Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:17 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviul on line cu şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa, Gigi Chiru s-a încheiat Tema a fost - Lucrări de mîntuială la centura ocolitoare a Constanţei?

ro

06 Oct, 2010 12:11 5944 Marime text
chiru_mare.jpgŞeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, Gigi Chiru a fost prezent în redacţia Ziua de Constanţa la Interviu Online. În cadrul discuţiilor, şeful ISC, Gigi Chiru a afirmat că în luna septembrie a fost depus la ISC o expertiză a profesorului Manoliu, expertiză care vizează strada Traian şi unde este menţionat fără echivoc că până pe 31 mai 2011, structura de cadre a mall-ului aflat în construcţie trebuie realizată ca fiind singura garanţie că atât malul, strada Traian cât şi blocurile din imediata vecinătate vor fi puse în siguranţă. Un alt subiect abordat de Chiru a fost activitatea politică. Şeful ISC a precizat că nu este sponsorul PDL, aşa cum seîncearcă să se inoculeze dar îşi finanţează propriile acţiuni. La partid plăteşte o cotizaţie lunară de 300 de ron. În plan politic, Gigi Chiru nu exclude o candidatură pentru funcţia de primvicepreşedinte la judeţ iar în perspectivănu exclude nici o candidatură la funcţia de primar al municipiului Constanţa. 

Lucrări de mîntuială la centura ocolitoare a Constanţei? Strada Traian va fi distrusă de prima ploaie teorenţială? Sunt locatarii din blocurile din zonă în pericol real în caz unei noi surpări? De ce Primăria Constanţa refuză expertiza în zonă? Când vor fi demolate construcţiile ilegale şi cine ce mai construieşte în Constanţa?01.jpg Cine a dat ordin pentru sistarea lucrărilor de la parcul eolian din Cogealac şi de ce a fost anulat Planul Urbanistic Zonal al staţiunii Mamaia sunt câteva dintre întrebările la care directorul Inspectoratului de Stat în Construcţii al judeţului Constanţa, Gigi Chiru răspunde vineri de la ora 14.00 la interviu online cu Lavinia Siclitaru prin intermediul chat-ului direct pe site-ul://www.ziuaconstanta.ro.

Aşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa de mail: interviu@ziuact.ro.

Nota redacţiei:Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

02.jpg

Intrebările redacţiei:

1.Care a fost cuatumul amenzilor date de ITC pentru construcţiile ilegale? Când va  începe a doua etapă a procesului de demolări a construcţiilor ilegale? Câte dintre neregulile semnalate de ITC au intrat în vizorul Parchetului?

GC: Sunt deja 7 sesizari penale adresate Parchetului, toate vizeaza continuarea lucrarilor duipa ce aceastea au fost oprite de inspectorii ITC. Cuatuntumul amenzilor a depasit doua miliarde de lei vechi dupa prima campanie de demolari. Cea de-a doua campanie incepe pe 11 octombrie iar rezultatele le vom face publice la fel ca si in cazul primei campanii.

2.De ce s-a închis ochii în cazul unor construcţii aflate pe plajele litoralului  - Mangalia, Vama Veche (Stuf) sau Mamaia (Club Bellagio)?

GC: Sunt pe lista constructiilor care vor fi desfiintate in campania de toamna.

3.Patronii fabricii de la Siminoc isi trag pe sfoara colaboratorii Caramida interzisa pe piata europeana, distribuita de Arabesque si Parktiker . Ce măsuri a luat ITM în cadrul constrolului desfăşurat pentru supraveghere a pieţei produselor pentru construcţii?

GC: ITC a efectuat un control la Arabesque si am dispus restrictiionarea comercializarii acestuia pana la clarificarea aspectelor referitoare la conformitatea produselor. Producatorului i s-a acordat un termen pana in aceasta luna, dupa care daca nu se conformeaza vom informa Ministerul Economiei si ITC central in vederea interzicerii comercializarii produsului.

4.Amendata de Inspectoratul in Constuctii Astaldi continuă lucrările la Centura de ocolire a Constantei.Cea mai gravă neconformitate a fost cea a nerespectării soluţiilor la realizarea şanţurilor, dar lucrările au fost sistate. Aţi  recomandat investitorului FCC Construction Astaldi SpA JV să ia în considerare soluţia de proiectare iniţială pentru a realiza şanţurile din blocuri prefabricate. S-au conformat constructorii?

GC: Da, s-au conformat. Pe tronsonul realizat din beton monolit au fost sistate lucrarile, acestea desfasurandu-se pe un alt tronson, respectandu-se solutia data de proiectant , respectiv beton armat. In continuare, constructorul face demersuri pentru a-i convinge atat pe beneficar cat si pe proiectant ca solutia din beton monolit este una de natura sa asigure o durata de viata mai lunga investitiei.

5.Parcul eolian din comuna Cogealac a ajuns în atenţia şefului Inspectoratului Teritorial în Construcţii. Aţi declarat în presă că edilul localităţii, Cati Hristu v-a comunicat faptul că afaceriştii au început să construiască în localitate fără a avea însă şi acordul primăriei. Apoi aţi solicitat prefectului Claudiu-Iorga Palaz să atace în contencios administrativ autorizaţia de construire nr. 44/14.07.2010: „Parc eolian Cogealac, putere instalată 195MW, comunele Cogealac, Fântânele, Grădina, judeţul Constanţa”, pe motiv că hotărârea încălca principiul autonomiei locale. Cine va solicitat stoparea lucrărilor? S-a speculat că personal ministrul Elena Udrea v-ar fi cerut să luaţi această măsură?

GC: Oprirea lucrarilor s-a produs in concordanta cu prevederile legii 50, intrucat autorizatia de construire a fost emisa incalcandu-se o serie de prevederi legale si amintesc lispa certificatului de urbanism, lipsa unei documentatii de urbanism aprobata, lipsa avizului celor trei primar. Ministrul Udrea nu a facut nicio solicitare legat de comuna Cogealac, singurul lucru pe care l-a cerut doamna ministru etse respectarea legii.

6.Ce relaţii există între dvs. şi primarul Cati Hristu? De ce natură sunt acest relaţii?

GC: Pe primarul Cati Hristu l-am intalnit de doua ori in viata. Avem o relatia institutionala. 

7.ITC a amendat cu 15.000 lei proprietarul Plaza Mall pentru ca a pus in pericol locuitorii de pe Traian. Mai mult există şi o plângere penală  împotriva Imooeast, pentru faptul că a pus în pericol siguranţa cetăţenilor. A urmat un întreg „scandal” şi un schimb de replici dur între dvs şi reprezentanţii administraţiei publice locale. Pe 9 iulie, circulaţia pe strada Traian a fost închisă, deoarece a început să se prăbuşească. Strada este şi acum închisă şi va rămâne aşa , până va fi reparat malul”. Deşi, teoretic, strada Traian a fost reabilitată, locuitorii blocurilor din zonă stau în continuare cu teama că strada s-ar putea surpa în orice moment. Motivul este foarte simplu. Firma care a obţinut contractul de la primărie pentru efectuarea lucrărilor are mai puţin de un an experienţă în domeniu. Mai mult, angajaţii acesteia nici măcar nu au lucrat după planurile elaborate de specialişti. Care este situaţia în acest moment?

GC: In luna septembrie a fost depus la ISC o expertiza a profesorului Manoliu, expertiza ca vizeaza strada Traian si unde este mentionat fara echivoc ca pana pe 31 mai 2011, structura de cadre a mall-ului aflat in constructie trebuie realizata fiind singura garantie ca atat malul, strada cat si blocurile din imediata vecinatate vor fi puse in siguranta.

8.După episodul „strada Traian” aţi anunţat că veţi face un inventar a zonelor vulnerabile din Constanţa, în vederea evitării unor situaţii precum cea de pe strada Traian”. Ce alte zone cu potenţial pericols mai avem la nivelul municipiului?

GC: Alte zona cu probleme sunt: cea de pe strada Karatzali, taluzul dintre Poarta 3-6, tunelul CFR din zona garii, precum si cele trei poduri -IPMC vechi, IPMC nou si podul de pe strada Cumpenei.

9.Zilele trecute aţi efectuat o inspecţie la tunelul care trece pe sub zona Gară din Constanţa.Acesta a fost construit în 1904 şi în acest moment se află într-o stare destul de avansată de degradare.  Care au fost problemele constate şi ce recomandări a făcut ITC în acest caz?

GC: Am solicitat CFR efectuarea unei analize a apelor care se infiltreaza in peretii laterali ai tunelului, intrucat agravarea rezistentei tunelului este accentuata de aceste infiltratii. Dupa prezentarea expertizei vom solicita furnizorului de utilitati care se face vinovat de aceste scurgeri, dupa care vom solicita remedierea retelelor in paralel cu solicitarea obtinerii sumelor necesare interventiei de consolidare a structurii de rezistenta. 

10.ITC, a cerut administratorului podului IPMC, în speţă, SC Confort Urban, să restricţioneze parţial traficul maşinilor de mare tonaj din zona CET dar în acelaşi timp a recomandat o expertiză şi  un program de restricţionare a traficului greu. Când apreciaţi că podul va fi redeschis circulaţiei?

GC: Este foarte greu de anticipat, tinand cont de declaratiile reprezentantilor Primariei, care au transmis in repetate randuri ca o interventie la acest pod nu constituie o prioritate. 

11.În cursul lunii august, Inspectoratul Teritorial în Construcţii a formulat cererea de chemare în judecată a Consiliului Local Constanţa, pentru anularea hotărârii 302/28.05.2009, prin care a fost aprobat planul urbanistic zonal (PUZ) al staţiunii Mamaia. Care au fost motivele care au stat la baza chemării în judecată a administraţiei locale?

GC: Documentatia de urbanism care sta la baza emiterii autorizatiilor a fost adoptata in lipsa avizelor de legalitate de la DADL, Ministerul Turismului si  MApN, precum si lipsa delimitarii zonei costiere. 

12.Care sunt ambiţiile dumneavoastră politice dincolo de funcţia pe care o ocupaţi în cadrul ITC? S-a vorbit la un moment dat despre funcţia de prefect al Constanţei? În trecut afirmaţi că nu veţi renunţa la ideea să deveniţi primarul oraşului Eforie? Aşadar ce drum  va urma Gigi Chiru după experienţa ITC?

GC: Probabil ca la alegerile interne din cadrul organizatiei judetene, ma gandesc sa-mi depun candidatura pentru una dintre cele doua functii de prim-vicepresedinte.

13.Faceţi parte dintr-o organizaţie politică măcinată de multe tensiuni interne. Cum apreciaţi activitatea politică a actualei componeţe a BPJ al PDL Constanţa? Pe cine susţine Gigi Chiru la alegerile interne din PDL (atât la municipiu cât şi la judeţ)?

GC: Legat de activitatea BPJ, consider ca este una normala, intrucat foarte multi dintre membri BPJ sunt ocupati cu functii in institutiile deconcentrate iar pentru un partid aflat la guvernare, actul guvernarii constituie prioritatea O. In candidatilor pentru functiile de presedintem declarati pana in acest moment, voi merge la Conferinta Judetean pe mana actualului presedinte, Mircea Banias iar la municipiu il sustin pe Adrian Manole.

14. Cum vedeţi evoluţia pentru următoarele luni a organizaţiei PDL Constanţa? Alegerile interne vor reuşi să liniştească apele în partid sau le vor amplifica? Pentru ce funcţie intenţionaţi să candidaţi în cadrul partidului?

GC: Cu siguranta consumarea alegerilor interne vor aduce in cadrul organizatiei judetene noi teme de preocupare iar "linistea"la care faceti referire este fireasca.

Intrebări de pe chat:

 

Popescu: Aveti de gand sa candidati la primaria Eforie?

Popescu: Sau sunteti interesat mai mult de functia de prefect de Constanta

InvitatZIUA:  ptr.dl.Popescu,Da este f. posibil sa candidez ptr.prim Eforie

InvitatZIUA:  deocamdata functia de prefect este ocupata ,iar cel care se afla acolo a avut si are si sustinerea mea

TheRealPopescu: Dap, presupun ca e mai convenabil avand in vedere faptul ca aveti o vila construita in Eforie, pe un teren ce a apartinut taberei de copii "Luminita" din Eforie :). Ce aveti de spus in legatura cu respectiva cladire. 

InvitatZIUA:  cladirea la care faceti referire este construita perfect legal pe terenul proprietatea orasului Eforie,    mai convenabil ce?,

TheRealPopescu: Mai convenabil sa candidati la primarie. Multumesc pentru raspunsurile acordate, va urez mult succes in continuare.

InvitatZIUA:  multumesc frumos.

Nicusor: Care sunt motivele care au dus la actionarea in instanta a CJC. Exista un conflict de interese?

InvitatZIUA:  nu am actionat in instanta CJC doar unele Autorizatii emise de acesta.Nu exista nici un conflict de interese din partea mea sau a institutiei pe care o conduc. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 08 Oct, 2010 14:15 @Iulian: Sunt director la ITC cu sustinere politica asumata.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 08 Oct, 2010 14:13 @Brancoveanu:toate constructiile care au fost indentificate ca fiind fara autorizatie au fost desfiintate - 10 constructii mai exact- sau starea de nelegalitate a fost modificate prin obtinerea unei autorizatii de construire emise de primaria constanta. este adevarat ca mai sunt cateva constructii somate si nu au fost desfiintate, acest lucru urmand sa se intample in perioada urmatoare, o data cu camapania de toamna a desfiintarii constructiilor.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 08 Oct, 2010 14:10 @Constanta:Faptul ca in cazul Cogealac am dispus masuri de natura sa deranjeze este foarte adevarat.acum nu stiu daca persoanele amintite de dvs , se numara printre persoanele amintite de dvs.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 08 Oct, 2010 14:08 @Marean: Sper sa nu fiu demis iar legat de Prefectura este un subiect inchis, Constanta are un prefect care-si face foarte bine treaba.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 08 Oct, 2010 14:06 @Viorel: Cu siguranta voi candida la alegerile locale, urmand ca in urmatoarele doua-luni sa iau o hotarare daca tot primaria Eforie este obiectivul sau Constanta.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 08 Oct, 2010 14:05 @DUMITRU: salariul meu este 4200 de ron.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 08 Oct, 2010 14:04 @vamesu:ITC a intrerupt lucrarile pe motiv de nelegalitate a emiterii autorizatiei de construire iar intreruperea lucrarii este valabila pana cand o instanta de contencios administrativ se va pronunta asupra acestui caz. nu motivele economice au stat la baza opririi lucrarii.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 08 Oct, 2010 13:59 @sponsorul:Nu sunt finantator al PDL, imi finantez propriile actiuni iar membru in BPJ am o contribuitie lunara pe care mi-o achit la termen. cotizatia este de 300 de ron.
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 08 Oct, 2010 13:57 @locatar Traian: vom aborda luni la intalnire acesta chestiune
  • invitat Ziua de Constanta Interviu Online 08 Oct, 2010 13:56 @locatar traian: Luni la ora 16.00 o sa fiu prezent pe strada traian, prilej cu care voi putea discuta legat de petitie.
  • locatar traian 08 Oct, 2010 10:24 va solicitam sa veniti sa discutati cu noi asa cum ati procedat si asta vara. Avem o petitie semnata de peste 100 de locatari si am fost refuzati cand am vrut s-o inregistram la secretariatul Confort Urban. ce ar trebui sa facem mai departe?
  • locatar traian 08 Oct, 2010 10:23 in legatura cu fisurile aparute din nou pe strada Traian in dreptul blocurilor A4. Specialitii au fost categorici - pana-n luna martie, 5 etaje ridicate in abisul mazarenian sau de nu - strada traian se va prabusi !!! Noi ce facem ca locatari, ce drum apucam?
  • sponsorul 07 Oct, 2010 20:36 Pe lista celor mai mari finanţatori ai PDL in 2009, figurează Ionel Manafu şi Gigi Chiru, foşti candidaţi la parlamentare, cu 55.836 lei, respectiv 45.288 lei, urmaţi de colegii Dorel Constantin Onaca – 39.900, Laurenţiu Mironescu – 38.800 lei, Şenol Zevri – 38.644 lei, deputatul Colegiului 10, Maria Stavrositu – 38.605 lei şi actualul senator Mircea Banias – 34.314 lei. O sumă frumuşică a dat partidului şi Vlad. Cat l-a costat pe domnul Chiru, partidul in 2010???
  • dumitru 07 Oct, 2010 20:32 primarul din comuna mea in speta cogealac (hoara dracu) e PNTCD-ist cum a devenit primar stiu multa lume...va da-ti seama ca toti cei implicati nu au cazut la pace din auza SPAGII a banului nu ca i-ar fi interesat de binele populatiei dupa cum spune individul(primarul) dar ca orice politician trebuie sa minta si el...nu?Pe unii angajati de la stat chiar nu ii inteleg. Eu le-as fi redus salariile cu mai mult de 25%. Omul de la ISC e platit ca sa rezolve probleme nu sa le creeze. Dar sa ceri a fi proactiv de la un angajat de la stat e cam mult! Vreau si eu totusi sa stiu un lucru: ce slariu are tovarasul?
  • dumitru 07 Oct, 2010 20:29 Am luat act cu surprindere de niste declaratii iresponsabile ce apartin unui conducator de intitutie publica, privind evacuarea populatiei in zona strazii Traian. Inspectoratul Teritorial in Constructii a starnit panica si a creat o isterie generala. Este usor sa pari un inger pazitor cand de fapt esti incompetent
  • Viorel 07 Oct, 2010 20:24 Urmatorul target politic important este Gigi Chiru esteanul 2012, cand va candida la alegerile locale, pentru primaria Eforie, sau Constanta, sau presedintia Consiliului Judetean.
  • Nica a Petrei 07 Oct, 2010 20:21 Domnule Chiru se prabuseste din nou strada Traian, ce aveti de gand sa faceti?
  • Marean 07 Oct, 2010 11:03 Felicitari domnului Chiru ! Ori veti fi demis ,ori ajungeti prefect pt. ca interesele sunt f.mari
  • constanta 07 Oct, 2010 10:56 Pesedistii au inceput s-a il atace pe CHIRU deoarece s-au simtit lezati ca acesta a indraznit s-a anuleze autorizatia de la EOLIENELE de la COGEALAC iar CONSTANTINESCU si MAZARE probabil trebuie s-a restitue SPAGA afectand in acelasi timp si afacerea lor de familie , adica firma de paza ,,CONPRESS HOLDING'.Acesta este adevarul.
  • brancoveanu 07 Oct, 2010 10:51 Cate constructii sunt fara autorizatii in Mamaia? Cate sunt eliberate de CJC? Chiru isi face treaba si ii deranjeaza pe PSD-isti
  • brancoveanu 07 Oct, 2010 10:50 de ce va mirati ca isi promoveaza propia imagine?? mai sant doi ani si va candida la primaria orasului eforie,ca doar asta viseaza de vre-o patru ani,,dar nu prea are loc de alt excroc,in persoana lui ov.brailoiu,care la randul lui inainte sa fie primar era pe functia pe care o detine gigi chiru in prezent,,,ce mai conteaza culoarea politica,cine este la putere si are acces la cambuza da iama in ea ca doar asta le e menirea,,,,,,ce greu le mai e....