Interviu cu Monseniorul Ieronim Iacob, noul preot al Bazilicii Sfântul Anton „Am fost primul preot capelan al armatei române" (galerie foto)

Preotul Ieronim Iacob, devenit noul monsenior al Bazilicii Sfântul Anton după pensionarea fostului monsenior Ştefan Ghenţa, ne-a vorbit într-un interviu despre viaţa sa de înainte de a ajunge la Constanţa, despre planurile pe care le are în noua sa calitate, dar şi despre legăturile pe care le are cu oraşul de la malul mării

„Am studiat în Italia, am făcut cercetări la arhive şi am lucrat capelan într-un spital din Siena timp de patru-cinci ani. Am stat nouă ani în Italia şi probabil ceva accent a rămas", ne-a spus monseniorul Ieronim Iacob.

Când aţi venit la Constanţa şi când a avut loc învestirea propriu-zisă în funcţie?

De la 1 martie sunt paroh al Constanţei. Pe 6 martie, în prezenţa Decanului, părintele Alecu Anton, şi a părinţilor salezieni am săvârşit liturghia de luare în posesie. Odată cu mine a venit şi părintele Andrei Ciprian, care va fi al doilea părinte vicar pe lângă părintele Claudiu. Am venit de la Arhiepiscopie, de la Bucureşti, unde mai sunt încă purtător de cuvânt până la toamnă, până când vor fi pregătiţi preoţi pentru aşa ceva. În numirea mea scrie că voi sta la Constanţa pe o perioadă nedeterminată. Dacă lucrurile merg bine, sper să găsesc un echilibru aici. Constanţa o cunoşteam de când am fost preot la Năvodari timp de aproape trei ani. Fiind pasionat de istorie, am fost foarte mult atras de Dobrogea.

Care este trecutul dumneavoastră? Vorbiţi-ne despre viaţa de preot, despre studii...

La toamnă, de Sfântul Dimitrie, voi împlini zece luştri de viaţă, adică 50 de ani. M-am născut în Moldova, pe malul Siretului, aproape de Mirceştii lui Alecsandri, într-un sat catolic, atestat din secolul al XVI-lea, într-o familie catolică. Acolo am primit vocaţia. Suntem cinci copii, trei băieţi şi două fete, dar numai eu am urmat această cale. Eu am fost mistrand încă de la şapte ani, m-am simţit atras, acolo am crescut. Atunci liturghiile se spuneau în latină. A urmat apoi liceul militar, seminarul teologic, Institutul Teologic Romano-Catolic de la Iaşi. Am fost sfinţit în anul premergător Revoluţiei. Am slujit ca preot capelan, fost preot episcopal vicar, ajutor al episcopului în Arhivieceza de Bucureşti şi în Dieceza de la Iaşi. În perioada 1994 - 1996, am fost la Năvodari, unde am lucrat. Am găsit numai fundaţia făcută de părintele Solomon şi am ridicat-o cât timp am fost eu acolo. Apoi am mers la Bucureşti, unde s-a deschis Institutul Teologic pentru laici, în perioada 1996 - 2000.

Din 1997 până în 2000 am fost şi preot capelan, primul capelan catolic, am lucrat în Ministerul Apărării Naţionale. Odată cu intrarea României în NATO, a fost nevoie şi de un preot catolic, aşa cum spuneau structurile occidentale. Au apelat la ÎPS Ioan Robu, care m-a întrebat dacă vreau să merg acolo şi aşa a început activitatea mea. A fost activitate frumoasă, am pus bazele capelanatului. În 2000, în toamnă, în an jubiliar, am primit o bursă la Universitatea Pontificală Gregoriană, pentru a mă specializa în istoria bisericii. Apoi am făcut studiile, mi-am dat licenţa. Studiile la Roma îţi oferă o perspectivă a istoricii catolice, dar şi a culturii române. Cursurile le făceam în catacombe, în edificii romane... După licenţă, mi-am dedicat doi ani studiului în arhivele propagandei Fide, o parte a studiului istoriei poporului român din perioada 1847 - 1914. De la 1622, Propaganda Fide coordonează activitatea misionară. Documentele din arhivele noastre, unele au pierit, dar copiile s-au păstrat aici. Acolo găsim informaţii despre ciumă, incendii devastatoare, revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Este hobby-ul meu. Am deja câteva mii de documente pe care le-am văzut, le-am transcris şi pe care o să le scot sub forma unor volume.

Anul trecut, în august, am fost numit cel care îl va urma pe monseniorul Ghenţa, care, ajuns la vârsta pensionării, a trebuit să se retragă. A avut la dispoziţie şase luni de zile pentru a-şi pregăti retragerea, iar de la 1 martie am devenit parohul Bazilicei Sfântului Anton.

Câte familii aveţi în subordine la parohia Sfântul Anton?

Sunt cam 500 de familii la Sfântul Anton. Cifrele sunt aproximative. Trebuie multă prudenţă, pentru că oamenii vin cu nevoi reale. Îmi va trebui un timp să mă obişnuiesc.

Care sunt proiectele dv aici? Veţi continua planurile monseniorului Ghenţa?

Se spune că un preot nou care vine într-o parohie nu trebuie să facă în primul an schimbări majore. Trebuie să continue proiectele, este un semn de respect. După un timp, se simte nevoia de a face unele lucruri.

Ceea ce aş vrea să fac este să mă ocup un pic de bolnavi, să fie stabilită o zi anume când preotul îi vizitează pe bolnavii comunităţii pentru a le da sfânta împărtăşanie, să le oferim puţin din ce avem noi. Vrea să mă întâlnesc cu tinerii şi cu copiii, am programate două întâlniri. Anul acesta, am cu tinerii o activitate foarte frumoasă în Spania, unde este Întâlnirea Mondială a Tineretului. Din parohia noastră s-au înscris deja şapte tineri. Luni am fost la Bucureşti să perfectez toate actele pentru plecarea lor. Aceştia vor reprezenta la vară parohia Sfântul Anton, după care vreau să stau de vorbă cu ei, să vedem cum putem stimula cântul bisericesc, pentru că dacă ne ocupăm astăzi de ei, vor fi generaţia de mâine. Mai ales că noi avem şi spaţii. Având o experienţă la Bucureşti - acolo era o echipă de tineri care de două- trei ori pe an punea în scenă compoziţii proprii religioase, dar în cheie modernă - şi văzând sala aceasta, m-am gândit că o astfel de preocupare i-ar stimula foarte mult.

Apoi, mai sunt copii care sunt la ciclul primar şi gimnazial. Noi avem la Şcoala 8 şi la Şcoala 12 copii catolici, iar sâmbăta facem religie. Trebuie să merg să-i cunosc pe copii. Cred că sunt 30 - 40 de copii mici şi aproape 50 cei din ciclul gimnazial.

Cum credeţi că veţi colabora cu ÎPS Teodosie, ştiindu-se colaborarea bună pe care monseniorul Ghenţa a avut-o cu acesta?

Zilele acestea vreau să-l salut pe ÎPS Teodosie. L-am cunoscut în calitate de preot militar în urmă cu 15 ani, cu ocazia unei misiuni. Vreau să continui colaborarea. În calitate de paroh, va trebuie să-l salut şi pe primar, am luat deja legătura cu cineva de la cabinet de la el şi urmează să se stabilească un moment propice.

Unde mai intenţionaţi să ridicaţi biserici în judeţ, în funcţie de necesităţi?

Noi avem acum probleme care au aparţinut judeţului Constanţa. În perioada interbelică au fost catolici de origine germană care au venit din Basarabia şi s-au stabilit la Techirghiol, Costineşti, Palazu Mare. Erau oameni gospodari care au cumpărat proprietăţi şi au ridicat biserici pe ele. La Costineşti, în centru, există o proprietate pe care noi o revendicăm, unde a fost o biserică catolică. Mai există tot acolo o fostă şcoală, care acum este Căminul Cultural. Nu putem renunţa în schimbul altei proprietăţi oferite undeva în câmp. Acum, din câte am fost informat, la Cumpăna sunt foarte mulţi catolici. Este o comunitate destul de numeroasă şi se pune problema construirii unei capele. Trebuie să merg la faţa locului să stau de vorbă cu oamenii, să vedem ce gânduri au, unde se stabilesc, dacă rămân acolo. Dacă sunt şi 50 - 100 de oameni şi sunt stabili locului, aceştia merită să aibă o capelă a lor. Acest lucru depinde şi de posibilităţile financiare. Este o localitate în curs de extindere, dar totul depinde de partea financiară. Bazilica Sfântul Anton este una foarte frumoasă, dar ca orice paroh, stând în Italia şi având în jurul meu atât de multe locuri frumoase, ar fi frumos să acoperim suprafeţele albe din interior cu nişte picturi foarte frumoase care să dea o notă de solemnitate, fără a altera pictura ei. Am să mă consult cu nişte specialişti în artă, dar depinde şi de situaţia economică. Bazilica are o arhitectură extraordinară. Păcat că Peninsula arată foarte urât. Pot spune asta din perspectiva unei persoane care a petrecut mult timp în Toscana, unde exteriorul este la fel ca un muzeu. Aşa cum sunt, ar trebui să fie puse în valoare, să le fie pusă o plăcuţă şi să fie menţinută.