Politia pune pumnul in gura

Imediat dupa evenimentele din decembrie 1989, toate institutiile publice cu pretentie de la nivelul judetului Constanta si nu numai, au inventat un compartiment specializat care se numeste generic institutia purtatorului de cuvant. Aceasta a fost reglementata de Legea 544 din anul 2001, care a fost gandita ca o punte de legatura intre mass-media si autoritatile publice. Desi a intrat in vigoare de aproape trei ani, legea da inca batai de cap chiar si acelor institutii care un astfel de purtator de cuvant, dar in cazul acestora rolul este mai mult decorativ. De regula, purtatorii de cuvant sunt persoane bine informate despre problemele institutiei, cu trecere la ziaristi si cu un dezvoltat simt al eschivarii in fata incomodelor intrebari gazetaresti. Cred ca la acest din urma capitol este "artist", comisar sef Marian Saragea, purtator de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Constanta. Sefii institutiilor statului stiu ca purtatorul de cuvant reprezinta imaginea institutiei si aleg in acest scop persoane provenind din presa sau obisnuite sa foloseasca mai mult de doua cuvinte pe minut. Avand in vedere aceste argumente, ne-am astepta ca autoritatile publice sa aiba acei purtatori de cuvant care sa le creeze o imagine favorabila. Totusi, rareori se intampla asa ceva. Dincolo de toate aceste aspecte, stim ca la nivelul IPJ Constanta, Saragea este obligat in baza legii transparentei decizionale, sa furnizeze toate informatiile legate de producerea evenimentelor de natura penala care cad sub incidenta institutiei pe care o reprezinta. Dar domnia sa ne sufoca zilnic cu tot soiul de buletine de presa care contin de cele mai multe ori informatii anoste despre accidente, talharii sau evenimente rutiere, mai mult sau mai putin spectaculoase. Si in momentul in care un coleg de-al sau care detine functie inalta in aparatul IPJ, este implicat intr-un "scandal cu iz sexual", nu mi se pare normal ca Saragea sa tina la blat informatiile respective doar pentru a proteja imaginea comisarului Ionescu care si asa este destul de sifonata, tinand in urma cu cativa ani paginile multor ziare locale si nationale. In fond, pentru acest "favor" nu trebuie sa ai coeficientul de inteligenta exagerat de ridicat. Indiferent ca este vorba de Saragea sau de orice alt purtator de cuvant, acesta are "datoria" sa transmita ziaristilor in ce institutie grozava lucreaza si ce frumos si deosebit este totul si uneori chiar sa vorbeasca si despre neregulile pe care le comit colegii sai. De obicei, un astfel de raspandac este mandru de "functia nobila" pe care o are, deoarece prin intermediul lui cetatenii pot descoperi ce bine si frumos este. Mai ales dupa ce s-a intamplat cu secretarul de stat, Serban Pretor care a luat-o pe cocoasa nevinovat, am inteles ca superiorii de la Bucuresti ai comisarului Saragea cer o monitorizare a materialelor din presa autohtona despre tot ceea ce inseamna activitatea Ministerului de Interne si, cu toate acestea, comisarul Saragea realizeaza deseori o triere a informatiilor! Doar nu trebuie sa ajunga chiar toate la ziaristi. Asa, ca pe vremuri. In cazul in care o publicatie solicita alte informatii care nu fac parte din categoria laudelor, situatia se schimba. Dreptul de a solicita informatii il cam supara deseori pe Saragea care aplica un tratament preferential. Pana cand?