Normele de accizare a autoturismelor in leasing vor fi suspendate
Normele de accizare a autoturismelor in leasing vor fi suspendate
13 Dec, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
500
Marime text
Ordonanta 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing urmeaza sa fie modificata incat sa includa prevederi clare privind regimul fiscal al operatiunilor de leasing * Noua modalitate de calcul a accizelor pentru autoturismele achizitionate in leasing se va aplica numai pentru contractele perfectate dupa data intrarii sale in vigoare, 1 ianuarie 2005
Guvernul va suspenda, pana in luna februarie, aplicarea prevederilor privind accizarea autoturismelor achizitionate in leasing, printr-o hotarare care va fi aprobata in aceasta saptamana, a declarat vineri Agentiei Mediafax, secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice, Maria Manolescu. "Hotararea de Guvern privind modificarea normelor de aplicare a Codului Fiscal va stabili ca prevederile privind modalitatea de calcul a accizelor pentru autoturismele in leasing cuprinse in HG 1840/2004 vor fi aplicate doar din momentul imbunatatirii cadrului legal care reglementeaza operatiunile de leasing", a afirmat Manolescu. Ordonanta 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing urmeaza sa fie modificata si completata astfel incat sa includa prevederi clare privind regimul fiscal al operatiunilor de leasing, precum si armonizarea termenilor de specialitate cu cei existenti in Codul Fiscal si Codul Vamal. In prezent, proiectul de modificare a Ordonantei se afla in proces de elaborare, data prevazuta pentru intrarea sa in vigoare fiind 1 februarie 2005. Ordonanta va stabili expres ca noua modalitate de calcul a accizelor pentru autoturismele achizitionate in leasing se va aplica numai pentru contractele perfectate dupa data intrarii sale in vigoare. In prezent, prin Hotararea de Guvern 1840/2004 care completeaza normele metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal se prevede ca accizele pentru autoturismele cumparate in leasing se vor aplica la valoarea de intrare, la care se adauga, dupa caz, cuantumul taxelor vamale si alte taxe speciale. Anterior intrarii in vigoare a normativului, baza de aplicare a cotei de acciza era valoarea reziduala in urma leasingului, de regula 20% din valoarea autoturismului. Pana la suspendarea de catre Guvern a prevederilor privind accizarea autoturismelor achizitionate in leasing, institutia va calcula accizele la valoarea de intrare a vehiculelor. Dupa suspendarea actualelor norme, sumele suplimentare incasate din calculul accizelor la valoarea de intrare vor fi restituite platitorilor sau se va proceda la regularizarea acestora.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii