Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:56 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tortionarii s-au "prescris"

ro

29 Oct, 2003 00:00 917 Marime text
In timp ce molfaiam o felie de paine cu nu stiu ce si survolam absent canalele teve, invitatul lui Tuca mi-a atras atentia. Bontas, cel care l-a schimbat in functia de Procuror General al Romaniei pe mult-cantatul Tanase Joita. Omul pe care Rodica Stanoiu il prezentase ca pe un barbat frumos si toata lumea s-a intrebat daca ministra a incercat o glumita cu ziaristii ori si-a marturisit o slabiciune. Am urmarit cu mare atentie toata discutia, chiar daca, pe alocuri, Bontas nu a putut sa depaseasca jargonul specific. Cat timp a durat discutia, pe fata cu trasaturi regulate a Procurorului General nu a inflorit nici macar un zambet. Omul legii, fostul militar a prezentat, pe un ton egal si aproape fara sa-l priveasca pe moderator, ideile de reforma a Parchetului General si a PNA, a raspuns rezervat la intrebarile unui Tuca plictisit, iesit din forma. Toate provocarile lansate fara prea mare convingere de acesta au fost tratate rezervat si cu inteligenta de Bontas, care a evitat sa discute despre oportunitatea rejudecarii procesului Ceausescu sau despre un eventual proces al comunismului, ascunzandu-se dupa pretextul ca el este un practician, si nu un filozof al dreptului. Pentru a-l prinde totusi cumva pe barbatul serios, ce parea a nu intelege cum de poate fi chestionat un anchetator, iar prezenta la emisiune ar fi fost un simplu hatar facut altcuiva, moderatorul l-a intrebat daca nu s-ar impune un proces al fenomenului Canal, care sa urmareasca epurarea intelectualilor ostili sistemului comunist. Fara a oferi un verdict, Procurorul a sugerat ca aceasta fapta ar intra in categoria actelor prescriptibile. In timp ce mult discutatul genocid impotriva evreilor din Romania ar putea beneficia de mai multa intelegere si atentie, caci Bontas a recunoscut ca a purtat discutii cu reprezentantii unei asociatii prosemite care s-a oferit sa puna la dispozitia justitiei probe. Lasand la o parte genocidul impotriva evreilor, un subiect prea complex pentru a putea fi abordat fara informatii temeinice, nu inteleg de ce crimele impotriva intelectualilor trimisi la Canal constituie fapte care s-au prescris. E deja cunoscut ca Ceausescu a gandit Canalul, in primul rand, ca pe un Gulag, un loc al "reeducarii" sau al mortii si abia apoi pentru ratiuni economice. Nici macar "educatorii", calaii, nu pot sterge cu buretele atrocitatile de la Canal. Ei se multumesc numai sa apeleze la eufemisme. Am discutat, spre exemplu, cu un fost securist din Constanta, care avusese functie de conducere la Canal. El povestea despre trenurile mortii, care ii transportau pe accidentati la spitale sau la cimitir si despre coloniile de intelectuali unde, din cauza foamei, se mancau caini si pisici si chiar larve de carabus. "Au fost si accidente, caci fiecare edificiu maret cere sacrificii", spunea fostul securist si ne povestea cum le iesea sangele pe urechi scafandrilor care se scufundau sa lucreze sub apa. Dar nu stiu de ce ma infierbant atat, cand tocmai am aflat ca aceste fapte sunt prescriptibile, totul a trecut de mult si poate ca nici nu a fost atat de grav cum recunosc insisi tortionarii!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii