O noua nanotehnologie pentru computere
O noua nanotehnologie pentru computereTranzistoarele de siliciu din computerele noastre ar putea fi înlocuite în 10 ani cu tranzistoare bazate pe nanotuburi de carbon. Cel puţin asta speră oamenii de ştiinţă de la Universitatea Gothenburg care au reuşit să controleze procesul de producţie al acestor nanotuburi.
Dezvoltarea
impresionantă a puterii computerelor, ce a avut loc după inventarea
circuitelor integrate în anii '50, a fost posibilă în primul rând
datorită tranzistorului; acesta fiind cel mai important component al
procesoarelor.
Întrucât este ieftin şi uşor de fabricat, siliciul
este materialul semiconductor cel mai des folosit pentru tranzistoare.
Însă acesta are şi dezavantaje. În momentul în care dimensiunile
tranzistoarelor sunt micşorate pentru a creşte viteza, apar probleme
precum variaţiile proprietăţilor tranzistoarelor sau creşterea
consumului de energie. Prin schimbarea siliciului cu nanotuburi de
carbon, tranzistoarele pot fi făcute mai mici şi mai rapide. Un nanotub
de carbon este o moleculă în formă de cilindru cu diametrul de un
nanometru, format din carbon pur. Unele nanotuburi de carbon sunt
semiconductori, ceea ce înseamnă că pot fi folosite în tranzistoare.
„Nu
cred că va fi mai ieftină fabricarea tranzistorului din alte materiale
decât siliciul, dar avantajul nanotuburilor este că pot fi folosite
pentru a produce componente mai mici şi mai rapide. De asemenea,
consumul de energie va fi mai scazut" spune Johannes Svensson, de la
Departamentul de Fizică al Universităţii Gothenburg. Soluţia acestuia
pentru controlul dezvoltării nanotuburilor de carbon, care în mod normal
cresc aleatoriu, constă în ghidarea lor prin folosirea unui câmp
electric. În acest fel, majoritatea nanotuburilor sunt îndreptate în
aceaşi direcţie. „Pentru a arată că este posibilă construirea
componentelor electronice care conţin numai nanotuburi de carbon, am
construit un tranzistor care nu doar că foloseşte drept canal un nanotub
de carbon, dar foloseşte şi un alt nanotub ca electrod pentru a
controla curentul."
Rezultatele sunt promiţătoare însă, înainte
de a implementa noua tehnologie în viitoarele componente electronice,
trebuie dapasită o nouă serie de dificultăţi legate de conectarea
acestor nanotuburi pentru a forma circuite integrate.
Continuarea pe: StiintaAzi.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Bracon Ioan 27 Nov, 2010 09:38 Mi-am manifestat pe scurt opinia.
- Bracon Ioan 27 Nov, 2010 09:36 Curaj cercetătorilor, singura speranţă a progresului economic, stiinţific şi politic.