Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:53 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Romano-bulgarii au cazut la intelegere

ro

21 May, 2004 00:00 865 Marime text

Afaceri transfrontaliere in industria mobilei

Proiectul "MOBPART - cooperari de afaceri transfrontaliere in industria mobilei, regiunile Constanta si Dobrici" este finantat prin programul Phare CBC si este destinat comunitatii de afaceri din industria mobilei romana si bulgara * Acesta a fost implementat de Camerele de comert romano-bulgare * Bugetul total al proiectului este de 65.000 de euro, din care 57.820 de euro provin din fonduri Phare

In cursul zilei de ieri, hotel "Oxford" a gazduit a doua intalnire a reprezentantilor Camerei de Comert Bulgaria si Constanta si ai societatilor cointeresate de proiectul "MOBPART - cooperari de afaceri transfrontaliere in industria mobilei, regiunile Constanta si Dobrici". Acest proiect este finantat prin programul Phare CBC si este destinat comunitatii de afaceri din industria mobilei romana si bulgara, implementat fiind de Camerele de comert partenere. Bugetul total al proiectului este de 65.000 de euro, din care 57.820 de euro provin din fonduri Phare, restul de aproape 12% reprezentand contributia celor doi parteneri. Scopul proiectului este de a contribui la crearea de relatii de cooperare pe termen lung intre comunitatile locale si reprezentantii lor din regiunile transfrontaliere Constanta (Romania) si Dobrici (Bulgaria). Grupurile tinta ale proiectului sunt firme romanesti si bulgare din industria de mobilier, producatori si comercianti de mobilier si accesorii pentru mobilier, mestesugari in lemn si institutii conexe acestor domenii. Activitatile se vor derula atat in Romania, cat si in Bulgaria, durata proiectului fiind de 12 luni, respectiv 25 noiembrie 2003 - 25 noiembrie 2004. La prima intalnire, care a avut loc la 19 martie, a fost constituita Asociatia profesionala romano-bulgara "MOBPART" a producatorilor si comerciantilor de mobilier. Obiectul de activitate al acestei asociatii consta in sprijinirea firmelor din industria de mobilier si a mestesugului in lemn din regiunile de granite prin schimbul de know-how in domeniu, schimbul de experienta in domeniul managementului, marketingului si resurselor umane.Cea de-a doua intalnire planificata pentru aceasta perioada, 20-21 mai 2004, are ca obiect vizitarea firmelor de mobilier din Constanta de catre firmele bulgare prinse in proiect din partea partenerului vecin si semnarea protocolului de colaborare al celor doua Camere de comert membre. Dan Juganaru, director in cadrul Camerei de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta, in deschiderea intalnirii de ieri a tinut sa le ureze bun venit oficialilor bulgari, Svetlozar Dimitrov Stoyanov si Vaselina Nicolaeva Stoyanova, omologi ai acestuia in cadrul Camerei de Comert Dobrici, precizand ca din aceasta colaborare fiecare va avea de castigat. Interlocutorii s-au declarat multumiti de beneficiile aduse de acest proiect si de semnarea protocolului, care spera ei sa reprezinte un pas mic pentru integrarea in Uniunea Europeana.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii