Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:35 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Invatamantul de la sase ani va fi obligatoriu abia din 2004

ro

02 Apr, 2003 00:00 735 Marime text

An de gratie pentru parinti

Doar cei care vor dori isi vor inscrie la scoala copiii de la sase ani * Baza materiala de care dispun unitatile scolare nu poate face fata noilor modificari, iar particularitatile varstei copiilor de sase ani nu le permit acestora adaptarea la sistemul educativ * Curriculum-ul va ramane neschimbat la nivelul invatamantului prescolar, in timp ce cel de la clasa I va suferi o serie de modificari

In urma unor propuneri venite din partea membrilor Federatiei Salariatilor Liberi din Invatamant si a cadrelor didactice s-a hotarat ca in acest an sa nu fie aplicata obligativitatea invatamantului de la varsta de sase ani, masura urmand sa intre in vigoare abia in anul scolar 2003/2004. Conform precizarilor liderului FSLI, Aurel Cornea, baza materiala de care dispun unitatile scolare nu poate face fata noilor modificari, iar particularitatile varstei copiilor de sase ani nu le permit acestora adaptarea la sistemul educativ. De asemenea, in cadrul unei intalniri avute de catre inspectorii scolari constanteni de la nivelul preprimar, Marinela Nicolae si Georgeta Ghita, cu reprezentantul Ministerului Educatiei si Cercetarii, Viorica Preda, s-a precizat faptul ca anul acesta va fi unul de gratie pentru parinti si doar cei care vor dori isi vor inscrie la scoala copiii de la sase ani. Curriculum-ul va ramane neschimbat la nivelul invatamantului prescolar, in timp ce cel de la clasa I va suferi o serie de modificari, pentru a fi adaptat la cerintele educative. Marinela Nicolae a declarat ca anul acesta vor exista grupa mica pentru copii de 3-4 ani, grupa mijlocie pentru cei de 4-5 ani si cea pregatitoare in care vor fi inclusi copiii de cinci si sase ani. Din cei aproape 5.000 de copii de sase ani care ar fi trebuit sa intre in clasa I in anul scolar 2003/2004 vor fi scolarizati aproximativ 60%.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii