OPC a oprit de la comercializare produse de peste 230 de milioane de lei
OPC a oprit de la comercializare produse de peste 230 de milioane de lei
07 Oct, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
817
Marime text
Amenzi de 76 de milioane intr-o saptamana
Majoritatea acestora aveau deficiente de informare
Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Constanta au efectuat, in cursul saptamanii trecute, 65 de actiuni de control. In urma acestor verificari, in cazul a 25 de societati s-au intocmit procese-verbale de constatare a contraventiei. Dintre acestea, zece aveau profil alimentar, cinci profil nealimentar, iar alte zece efectuau activitati de prestari servicii. Au fost verificate marfuri in valoare de peste 640 de milioane de lei, iar cu abateri au fost descoperite produse insumand de 234,5 milioane de lei, acestea fiind oprite temporar de la comercializare. Valoarea totala a celor 25 de sanctiuni a fost de 76 de milioane de lei. Astfel, societatea "MGN Impex" SRL Constanta oferea spre comercializare 30 de kilograme de masline negre, in valoare de peste sapte milioane de lei, care nu aveau elemente de identificare complete, respectiv pe eticheta de insotire a ambalajului de desfacere nu erau mentionate numele si adresa importatorului, iar celelalte elemente de identificare nu erau traduse in limba romana. Lotul de produs a fost oprit temporar de la comercializare pana la remedierea deficientelor. Aceeasi masura s-a luat si in cazul societatii "La Stelica" SRL din comuna constanteana Vulturu, care avea un magazin in satul Crisan. Unitatea functiona fara autorizatie sanitara. De asemenea, la comercializare avea produse alimentare cu elemente de identificare incomplete. Si SC "Alianta" SRL din comuna Crucea a fost sanctionata de inspectorii OPC. Societatea avea la vanzare 5,8 kilograme de branza proaspata si 15 litri de bauturi spirtoase fara etichete si fara a fi mentionata pe sticlele de bautura data imbutelierii. Produsele au fost oprite temporar de la comercializare pana la remedierea deficientelor.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii