Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:17 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fiul lui Mazăre, la cârciumă după Bac Popi, sportivi şi artişti, la acelaşi centru de examinare (Galerie foto)

ro

03 Jul, 2012 01:00 2599 Marime text
Bac-Bac1.jpgÎn judeţul Constanţa, 6.066 de candidaţi au susţinut ieri prima probă scrisă, cea de limba română, din cadrul primei sesiuni a Bacalaureatului. Alţi 209 au absentat de la acest examen.

Îmbrăcaţi lejer, cu buletinele şi cu pixurile în mână, elevii s-au adunat dis-de-dimineaţă în curţile celor 21 de unităţi de învăţământ în care au fost organizate centrele de examinare. După ce şi-au parcat autoturismele, candidaţii au fumat o ţigară, au mai răsfoit o carte sau au socializat cu colegii înainte de a intra în sălile de examen. La ora 8.30, toţi candidaţii au intrat în sălile de examen, iar la ora 9.00 au aflat că au de rezolvat varianta nr. 4. La primul subiect, aceştia au primit un fragment din „Craii de Curtea veche" de Mateiu I. Caragiale şi nouă cerinţe. La subiectul II, candidaţii au avut de scris un text de tip argumentativ despre calităţile umane, pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Lucian Blaga „Nu e de ajuns să ai mari calităţi; trebuie să ştii cum să le foloseşti cu rost". Al treilea subiect, care a fost considerat de majoritatea candidaţilor cel mai dificil, a constat în redactarea unui eseu de două-trei pagini, în care trebuia să fie prezentată tema şi viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat aparţinând lui Mihai Eminescu.

Răducu Mazăre s-a relaxat la o terasă după examen

Fiul primarului Radu Mazăre, Răducu Mazăre, susţine probele scrise ale Bacalaureatului la Colegiul Tehnic Energetic. La ieşirea din sala de examen, Răducu Mazăre a declarat că a scris şase pagini. „Mi s-a părut dificil subiectul al treilea, deoarece nu ne aşteptam la genul poetic. Am ales poemul «Luceafărul». Dar am scris şase pagini. Mă aştept să iau nota 8, dar nu ştiu sigur. Camerele de luat vederi nu m-au incomodat, pentru că dacă eşti pregătit nu ai de ce să fii incomodat de ele. Mai am de susţinut probele la matematică şi la biologie", a precizat fiul primarului Radu Mazăre. Ulterior, Răducu Mazăre, împreună cu câţiva prieteni, au părăsit centrul de examen şi au ajuns la Restaurantul „La Dolce Vita", aflat în vecinătatea Colegiului Tehnic Energetic.

Candidaţi eliminaţi pentru fraudă

Cinci elevi au fost eliminaţi din prima probă scrisă a Bacalaureatului, pentru fraudă. Potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare a examenelor de Bacalaureat, aceştia vor putea susţine examenele abia la a treia sesiune, adică în toamna anului 2014.

Toate centrele, cu camere video

Pentru susţinerea probelor scrise ale Bacalaureatului, Inspectoratul Şcolar Judeţean a organizat 21 de centre de examinare. În toate au fost montate camere de supraveghere. Cele 21 de centre sunt: Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, Colegiul Naţional de Arte Regina Maria, Colegiul Comercial Carol I, Colegiul Tehnic Tomis, Colegiul Tehnic Energetic, Colegiul Tehnic de Marină Al. I. Cuza, Liceul Teoretic Ovidius, Liceul Teoretic George Călinescu, Liceul Teoretic Decebal, Liceul Teoretic Lucian Blaga, Grupul Şcolar I. N. Roman, Grupul Şcolar C. A. Rosetti, Grupul Şcolar Gh. Duca, Liceul Teoretic Callatis din Mangalia, Grupul Şcolar Industrial Ion Bunescu din Mangalia, Grupul Şcolar Industrial Energetic din Cernavodă, Grupul Şcolar Industrial Dragomir Hurmuzescu din Medgidia, Colegiul Tehnic Nicolae Titulescu din Medgidia, Grupul Şcolar Ion Podaru din Ovidiu, Liceul Teoretic Ioan Cotovu din Hârşova (subcentru), Grupul Şcolar Lazăr Edeleanu din Năvodari şi Liceul Teoretic din Murfatlar. La centrul de examinare de la Colegiul Naţional de Arte Regina Maria susţin probele scrise candidaţii de la Liceul cu Program Sportiv Nicolae Rotaru, cei de la Seminarul Teologic Dionisie Exiguul şi cei de la Colegiul de Arte.

Rezultatele vor fi afişate duminică

Bac-Bac2.jpgUrmătoarea probă scrisă va avea loc pe 3 iulie, când candidaţii vor susţine proba scrisă la limba şi literatura maternă, urmată de proba obligatorie a profilului, pe 4 iulie. Ultimul examen al Bacalaureatului - proba la alegere a profilului şi a specializării se va desfăşura pe 6 iulie. Rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, iar pe 9 iulie, între orele 8.00 şi 12.00, se pot depune contestaţiile. Rezolvarea acestora se va face între 10 şi 12 iulie, iar pe 13 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii