Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:23 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

2014 – Anul in care se stabileste viitorul omenirii?

ro

13 Sep, 2010 18:44 2238 Marime text

criza_2014.jpgCriza economica actuala nu este decat inceputul unor evenimente pe care profesorul Nicholas Boyle de la prestigioasa universitate Cambridge le considera hotaratoare pentru viitorul economic, politic si religios al omenirii. Conform datelor oferite de savantul britanic, anul 2014 este anul in care deciziile care se vor lua din partea liderilor mondiali fie vor arunca lumea intr-un haos general, fie vor marca iesirea dintr-o criza deja resimtita la nivel global. Iar peste toate, Nicholas Boyle vede SUA ca principal arbitru in stabilirea viitorului umanitatii.

"Alegerile pe care guvernul Statelor Unite ale Americii le va lua ne vor condamna la un viitor al violentei si saraciei sau vor marca inceputul unei ere globale a colaborarii intre state si a pacii globale. Este cert ca am ajuns in momentul in care trebuie sa se ia o decizie hotaratoare, iar acesta nu mai poate fi amanat. Pana in anul 2014, totul va fi deja stabilit. Ori vom merge spre mai rau, ori spre mai bine", sustine profesorul englez in cartea care a facut deja valva in toata lumea - "Cum sa supravietuim urmatoarei crize mondiale".

Nicholas Boyle a folosit ca argumente situatii politico-economice similare din ultimele cinci secole, modelele sale pregnante fiin ascensiunea Germaniei in secolul XX si deciziile luate la nivel global, cu precadere cele din anul 1815, dupa Congresul de la Viena, sau anul 1914, an urmat de doua razboaie mondiale catastrofale.

"Puternica ascensiune a Germaniei dupa 1910 este identica cu cea a Chinei din prezent. Tine doar de puterile actuale, in special de SUA, sa managerizeze cum trebuie aceasta situatie. Vom avea de ales intre o politica agresiva, asa cum a fost cea a presedintelui George W. Bush, sau una a concilierii si a impartirii resurselor globale. Din pacate, in anul 1914, Marea Britanie a fost in aceeasi pozitie cu cea a actualei puteri mondiale, SUA, dar alegerile sale s-au dovedit dezastruoase. Atat intelegerea Statelor Unite ale Americii de catre lume, cat si propria intelegere a americanilor fata de ei insisi, vor trebui sa se schimbe fundamental in viitorul apropiat, daca vrem sa evitam ceea ce este mai rau", a concluzionat acelasi om de stiinta britanic.

Sursa: Descopera.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii