Mentalităţi de zi cu zi la români în secolul XVIII Frica de moarte, testamentul, păcatele şi văduvia

Secolul al XVIII-lea a lasat în urma numeroase documente particulare, în special testamente, note de cheltuieli, scrisori, multe dintre ele în greceste, dar si multe scrise în româneste, iar lumea pe care o înfatiseaza ele apare preocupata nu doar de bucuriile marunte ale vietii ori de dobândirea mântuirii, cât de un mesaj care sa strabata timpul.

În special testamentele, dincolo de textul standard, lasa sa se întrevada o structura psihologica modelata pe un ideal iluminist. Un astfel de document este si cel al Stancai, vaduva lui Pârvan boiangiul, o negustoreasa care îsi lasa bunurile printr-un testament redactat în anul 1749, cu 40 de ani înainte de a muri. Diata ei suscita interes pentru numeroasele amanunte despre epoca si despre relatiile umane, care, sintetizate, recompun povestea unei femei care a învins timpul, caci, asa cum se întâmpla uneori, istoria minora are forta de a sustine mesajul unui interval existential. Mai ales în cazul de fata, în care testamentul negustoresei este urmat de numeroase alte întariri, reconfirmari ale dorintelor ei, aruncate dincolo de moarte. Respectiv, între 1749 si 1787, Stanca scrie, în afara de testament, alte cinci acte de donatie (pastrate), iar Nicolae margelarul, epitropul pe care îl desemneaza, mai pomeneste înca unul.

Sursa: Historia.ro