Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:55 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviul online cu Alexandru Marius Adrian, constănţeanul care vrea trofeul Festivalului Mamaia Tema - „ Alexandru Adrian, "Copacul" care se înalţă pe urmele lui Aurelian Andreescu !"

ro

24 May, 2011 22:54 7303 Marime text
02.jpg S-a născut pe 21 august 1977 in zodia Leu, a facut înnot de performanţă, apoi Liceul de Muzică unde a studiat contrabasul iar mai apoi Academia de Muzică George Enescu din Iaşi, secţia pedagogie muzicală. Până în 2005 şi-a demonstrat talentul artistic ca instrumentist, acum cartea sa de vizită a devenit vocea caldă şi timbrul special. Până la desfiinţarea Filamornicii Marea Neagră a fost şef de partidă în cor iar în paralel a susţinut zeci de spectacole şi a avut numeroase colaborări în Constanţa şi în ţară. Anul trecut o obţinut premiul juriului pentru originalitate la Festivalul "Două inimi gemene" de la Chişinău iar în 2011 marea provocare o reprezintă Festivalul Mamaia, unde va participa cu certitudine la secţia creaţie cu o piesă semnată Nicolae Caragea şi dacă regulamentul îi va permite vrea să-şi încerce norocul şi la interpretare.

Alexandru preferă muzica bună, îi plac fetele "normale", iar Aurelian Andreescu, Laurenţiu Cazan şi Adrian Daminescu sunt vocile care îl fac să vibreze iar ca capitolul delicii culinare "plăteşte cu bani grei" o ciulama de pui gătită în bucătăria cu mirodenii de la restautantul "O seară la Constanţa". De altfel, Alexandru Adrian are şi o colaborare cu acest local unde îl puteţi asculta în fiecare seară alaturi de lăutari autentici de la Chişinău. În familie este primul artist, dar nu şi ultimul având în vedere că îşi doreşte o familie şi copii. Tatăl l-a îndrumat spre cariera artistică iar mai târziu profesorii i-au remarcat vocea şi talentul.

Alexandru îşi doreşte să aducă premiul cel mare de la Festivalul Mamaia, Constanţei. Haide-ţi să-i ţinem pumnii!

Îl puteţi contacta pe Alexandru la adresa de mail: sasabestman@yahoo.com

Joi de la ora 10.00 prin intermediului chat-ului direct pe site-ul: //www.ziuaconstanta.ro, Alexandru Marius Adrian vă invitată să-l cunoaşteti altfel decât în calitatea de interpret. 01.jpg

Realizator: Lavinia Siclitaru

Aşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.

Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

Intrebari redactie:

1. Cum ai ajuns să cânţi şi cine ţi-a îndrumat paşii în muzică?

Tăticuţul meu. Când eram copil, în clasa I, datorită bunicilor mei, care au fost cântăreţi în satele în care s-au născut şi au crescut. De fapt înainte să mă apuc să cânt băteam foarte mult cu beţele în tigăile mamei şi în pat. Atunci, tata şi-a dat seama că aş avea ceva cu acest domeniu artistic. El a fost prima persoană care m-a îndrumat spre muzică.

2. Cand ţi-ai dat seama că poţi deveni cantăreţ şi că nu mai este cale de întoarcere?

Dintotdeauna am avut chestia asta. Nu poţi să-ţi dai seama. Am avut-o în mine, efectiv. Cale de întoarcere oricum nu mai este. Nu mă văd făcând altceva în viaţa asta.

3. Puţină lume ştie că înainte de a îmbrăţişa cariera de solist vocal ai fost instrumentist. Ce ne poţi spune despre anii petrecuţi la Conservatorul din Iaşi?

Eu încă sunt instrumentist. Chiar poliinstrumentist, datorită faptului că îmbrăţişez mai multe instrumente. A fi solist vocal este un instrument. Aparatul vocal este, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai dificile instrumente. Eu am terminat Conservatorul aici, la Constanţa. Am fost a doua generaţie de absolvenţi. Licenţa a fost dată la Academia de George Enescu din Iaşi, pentru că facultatea de aici nu era încă acreditată.

4. Ai colaborat ani de zile cu Filarmonica Marea Neagră, unde ai fost şef de partidă în corul Filarmonicii. După desfiinţarea instituţiei foarte mulţi artişti s-au reprofilat. Ce a însemnat acest lucru pentru tine?

Cât am fost student aici, la Constanţa, eram şi angajat la Filarmonică.pentru mine, desfiinţarea Filarmonicii a însemnat deschiderea unui nou orizont. Acolo făceam muzică clasică, iar acum fac cu totul altceva. M-am mai întâlnit cu foştii mei colegi, însă nu ştiu dacă mai fac muzică. Unii şi-au ales altă cale şi mulţi m-au felicitat că am continuat cu muzica şi că, cât de cât, îmi câştig existenţa din domeniul acesta.

5. Ce reprezintă muzica pentru tine?

Este modul meu de viaţă.

6. Interpretezi cu usurinţă atât muzică uşoară cât şi muzică populară. Ce alte genuri muzicale ai mai încercat să abordezi?

Din punctul meu de vedere, un solist de muzică uşoară nu poate să exceleze în muzica populară. Eu nu am găsit pe nimeni care să le poată cânta cu succes pe amândouă. Cu muzica populară doar cochetez. Eu nu am timbru pentru aşa ceva. Primul gen muzical a fost muzica clasică, care este cea mai grea. Apoi jazz, evergreen-uri, muzică românescă...

7. Crezi că este suficient talentul sau e nevoie şi de şcoală pentru a ajunge undeva în cariera muzicală.

Este nevoie şi de şcoală, pentru că şcoala este ca un alfabet. Dacă nu parcurgi anumite etape rişti să rămâi "analfabet", doar cu acel talent neşlefuit. Te naşti talent şi mori speranţă, cum se spune. Mulţi care şi-au format deja un nume s-au apucat să facă şcoli ulterior, pentru a fi acoperiţi. Există alţii care consideră că şcoala nu îi ajută. Dar, pentru a fi un muzician complet, ar trebui să cunoşti cam tot, ce este o partitură, o notă muzicală.

8. De ce altceva mai e nevoie pentru a ajunge în ,,vârf"? Crezi că există o reţetă a succesului?

În afară de talent şi şcoli? De "noroc". Omul potrivit la locul potrivit. Ăsta este norocul. Mereu mi se spune "bine ai venit în lumea artiştilor". Eu sunt aici, în pragul acesta.

9. Este greu în ziua de azi să răzbaţi în muzica uşoară românească cand există atât de mulţi solişti, de cele mai multe ori artişti fabricaţi "pe bandă"?

Problema este împărţită în două. Ori căutăm să câştigăm bani, ori să reprezentăm actul artistic. La noi, foarte puţini le îmbină. În alte ţări nu este aşa. Depinde de fiecare ce vrea să arate. Vrea bani, pune fustiţa scurtă şi face bani. Vrea să facă un act artistic, atunci.. Din punctul meu de vedere toate vin la timpul lor şi vin corect, dar această corectitudine poate fi uneori, să zicem... obstrucţionată. Există loc pentru toată lumea. Mai devreme sau mai târziu se va cerne. Până la proba contrarie suntem cu toţii în aceeaşi barcă. Din punctul meu de vedere, deocamdată românii sunt încă la "început.

10. Care sunt compozitorii cu care ai colaborat?

Nicolae Caragea, Eugen Gavrilă, Adrian Daminescu şi cam atât. Eu îi cunosc pe toţi şi ei mă cunosc pe mine. Daminescu mi-a dat câteva piese din repertoriul lui, Gavrilă mi-a dat „Cine oare" a lui Temişan. Doamna Sida Spătaru mi-a dat acceptul să cânt toate piesele lui Dan Spătaru, Jolt Kerestely mi-a dat cu semnătură că pot cânta „Copacul" oriunde doresc eu. Să cânt „Copacul" este minunat. Este o piesă pe care nu o abordează foarte mulţi. Nu ştiu de ce. În artă nu este nimic greu. este posibil sau imposibil. Dacă spui că nu poţi să faci nu ştiu ce înseamnă că nu eşti artist. Mă limitez eu, ca artist! Eu privesc altfel lucrurile. La început, când eram mai crud, probabil gândeam şi eu aşa. Acum nu mi se mai pare greu. Mi se pare minunat să cânt această piesă. Când am auzit prima dată piesa am spus că vreau să o cânt, pentru că m-am regăsit în ea. Am vrut să fac din tot sufletul piesa şi, după ce am prezentat-o publicului prima dată, nu mi-am dat seama ce a ieşit, dar acest auditoriu a rămas impresionat, m-a susţinut şi încă mă susţine. Mai cânt şi alte piese ale lui Aurelian Andreescu. Nu mulţi îi cântă repertoriul. El a fost considerat un Tom Jones al României. Probabil că repertoriul ori nu mai este de actualitate ori este mai greu pentru anumiţi artişti. Nu ştiu ce să spun...

11. Cu ce artişti ai mai colaborat?

În primul rând cu Nicolae Caragea, care este compozitorul pieselor mele, cu Daminescu. Adrian este un prieten foarte mult de-al meu. Întotdeauna l-am iubit şi mereu mi-am dorit să îl cunosc. Am plâns când l-am cunoscut şi astăzi suntem foarte buni prietenişi are încredere in mine. Să vedem, poate la Mamaia mergem cu o piesă de la el. Eu am foarte mulţi prieteni din România şi nu numai. Am foarte mulţi prieteni din Republica Moldova. La ei muzica nu este altfel, muzica este un limbaj comun. Dar, la ei oamenii sunt mai curioşi. La noi, Conservatorul se defineşte pentru muzica clasică. Ei, în Republica Moldova, au conservator şi pentru muzica populară, ceea ce la noi există doar într-un liceu de muzică din Bucureşti şi doar pe secţiuni. Am mare respect pentru muzicienii din Republica Moldova . Cinste lor!

12. Ai vreun interpret preferat?

Mulţi. Nu vreau să fac diferenţe, sunt foarte mulţi buni. Mai de suflet... Andreescu, Laurenţiu Cazan, Daminescu, Sting, Michael Buble... Eu sunt convins că nu numai în România sunt voci extraordinare, dar nu sunt cunoscuţi, din păcate.

13. Există vreun model de artist pe care îl urmezi?

Nu. Eu sunt eu şi îmi văd de drumul meu. Mă inspiră, dar un model în sine nu am. Observ ce se întâmplă în jurul meu, la unul, la celălalt sau la cei care nu mai sunt.

14. Participarea la festivalul de la Mamaia este un vis mai vechi? Ce asteptari ai de la Mamaia, in conditiile in care multi artisti romani au renuntat sa mai participe la acest festival?

Dacă stau bine să mă gândesc, când am fost prima dată la festivalul Mamaia eram copil şi mă uitam cu drag la artiştii noştri şi mi-am zis că într-o zi voi ajunge şi eu acolo. Să vedem, dacă voi trece preselecţiile. Măcar voi ajunge pe scenă la Mamaia. Nu mă aştept la nimic de la acest festival. Eu vreau doar să particip şi vom vedea mai apoi ce se va întâmpla. Înainte, Mamaia era o rampă de lansare. Acum se întâmplă lucrurile altfel. Eu încă mai cred că românii apreciază muzica bună. Mamaia încă mai poate fi o rampă de lansare. Eu cred asta.

15. În ziua de azi succesul unui artist este garantat în cea mai mare măsură, de promovarea şi difuzarea pieselor acestuia la radio. Cât de promovat a fost Alexandru-Marius Adrian în ultimul an?

Datorită faptului că nu a fost gata materialul nu aveam cum să fiu difuzat. Piesele care sunt la radio Doina, câteva, au fost refăcute. Au fost refăcute şi vor apărea cele noi. Nu am încă nicio dată sigură pentru lansarea albumului. Piesele sunt înregistrate. Restul ţine de sponsori. Până acum m-a ajutat un singur om din punct de vedere financiar, domnul Dumitru Coste de la Fundaţia Concord. Dânsul a ajutat foarte multă lume. Piesele pentru albumul acesta le-am înregistrat în patru studiouri, nu într-unul singur.

16. Ce te deranjează şi ce îţi place la curentele muzicale actuale din muzica românească?

Nu mă deranjează nimic. Sunt neutru. Nu comentez. Dar eu ascult mai mult jazz. Fiecare îşi alege ce e mai bine pentru sufletul lui, fie că asta înseamnă hip-hop sau manele.

17. Care sunt dominantele activităţii tale artistice?

Libertate. Din toate punctele de vedere. Trebuie să o ai şi în muzică. dacă eşti o persoană liberă poţi face totul cu mare drag, cu bucurie şi să uităm de grijile şi necazurile care ne înconjoară. Atâta timp cât eşti liber în suflet şi în jurul tău toate merg aşa cum trebuie. Toate au o legătură. Totul se leagă în ziua de astăzi. Eu nu am căutat nicio explicaţie. Atâta timp cât sunt liber pot să mă desfăşor liber. Legături între viaţa personală şi cea artistică există. Doar că, spre exemplu, cunosc colegi, chiar şi mie mi s-a întâmplat... A fost un eveniment mai nefericit în vieţile noastre şi în seara aceea aveam spectacol. Scopul nostru este să încântăm auditoriul. Sufletul îţi este trist uneori, dar pe scenă eşti artist şi trebuie să îşi duci rolul până la capăt.

18. Multă lume te cunoaşte datorită colaborării cu restaurantul Mariei Paladi, "O Seară La Constanţa" unde foarte mulţi artişti pot fi văzuţi şi auziţi interpretând. Ce înseamnă pentru tine această oportunitate de a te face auzit şi cunoscut publicului?

Acolo este un restaurant unde se întâmplă lucruri minunate. În ultimii ani au venit foarte mulţi artişti cunoscuţi care sunt prieteni cu doamna Maria şi trebuie să recunosc că acolo am cunoscut şi eu foarte mulţi artişti şi ulterior m-am împrietenit cu ei. Este o oportunitate, într-adevăr. Nu ştiu de ce nu sunt mai mulţi care să ofere această şansă. Trebuie delimitat lăutarul de artist. Sunt de apreciat lăutarii, am tot respectul pentru ei, dar proprietarii de localuri, în mare parte, gândesc exact la acele fetiţe cu fustiţă de pe scenă. Măriuca vine dintr-o lume artistică şi ştie despre viaţa lor şi ce se întâmplă cu ei şi în jurul lor. Probabil că din cauza asta mulţi artişti sunt atraşi de acel restaurant, dar şi pentru că Maria este un suflet mare.

19. Eşti născut pe data de 21 august, în zodia Leu, dar destul de aproape de zodia Fecioarei. Care dintre cele două semne te caracterizează mai mult?

Eu nu cunosc problemele astea, de zodii. E un domeniu care nu mă pasionează. Când este an bisect atunci sunt în zodia Fecioarei, pentru că 21 trece în acea zodie. Ştiu că sunt în ziua de tranziţie, dar mai mult nu ştiu.

20. Cu ce anume îţi umpli timpul liber. Ce alte pasiuni mai ai?

Eu iubesc foarte mult înotul. Am practicat acest sport la nivel de performanţă şi mă uit cu mare drag la toate competiţiile. Snooker-ul îmi place, şah-ul, îmi plac şi calculatoarele foarte mult. Apreciez ce se întâmplă în tehnică, dar fără a face o pasiune din asta. Nu sunt ahtiat după lucrurile astea. Până la urmă, lucrurile simple sunt cele mai eficace.

21. Ce mesaj le transmiţi celor care au incredere in tine si-ti admiră muzica şi talentul?

În primul rând le mulţumesc celor care îmi admiră muzica şi talentul. Să aibă încredere în mine, pentru că am şi voi avea ceva de spus în muzica românească.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cineva 26 Apr, 2012 20:43 cornel popescu , Alexandru canta foarte bine.NU mai comenta aiurea ca nu ai deloc dreptate. Alex continua ceea ce faci si sa ai succes in continuare.
  • Cornel Popescu 27 Jul, 2011 13:25 EI HA BELEA ACUM! Dupa ce s-a rupt in scheme in toate carciumile ordinare din Constanta, dupa ce a masacrat sute de melodii celebre, dupa ce a copiat jumatate din negativele de pe internet cu pretentii de creator al lor, dupa ce toata Constanta se rupe din doua de ras cand el vede pe acest mic fraier care isi face vocea cu 2-3 covrigi de dimineata, voi il mai si bagati in seama pe acest fraier cu pretentii de Pavarotti al Constantei...:-)) Nici daca ar canta moca nu ar avea la cine, cu engleza sta execrabil si are un stil instrumental si vocal de tot rasul...:-))