Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:43 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poeta din fotoliul rulant

ro

27 Jul, 2006 00:00 1529 Marime text

Lupta cu soarta prin cuvant

# Desi sufera de un sever handicap neuromotor, diplegie spastica, Narcis are totusi puterea de a scrie poezie * La 24 de ani, ea are sase volume deja publicate si altele doua in curs de aparitie * Versurile au ajutat-o sa-si construiasca un univers care prin definitie neaga suferinta fizica si psihica, sustinand-o in depasirea problemelor * Tot prin intermediul lor a iesit la suprafata extraordinarul ei potential de creatie, raportat la capacitatile limitate de informare si exprimare

Cidem Narcis Braslasu s-a nascut pe 2 mai 1981, la Medgidia, cu un sever handicap neuromotor (de gradul I), diplegie spastica, care a condamnat-o, practic, pentru tot restul vietii la "prizonieratul" scaunului cu rotile. Numai ca, parca prin minune, suferinta fizica si psihica acumulata in ani de zile marcati de interventii chirurgicale cu efect partial si numeroase sesiuni de recuperare la diferite centre speciale din tara a primit din partea Narcisei poate cel mai frumos raspuns care se putea formula. "Iubesc viata, asa cum mi-a fost daruita si incerc sa zidesc un univers numai al meu, o lume in care imi invit semenii sa patrunda, deslusindu-mi mesajul poetic", sta scris printre gandurile ei. Astfel, limitele obiective trasate de boala au devenit pretextul unei extraordinare aventuri interioare, inceputa in anul 2000, in urma careia demersul poetic a primit o noua definitie restrictiva, aceea a depasirii suferintei prin recrearea realitatii. In acest mod, spatiul care o inspira pe Narcis a devenit un univers al frumosului, care refuza din start existenta uratului. "Numai asa, hipersensibila cum sunt, imi compensez handicapul visand la tot ce-mi este interzis de destin", isi motiveaza Narcis hotararea de a scrie. La 24 de ani, deja poeta Cidem Narcis Braslasu are nu mai putin de sase volume de versuri publicate, "Kuwnaksiz Balalik (Copil fara copilarie)", editie in limba tatara, aparut in 2002, "Fir de iarba", publicat in 2003, "De treci codrii-nchipuirii", volum de versuri al Grupului de dialog poetico-filosofic "Petre Tutea", "Framantari", lansat anul trecut, volumul bilingv (in romana si tatara) "Cand lacrimile devin cristale (Koz caslari elmaz tasi bolganda)" si cartea pentru prescolari si scolarii mici intitulata "De-a alfabetul". De asemenea, sunt deja definitivate si in curs de aparitie volumele "Povestiri alese" si "Viata vazuta din fotoliu rulant".Prin poezie, Narcis si-a invins handicapulIn prefata uneia dintre cartile publicate, profesoara Guner Akmola, cea care o sprijina in plan literar, scria despre poeta: "La nasterea lui Cidem, astrele s-au incrucisat pentru a darui flori de poezie, uitand sa coboare puterea divina si la picioare". Handicapul nu a impiedicat-o, totusi, sa ramana mereu optimista, visatoare, intr-o perpetua incercare de a-si depasi conditia. Acesta este si motivul pentru care a absolvit ciclul primar la o scoala normala, Scoala Generala Nr.1 din Medgidia, si nu la o unitate de invatamant speciala, avand doar o simpla derogare de la scris. Parintii ei, Vasile si Umeiran Braslasu, i-au fost mereu aproape, facand tot posibilul ca ea sa fie fericita. Mama este cea care i-a citit din clasicii literaturii romanesti si universale inca de pe vremea cand Narcis avea un an si tot ea este cea care o ajuta sa-si scrie poeziile. Astfel, doamna Braslasu a devenit in timp prelungirea gandurilor fetei, mana care actioneaza sub impulsul imprimat de resorturile inspiratiei acesteia. Desi nu isi poate citi singura poeziile, Narcis si-a dezvoltat treptat o memorie exceptionala. Ea stie pe de rost aproape toate creatiile din cele opt volume publicate sau in curs de publicare, face mereu modificari pe textul lor, repeta mereu in gand sute de versuri zilnic. Caietul in care este asternut fluxul ideilor poetice a devenit indispensabil celor doua. Astfel, cu el la brat, in suflet si in gand, "viata vazuta din fotoliul rulant" pare o binecuvantare si nu un chin fara sfarsit, iar "neputinta devine virtute". "Voi stoarce sanatatea din cremenea neagra, / Din raul ce curge tasnind incordata, / Am semnat cu uimire pe un petec de foaie / Juramantul ca mereu voi scrie poezie" - asa suna o parte din crezul lui Narcis. Recuperarea lui integrala, insa, este posibila doar prin parcurgerea si, eventual, valorificarea versurilor acesteia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii