ANI incepe primele verificari ale declaratiilor de avere in ianuarie
ANI incepe primele verificari ale declaratiilor de avere in ianuarie
07 Dec, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
527
Marime text
Agentia Nationala de Integritate (ANI) ar putea incepe primele verificari privind declaratiile de avere in a doua parte a lunii ianuarie 2008, a declarat, joi, ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu.
Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca Guvernul a decis, joi, prin ordonanta de urgenta, ca vicepresedintele agentiei sa preia atributiile de aplicarea a masurilor operationale la nivelul agentiei, astfel incat institutia sa inceapa sa functioneze.
"Din cauza procedurilor care inca nu au permis alegerea presedintelui ANI, agentia este in impas si am luat acele decizii care permit vicepresedintelui sa indeplineasca atributiile detinute de presedinte pana la alegerea acestuia. Deci, prin delegarea acestor atributii, vicepresedintele va putea sa ia masurile operationale necesare tocmai pentru a face agentia functionala", a declarat premierul Tariceanu.
O alta decizie a Guvernului, anuntata de aceasta data de ministrul Justitiei, prevede obligatia Ministerului Economiei si Finantelor, Ministerului Justitiei, Ministerului Internelor si Agentiei Nationale de Administrare Fiscala de a detasa, in termen de cinci zile de la data intrarii in vigoare a ordonantei, 28 de persoane care sa ajute la inceperea activitatii agentiei.
"Deblocam astfel situatia pe care nu am putut sa o rezolvam la inceputul acestei saptamani, prin amanarea votului din Senat asupra unei ordonante emise in luna mai. Avand in vedere modificarile aprobate, agentia ar putea incepe primele verificari in a doua parte a lunii ianuarie 2008", a spus Chiuariu.
Scris de: {autor}MFX{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii