 70. Cifra este totusi mica avand in vedere ca sectia are arondata o zona cu o populatie de aproximativ 80.000 de locuitori. Astfel, politistii sectiei sunt intotdeauna sub foc continuu. Lotreanu a declarat ca Piata Chiliei a devenit un loc mult mai sigur si in urma colaborarii fructuoase cu membrii comunitatii turco-tatare. Oricum, infractiunile comise au ca autori reprezentanti ai ambelor etnii, in prezent nemaiexistand probleme deosebite. In acest moment, sunt inregistrate 1.409 de cazuri cu autori necunoscuti, aproape 1.000 fiind furturi de masini. Trebuie totusi mentionat ca infractionalitatea in Piata Chiliei este doar in scadere si in nici un caz eradicata, acest lucru fiind, din nefericire, imposibil. Sectia 1 colaboreaza excelent cu jandarmii, patrulele comune inregistrand rezultate deosebite. O alta problema rezolvata a fost cea nuntilor turcesti, in trecut strazile fiind blocate si cate patru zile cu ocazia unor astfel de ceremonii. In prezent, organizatorii unor astfel de petreceri obtin de la autoritatile publice autorizatii de ocupare temporara a locului public si vin pentru a le inregistra la Politie.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii