Absolvenţii de gimnaziu - etapa completării fişelor de înscriere la liceu
Absolvenţii de gimnaziu - etapa completării fişelor de înscriere la liceuPărinţii şi elevii de clasa a VIII-a încep de azi completarea fişelor de înscriere la liceu pentru probele de aptitudini.
Calculatorul este cel care repartizează copiii, în funcţie de notele din gimnaziu şi de cele obţinute la testările naţionale, dar şi în funcţie de modul în care completează fişa de admitere. O completare greşită a fişei poate face ca un elev cu rezultate bune să rateze liceul la îşi doreşte să înveţe. Anul acesta, media de admitere se compune din 50% media generală a claselor V-VIII şi 50% media rezultatele de la testele naţionale. Atât elevii, cât şi părinţii trebuie să acorde o atenţie deosebită codurilor completate pe fişa de înscriere, în mod contrar repartizarea făcându-se într-un alt liceu decât cel dorit. În cazul în care apar unele erori, ei au posibilitatea de a le remedia în perioada 6 - 9 iulie, atunci când, conform calendarului Evaluării naţionale 2012, va avea loc verificarea fişelor editate la calculator, dar şi corectarea lor. În perioada 5 - 8 iulie 2012, cei 5.574 de absolvenţi completează opţiunile în fişele de înscriere, în prezenţa părinţilor şi asistaţi de către diriginţii claselor a VIII-a. În data de 14 iulie are loc prima etapă de admitere în învăţământul liceal de stat, urmând ca pe 16 iulie fiecare unitate din învăţământul liceal să afişeze lista candidaţilor repartizaţi în acea unitate. Absolvenţii care nu vor fi repartizaţi în această primă etapă au la dispoziţie alte două perioade: 16 - 30 iulie şi 1 august - 7 septembrie. Calendarul admiterii candidaţilor pentru învăţământul seral şi pentru cel cu frecvenţă redusă este: 23 - 24 iulie - înscrierea candidaţilor din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2012 - 2013, 24 - 26 iulie - repartizarea candidaţilor pe locurile de la învăţământul seral şi cu frecvenţă redusă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp