Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:51 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria din Valu lui Traian, aproape de cei afectati de inundatii

ro

29 Jul, 2005 00:00 813 Marime text

Puhoiul apelor a distrus trei locuinte, iar 50 de imobile au fost avariate partial

Populatia din localitatea Valu lui Traian a trecut in urma cu doua saptamani prin clipe de cosmar * Cerul s-a intunecat in doar cateva ore, vantul s-a starnit, iar puhoaiele de apa au inceput sa se reverse asupra comunei * Reprezentantii administratiei publice locale au reactionat imediat, prin activarea celor trei echipe de interventie * Primarul localitatii Valu lui Traian, Florin Mitroi, considera ca decolmatarea canalului care traverseaza comuna a fost de fapt solutia salvatoare pentru cetateni * Reprezentantii administratiei publice locale vor oferi sprijin material si forta de munca umana pentru a reda speranta deznadajduitilor * Edilul este de parere ca solicitarile cetatenilor sunt extrem de importante si chiar daca Primaria nu dispune de fonduri foarte mari, se va incerca din rasputeri ajutorarea oamenilor

Populatia din localitatea Valu lui Traian s-a confruntat in urma cu doua saptamani cu o situatie fara precedent. Cerul s-a intunecat in decursul catorva ore, vantul s-a starnit, iar puhoaiele de apa au inceput sa se reverse asupra comunei. Ploaia torentiala a inundat in doar cateva ore totul. Zeci de locuinte, gospodarii si culturi agricole au fost acoperite de apele dezlantuite. Sutele de trandafiri, care pana la inceperea ploii innobilau localitatea, s-au plecat neputinciosi in fata puterii naturii. Deznadejdea si disperarea s-au cuibarit in sufletele oamenilor fara posibilitate de reactie.Reprezentantii administratiei publice locale au reactionat imediat, iar disperarea oamenilor neputinciosi s-a mai potolit. Primarul localitatii Valu lui Traian, Florin Mitroi, a decretat stare de alerta maxima. Echipa de interventie a administratiei publice locale s-a activat la timp si s-a reusit impiedicarea unei situatii tragice. Conform celor declarate de edilul Florin Mitroi, in urma raportului Comisiei de evaluare s-a stabilit ca 50 de imobile au fost inundate, trei case au cazut, iar alte trei-patru locuinte s-au fisurat. O parte a drumurilor comunale nu au suferit mari distrugeri deoarece reprezentantii localitatii au intarit inca din timp structurile. Cu toate acestea, partea carosabila a DN 3 a fost pret de cateva ore acoperita de ape, iar circulatia rutiera ingreunata. Contactat de catre Florin Mitroi, reprezentantul Guvernului in teritoriu s-a deplasat personal in Valu lui Traian pentru evaluarea situatiei. Potrivit celor declarate de primarul Florin Mitroi, atentia autoritatilor locale este indreptata catre ajutoarea oamenilor aflati acum in situatii dramatice. "Vom sprijini aceste persoane cu tot ce ne sta in putinta. Le vom oferi diferite ajutoare materiale, forta umana pentru reabilitarea locuintelor, precum si locuri de cazare pentru familiile ramase fara adapost", a precizat Florin Mitroi.In ceea ce priveste zonele cele mai afectate, Valea Seaca, parte componenta a comunei Valu lui Traian, a inregistrat cele mai mari pagube. Seful administratiei publice locale a precizat ca si aceasta regiune va beneficia de ajutoare. Printre primele masuri impuse de reprezentantii locali s-a numarat activarea celor trei echipe locale de interventii rapide. Totodata, in regiune au fost mobilizate autospeciale si utilaje pentru interventii, iar situatia de criza a putut fi stapanita. Decolmatarea canalului, solutia salvatoare In comuna au fost intreprinse o serie de masuri de interes public care au vizat in primul rand asigurarea unor conditii optime de viata si modernizarea regiunii. In acest context a fost realizata si decolmatarea unui canal in lungime de aproximativ sapte kilometri, care traverseaza localitatea. Primarul Florin Mitroi considera ca instalatia a creat numeroase probleme localnicilor in ultimii ani si se impunea reabilitarea ei. In opinia sa, decolmatarea a fost de fapt solutia salvatoare a localitatii. Totodata, Mitroi a mai precizat ca daca nu se realiza aceasta lucrare, aproximativ 300 de case ar fi fost distruse iar pierderile materiale ar fi fost foarte mari. Edilul este de parere ca solicitarile cetatenilor sunt extrem de importante si chiar daca Primaria nu dispune de fonduri foarte mari, momentan, se va incerca din rasputeri ajutorarea oamenilor. In acest context, primarul Florin Mitroi a solicitat sprijin de la reprezentantii institutiilor judetene. In opinia sa, persoanele afectate de inundatii au nevoie de materiale de constructie, pentru refacerea locuintelor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii